6/24/2012

Orgolii mari, suflete mici si probleme marunte.


Cand eram copil, imi amintesc cum unii batranii din vecini aveau o deosebita preocupare si grija pentru spatiile verzi din jurul blocului. Le curatau periodic, aparandu-le aproape cu ferocitate, de parca farama de verde reusea sa-i mentina inca tineri, tinand la distanta sfarsitul firesc, iminent. Dar noi, copii crescuti intre betoane, cu setea de verde nemarginit permanent nesatisfacuta, incalcam deseori conventia adoptata tacit: “nu va jucati pe iarba!” Caci nu-i asa, ce poate fi mai placut decat sa joci capra sau lapte gros pe iarba, nu pe maidan, ba chiar sa-ti testezi abilitatile atletice intr-o proba incropita ad-hoc, de sarit garduri…verzi?


De atunci, lucrurile nu s-au schimbat prea mult, remarc. Probabil fiecare strada, fiecare bloc isi are batranii sai ce pretuiesc mai presus decat orice, verdeata. Si n-ar fi nimic rau in asta, de n-ar reactiona atat de brutal si de bolovanos fata de cei ce-ncalca regulile stabilite - copiii, etichetati din start ca “needucati”.

Dupa patru zile fierbinti, ploaia de ieri si vantul racoros au scos din case la joaca,  putinii copii ce locuiesc in bloc. Veselie mare, strigate, chiote. O partida de fotbal, intre doua reprize de “tara, tara, vrem ostasi”. Invariabil, batrana apare in geam scuipand invective urate. Rusinati, copiii de opresc si se indeparteaza, imprastiati de brusca amputare a bucuriei. In scurt timp, un baiat si-o fata, insotiti presupun de mama lor, isi fac aparitia in dreptul geamului batranei, declansand furtuna. Circul capata proportii halucinante, de la acuzatii cu tenta sexuala, pana la amenintari de rupt picioare sau chemat politia. Strada rasuna strident, ambele femei fiind de neoprit, in ciuda rugamintilor stinse ale baiatului “mama, las-o in pace!...” , “mama, hai sa mergem!...”

Vecinii apar rand pe rand in ferestre, urmarind cu interes deznodamantul. Furtuna se sfarseste la fel de brusc precum a inceput, femeia furioasa plecand incadrata de cei doi copii, vizibil stanjeniti de atentia colectiva. Disparand dupa coltul blocului, o aud razand cu pofta : “e dusa cu capul aia, dar i-am zis eu cateva! daca o prind pe-afara, o sa-i sparg capul…”

In linistea asternuta in urma-le, mierla isi continua detasat trilurile. Cine sa i le mai auda?... 

6/22/2012

Maria lui Tănase


 Fiecare venim pe lume purtand o flacără în noi. La unii pâlpâie slab, nici caldă nici rece. În alții arde mocnit, și le ajunge o viață. Lungă, așezată, fără mari suișuri și coborâșuri. Și mai sunt cei "alesi”, "cei scoși din rand” în care arde vâlvătaie, mistuindu-i mereu prea devreme, pe altarul celor dinainte sortiți jertfei.  Jertfă necesară pentru ca cei dintâi să poată crește.
Un astfel de OM a fost Măria Tănase. Un amestec alchimic de frumusețe feminină, demnă de marile dive ale cinematografiei alb-negru, de talent, forță și patimă, de simplitate și autenticitate strâns împletite cu un bun gust și rafinament extraordinare. A trăit furtunos, îmbrățișând viața cu toate ale ei, o existența aflată permanent sub semnul lui "a iubi”. A ars și în dragoste și pe scenă, dăruindu-se total, participând cu întreaga ființă.

image via Wikipedia

 Născută în 1913 în mahalaua Cărămidarilor, al treilea copil al făgărășencei Ana Munteanu și al florarului oltean Ioan Coandă Tănase, Maria a crescut de mică în mijlocul doinelor cântate de muncitorii în grădina tatălui și-al bocetelor pe care se furișa să le asculte în cimitir. Înzestrată cu o personalitate puternică, total atipică pentru tiparele și tabuurile vremii, la 16 ani pleacă de-acasă și participă la Miss România. Nu trece testul costumelor de baie, însă un tânăr medic se-ndragosteste de ea, și-n urma poveștii de iubire rămâne însărcinată. Renunță la sarcină, însă decizia o lasă fără posibilitatea de-a mai avea copii vreodată, acesta fiind poate singurul mare regret al vieții sale. Tristețea și durerea și le transpune ulterior în interpretarea cântecelor, neîmplinirea maternității fiind, probabil, unul din motivele cancerului de sân, extins la plamani, ce i-a adus și sfârșitul, la numai 49 de ani.

A cucerit pe rând, România, Parisul, America. A trăit sofisticat, o viață ca în filme. Uneori lin, de cele mai multe ori zbuciumat (despre rolul sau de spion în al doilea război mondial pentru serviciile secrete americane și britanice în scopul scoaterii României din alianță cu Germania s-a speculat mult, dar s-a vorbit prea puțin cu adevarat), sufletul ei rămanand insa mereu, profund românesc. Întreaga viață a cules de prin satele țării cântece vechi, populare, și le-a cântat într-o manieră inconfundabilă, adâncă și sublimă. Iar românii au divinizat-o. Atât de mult încât în ciuda testamentului lăsat în urmă, în care marea artistă își dorea o înmormântare simplă și anonimă, jumătate de București a condus-o pe ultimul drum...

S-a stins acum 49 de ani, în 22 iunie, dar steaua ei continuă să strălucească. Ne-a dăruit necondiționat atât de mult, că niciodată nu i-am putea mulțumi pe deplin!... Poate măcar la anul, când vor fi trecut deja 100 de ani de la nașterea și 50 de ani de la moartea sa, îi vom putea spune recunoscători "Multumim, Mărie!” împlinindu-i unica cerința avuta către noi, săpându-i FÂNTÂNA într-o bucată de pământ însetat, așa cum a lăsat cu limbă de moarte.

Si poate că astfel, blestemul "celor ce iubesc si lasa" va fi, în sfârșit, ridicat...



We all come to this world with a flame carried inside. For some of us it dimly flickers, neither warm nor cold. In others, it burns quietly, just enough for a lifetime. Long, steady, without major ups and downs. And there’s also the “chosen ones” in which there’s an unceasing blaze, always consuming them before their time, on the altar of those fated to be sacrificed. A necessary sacrifice so that the first ones can grow.

Maria Tanase was such a PERSON. She was an alchemic fusion of feminine beauty, worthy of a great diva of black and white cinematography, of talent, strength and passion, of simplicity and authenticity closely woven with an extraordinary refinement and good taste. She lived her life blustering, embracing it with all her forces, a life under the mark of the verb “to love”. She gave herself completely in both relationships and on stage.

Born in 1913, in one of Bucharest’s suburbs, Caramidari, the third child of Ana Munteanu and florist Ioan Coanda Tanase, as a child Maria grew among Romanian folklore songs sung by his father’s workers in the garden and traditional funeral songs which she usually sneaked to the cemetery to listen to. Blessed with a strong personality, completely atypical for that time’s social inhibitions, she leaves home when 16 to attend Miss Romania contest. She fails the swimming suits test, but a young doctor falls in love with her and leaves her with child. She performs an abortion and sadly, the decision leaves her without the possibility of ever having a child, this being the only greatest regret of her life. The bitterness and pain sprung from this unfortunate event were powerfully expressed later on in her way of interpreting her songs.  And perhaps this unfulfillment of motherhood was one of the reasons who led to the breast cancer, spread to lungs, that killed her when only 49 years old.

She gradually conquered Romania, Paris, America. She lived a sophisticated life, like a movie, sometimes smoothly, most of the times stormy (they speculated a lot about her spying role for the British and American secret services in order to get Romania out of her alliance with Germany during WW2), but her soul always remained profoundly Romanian. Her whole life she collected Romanian folklore from villages all over the country and sung them in a unique, deep and sublime manner. And the Romanians deified her. So much that in spite of her testament, stating the wish of a simple, anonymous funeral, half of Bucharest walked with her on her last road…


She burnt down 49 years ago, on 22nd of June, but her star is still glowing strongly.  She unconditionally offered us an immense legacy insomuch that we will never be able to thank her enough!... And maybe next year, when 100 years since her birth and 50 since her death would have passed, we will be able to gratefully tell her “Thank you, Maria!” and answer the sole request she had for us, made on her dying bed: to dig a WELL on a thirsty piece of land in her name. 

And thus, the curse on “those who betray love” may finally be lifted… 



... "Those who betray love" (or "Curse")




6/03/2012

demnitate furata... / stolen dignity...

de obicei nu cumpar flori. nu-mi place sa le vad taiate si odata uscate, mi-este greu sa le arunc la gunoi.
le ador insa afara, in natura. la fel in casa, plantate in ghivece. cat mai multe!
astazi am facut o exceptie. buchetele mici, aproape la fel de ofilite ca mainile ei, mi-au agatat privirile. aveau ceva de pasare speriata prinsa-ntre palme, intr-o fatala clipa de neatentie. la fel de gingase, la fel de frumoase.

am intrebat-o cu cat le vinde iar ea, ridicand inspre mine privirea batrana si totusi inca limpede, mi-a raspuns "cu cat vreti dumneavoastra". am scos o bancnota si i-am intins-o, primind in schimb buchetul mic de suflete legate strans laolalta. si pret de o clipa, mainile ni s-au atins. ale mele erau calde. ale ei, uscate si racoroase.

inapoi spre casa, drumul mi s-a parut mai lung...




I usually don't buy flowers. I hate to see them cut off and once dead, I find it very hard to throw them into the rubbish bin. but I adore them outside, in the nature. and also inside, planted into pots. the more the merrier!
today I made an exception. the small bouquets, almost as sear as her her hands were, caught my sight. there was something about them, like a frightened bird caught in the trap of one's palms in a fatal moment of carelessness. just as gentle, just as beautiful.

I asked her how much she's selling and with an old, but still lucid look, she answered "with how much you want". I took a bill and handed to her, receiving in exchange a small bouquet of souls tightly bound together. and for a transient second, our hands touched. mine were warm. hers, dry and coldish.

the way back home seemed somehow longer...