Timp

Bunicul avea o obsesie: timpul. Deghizat, timpul purta masca de ceas.

Permanent preocupat de prezenta lui, a cumparat multe ceasuri de-a lungul anilor. Mi-l amintesc pe cel din bucatarie: numara secundele ciugulind graunte cu cioc portocaliu de closca, inconjurata de cativa pui. Un altul, cu cadran galben-maroniu de file invechite, rontaia marunt clipele pe noptiera din dormitor. Pe cel din sufragerie nu mi-l mai amintesc, asa cum nu le mai stiu pe toate ce i-au trecut pragul, poposind o vreme mai scurta ori mai lunga, in functie de priceperea celui ce le mestesugise.

Primul meu ceas, l-am primit de la el. Conditiile darului - dealtfel singurul venit din partea lui - au fost doua: sa iau premiul intai si sa invat sa citesc bine ora. Le-am indeplinit pe amandoua. Era la sfarsitul clasei I. Si, desi nu l-am putut cumpara chiar pe acela care-mi placuse cel mai tare, l-am purtat cu multa bucurie, cativa ani la rand. Cu el la mana, ma simteam de parca mi se incredintasera cheile imparatiei!

Preferatul lui insa, a fost dintotdeauna orologiul din hol. Demn urmas al veteranului ceas cu cuc care, intr-o zi, si-a luat zborul nu se stie unde... era cunoscut in casa drept "pendula". Pendula batea cu precizie gongul, de tot atatea ori, cat ora indicata de acele ei. Zi... si noapte... Parea ca dintr-o data, micul apartament se transformase intr-o turla de biserica in care, din exces de zel, clopotarul tragea de funia clopotului la fiecare ora.

Toti o urau, mai putin el. Avea, in sfarsit, ceva pe care se putea baza! Oriunde s-ar fi aflat in casa, sigur nu s-ar mai fi putut pierde in timp!

Ajunsa in punctul de a-si pierde mintile, familia a cerut disperata sa se schimbe ceva. Si astfel, pendula a fost dusa la doctorul de ceasuri. Iar doctorul, desi foarte priceput, n-a reusit s-o reduca definitiv la tacere, schimbandu-i vocea intr-un hasait. Revenita acasa, a reinceput sa-si imparta orele, de data asta sasaind ca un sarpe.

Antrenata de nemultumirea familiei, la randul meu o blestemam in gand, de fiecare data cand ramaneam la bunici peste noapte. Pana odata, cand am incetat sa-i mai ascult glasul. Si-am descoperit astfel, cu mare bucurie, placerea visului cu ochii larg deschisi, urmarind jocul de lumini si umbre proiectate pe oglinda intunecata a tavanului. Visam la anul 2000 si mai departe, calculand ce varsta voi avea atunci. Imi faceam planuri de viitor - mereu altele, alunecand incet-incet in bratele somnului. Descopeream timpul dincolo de simpla sa masura, ca spatiu prielnic unei mari aventuri.

Asa a ramas multa vreme: fara masura, mereu suficient pentru aproape orice visam si traiam zi de zi. Apoi, am lasat pe altii sa mi-l imparta din nou. Si m(i)-am descoperit, fara sa vreau, bunicul din mine... Cu timpul la incheietura mainii, priveam spre ceas aproape obsesiv, mereu cu teama ca nu ma incadrez in termenele stabilite, ca nu apuc sa termin totul. Am fugit de la an la an in alta parte, in incercarea de-a gasi un pic de ragaz si ceva mai multa libertate. Intr-un tarziu, le-am gasit atunci cand m-am hotarat sa renunt la tot. Pretul, inca il mai platesc. E greu, dar e bine, caci am reusit sa reinnod aventura...

Anii au trecut, bunicul s-a imbolnavit de Alzheimer, iar in cativa ani s-a dus. Si, cel mai probabil ca pana acum, s-a dus si pendula.

Ultimii gladiatori sau, poate, primii dintr-un lung sir de reusite?

UPDATE - 09.aprilie.2011

Citind recent pe http://www.adevarul.ro/, raspunsul (mai curand reactia) lui Szoby Cseh la adresa comentariilor facute de Mircea Badea si Victor Ciutacu pe marginea presupusei sale colaborari cu Securitatea - http://www.adevarul.ro/actualitate/Szoby-Mircea-Badea-Bruce-Antene_0_451755009.html, nu pot, din pacate, sa nu revin cu aceasta completare...

Nu este prima data cand ma insel, acordand cuiva credit inainte de a-mi face o parere rotunda despre el, in entuziasmul descoperirii ca, iata, cineva mai misca ceva prin romania! Gustul insa este la fel de amar.

Omul care vorbeste cu multa convingere despre echilibru, valori, dragoste si respect reciproc, care isi prezinta metoda de lucru drept un mijloc de educare a ordinii si autoritatii altfel decat prin impunerea vointei celui mai puternic, nu gaseste nimic nepotrivit in a-si exprima fatis dorinta de a-i "gatui" pe cei doi ziaristi, declarand ca posibila oportunitate de a fi inchis cu Mircea Badea intr-o camera, i-ar oferi ocazia sa-l invete el "ce-i aia democratie, ca prea au latrat si au facut!"...

Presupunand chiar faptul ca ar avea dreptate, amenintarile si limbajul huliganic folosit nu fac decat sa-l discrediteze, fiind in totala contradictie cu toate principiile de viata echilibrata si responsabila pe care, cel putin teoretic, sustine ca le-ar practica, atat in ceea ce-l priveste, cat si in educarea copiilor din cadrul "proiectului Gladiatorul".

Concluzionand, nu pot sa nu ma intreb: de fapt, ce anume ii invata Szoby Cseh?! Caci despre valoare si respect de sine n-am gasit nici un indiciu in articolul din "adevarul"...

Regret teribil si-mi asum randurile de mai jos ca pe o lectie personala.

----

De gladiatorii lui Szoby Cseh am auzit prima data la “Romania, te iubesc!”, in cadrul reportajului din octombrie 2008. De cariera sa tumultoasa de cascador auzisem dinainte. Insa proiectul acesta, cel putin inedit daca nu extraordinar pentru Romania, mi-era necunoscut. Omul incerca un pariu riscant: sa ofere o alternativa normala unor copii pentru care viata numai normala nu fusese pana atunci.

Greu, aproape sisific as spune. Atat din punct de vedere financiar, cat mai ales uman, atunci cand te confrunti cu o lipsa aproape totala de sprijin. Nemaipunand la socoteala lupta cu autoritatile locale, care sunt bine intentionate la nivel declarativ, insa greu misca un deget cand vine vorba de-a pune lucrurile in practica!

M-a impresionat faptul ca intr-o Romanie in care lipsa de sanse devine o realitate covarsitoare cu care ne confruntam tot mai mult si noi, cei mai putin lipsiti de noroc, cineva incearca sa ofere acestor copii o alternativa de viata demna si decenta. Cineva incearca – si chiar reuseste! – sa-i tina departe de strada, de violenta, de viata de aurolac prin canalele Bucurestilor, de prostitutie, pe scurt, de delincventa.

A doua oara am auzit de ei in urma cu cateva zile. Prietena mea, Simona, mi-a trimis un mesaj in care imi solicita ajutorul in demersul ei de-a sustine cu ceva efortul celor ce reprezinta "proiectul Gladiatorul". I-am putut simti printre randuri bucuria, entuziasmul si angajamentul fata de ei. Imi plac oamenii care au o cautare a lor si care se implica in ceea ce-i pasioneaza. Imi plac oamenii ce lupta pentru o cauza in care cred, chiar si atunci cand felul in care privesc eu lucrurile difera de al lor. Pe scurt, imi plac oamenii care se angajeaza la modul concret, nu doar vorbesc.

Despre ce este vorba? Ca mai toate proiectele bune din Romania, nici acesta nu este sustinut aproape deloc de autoritatile locale. Se autosustine din reurse proprii si, din ce am inteles, ocazional din sponsorizari. Le-ar prinde bine deci un ajutor financiar. Si exact asta vizeaza mesajul Simonei, pe care il redau in cele ce urmeaza :

“Dragii mei,

Stiu ca mai primiti mesaje de acest gen, dar va rog mult de tot sa sprijiniti aceasta cauza, in care m-am implicat si am pus mult suflet.

Va solicit bunavointa in ajutorarea copiilor de la Asociatia Gladiator inclusi in programul-metoda pentru copii cu handicap psihic si fizic sever ori pentru prevenirea si combaterea agresivitatii, delincventei juvenile si abandonului scolar. Prin exercitii atent alese si avand ca principiu de baza canalizarea energiei de baza si a vointei individului intr-o directie pozitiva, prin tehnici combinate din sporturi si diverse mecanisme psiho-motrice, cei mai multi sunt adusi la un nivel ridicat de independenta fizica.

Impreuna cu colegii din birou am hotarat sa strangem bani pentru a organiza un eveniment cu ocazia Zilei Copilului (evenimentul poate avea loc pana pe 20 iunie) si a le dona restul ramas pentru achizionarea celor strict necesare.

Banii se vor strange pana la data 10.06.2010 in contul meu in RON deschis la BCR:

• IBAN: RO05RNCB0092004218860001
• titular: Ioana Simona Popescu
• explicatii: “DONATIE GLADIATOR”

Daca reusim sa strangem 1500 RON – si cu ajutorul vostru sunt sigura ca reusim - institutia unde lucrez ne mai pune la dispozitie inca 3000 RON, bani extrem de necesari pentru Asociatie.

La sfarsit voi pune la dispozitia tuturor extrasul de cont referitor la perioada in cauza, ca sa nu existe suspiciuni. Va rog sa transmiteti acest mesaj si altor cunoscuti, ca sa reusim sa strangem cel putin cei 1500 RON, daca nu mai mult.

Pentru mai multe informatii, aveti aici site-ul organizatiei:http://www.asociatiagladiator.ro/.

MULTUMESC!”

Mai pe larg, despre cine sunt Gladiatorii, va invit sa cititi ce spune chiar initiatorul acestui program, iar pentru detalii, fotografii si filme accesati site-ul asociatiei ori site-ul personal al lui Szoby Cseh (www.szobycseh.ro) :

„Proiectul meu, GLADIATOR, tinteste mai mult decat integrarea sociala. Integrarea sociala suna ca si cand societatea e ceva si individul e altceva. Scopul meu este sa creez un tip de om care prin comportamentul si calitatile lui sa mearga spre ce este util societatii. Proiectul nu se bazeaza pe frica. Nu foloseste metoda „sa fiti cuminti!", fiindca orice copil, mai ales unul care a crescut fara un sistem de valori si nu stie ce inseamna autoritate, ar face tocmai invers. Asa este instinctul omului.

Prin joaca bazata pe motricitate, pe miscare, zi de zi mai adaugam ceva la educatia lor. Copiii ajung atat de buni si de interesati de lucrurile extraordinare pe care le fac, incat capata o sete de afirmare in sens bun, vor ca totul sa fie in regula in noul mediu in care au intrat si care le apartine. Incep sa inteleaga singuri o ordine care nu le e impusa.

Miscarile de agresivitate, de lupte, dirijate spre un alt scop - artistic, estetic, cinematografic etc - domolesc individul. Violenta lui scade si se transforma in ceva constructiv si util societatii.

Fiecare sport are cateva dominante psihice, de aceea eu merg pe ideea combinarii lor spre echilibru. De exemplu, daca ar face numai box, ar putea sa devina un tip coleric, crud; in schimb in programul GLADIATOR copilul invata sa gaseasca satisfactie nu in faptul ca raneste pe celalalt, ci in faptul ca a reusit o miscare maiastra in timp ce si celalalt s-a perfectionat. Si astfel, lupta devine altceva, devine arta; esenta ei e pastrata, dar componenta agresiva trece pe planul simularii. Jocurile sportive sunt secretul. Doi indivizi care nu se agreeaza sunt pusi sa joace impreuna, in aceeasi echipa, sa castige impreuna. Atunci se studiaza mai atent, isi remarca reciproc calitatile si superioritatea, invata sa se respecte, fiindca sunt in aceeasi echipa.

Copiii invata sa iubeasca. Aici este cheia. Este ceea ce ei cer de la societate si nu primesc nimic; sunt saraci, unii orfani sau din familii destramate; iar din privatiuni se naste ura. Ii invat cum sa armonizeze viata interioara cu ceea ce fac. Cum sa iubeasca ceea ce fac.

Cea mai mare satisfactie o am cu cei mai rai. Lor nu merge sa le impui reguli.

Francezii au fost interesati sa preia metoda mea, fiindca ei au probleme cu emigrantii, acolo dau foc... Nu e de mirare, din moment ce ii tin ca pe animale. Cand nu ai dreptul sa fii niciodata nimic, in clipa aceea totul s-a terminat. Mai ales cand esti tanar si cand nu stii ce ai de pierdut, te intrebi cum adica? Cum vine asta? De ce sa suport? GLADIATOR le da copiilor o valoare si respect de sine."

In final, doresc sa adaug un sigur lucru: ca tare mi-ar placea sa descopar intr-o zi asemenea programe sociale venite direct din partea statului roman!

Iar Gladiatorilor… doar MULTUMESC, BRAVO si mult mult noroc in continuare!!