Astazi a fost una din "acele zile"... adica o zi in care, oricat m-as stradui sa iasa ceva bine, nu iese si pace! De parca as avea doua maini stangi. Si oricat de tare imi spun sa invat lectia asta odata, si daca vad ca nu iese sa nu insist... nici azi nu mi-a iesit!
Asadar, m-am trezit hotarata sa am o zi pentru mine, o zi in care sa fac tot ce-mi trece prin cap, ori sa nu fac nimic. Si sa ma simt bine oricare din variante as alege.
Asa ca mi-am baut cafeaua linistita, am mai citit pe ici pe colo pana pe la 11.00. Racoarea diminetii patrundea in camera prin vantul ce umfla din cand in cand perdeaua, iar soarele suradea timid prin geamul deschis, catre gardenia care-mi citeste mailurile in fiecare zi. :-)
Era atat de bine! Sa lenevesti, sa asculti si ceva muzica, sa mai sorbi din cafea... Ma simteam cumva in forma. Asa ca m-am hotarat sa gatesc ceva care ma tenteaza de-o vreme incoace: sa vad "cu ce se mananca" seitanul (pentru necunoscatorii ca mine, seitanul este un fel de carne falsa, care se face dintr-un aluat din faina si apa). Buuun... Mi-am cautat retetele salvate de pe net, am vazut ca nu difereau prea tare una de alta, mi-am spus "cat de greu poate sa fie?" si m-am pus pe treaba. Dar se pare ca socoteala nu s-a potrivit... Am facut aluatul, l-am lasat o ora sa se umfle glutenul ori sa faca ce stie el mai bine si-am ajuns la partea cu pusul si scursul in/din apa calduta-rece, pana cand apa ramane limpede si aluatul de transforma in "ceva spongios".
Eh, aici nu mi-a iesit figura, asa ca ceva-ul spongios s-a facut tot mai mic si mai mic pana ce s-a dus de tot! :-)
Ok, mi-am zis, deci nu-i chiar atat de usor de facut, ori poate nu am facut eu ceva cum trebuie.
Asta e! Incerc alta data si pentru azi, ma orientez catre altceva.
Si ce altceva poate fi mai bun decat ceva dulce? :-) Dulce? ... Pai e un dulce pe care mi-au ramas ochii si papilele lipite inca de cand l-am descoperit : "dulce de leche", de la Irina !
Si cautand pe blogul ei, am vazut ca se poate face si tarta cu mere cu dulce de leche... mere am, aluat cumpar, deci, ce mai astept?
Asadar, am pus la fiert laptele condensat, l-am fiert 3 ore conform instructiunilor, pana ce i-a sarit capacul si, dezamagire mare: tot lichid a ramas! Nici urma de bunatatea despre care vorbea Irina!...
Ulterior, mi-am dat seama ca este posibil sa fi fost vorba despre un alt fel de lapte condensat, cu o consistenta ceva mai groasa decat cel pe care l-am avut eu. In plus, eu nu am gasit la doza, asa ca am folosit din cel la cutie, si l-am transbordat intr-un borcan inainte de fierbere.
Asa ca, dupa o jumatate de zi de invartit prin bucatarie fara nici un fel de rezultat, spre seara am capitulat obosita in fata unei farfurii de tortelini cu branza, cu sos de rosii si ciuperci si un pahar de vin! Totul condimentat cu zambete furise, o lumanare si parfum discret de lacramioare.
Si poate ca data viitoare voi reusi sa ma opresc de prima data cand vad ca nu-mi reuseste "magia culinara" si-o sa-mi petrec restul zilei facand altceva ce-mi place. Pana data viitoare, deci! ;-)
Ingrediente:
