Marlenka

Ati incercat vreodata sa vedeti, ascultand muzica unui anumit popor, ce va spunea ea despre acesta? Ati incercat vreodata sa simtiti ce va transmite dincolo de gust, o mancare sau un desert specific unei anumite tari? V-au facut vreodata muzica ori mancarea unor locuri, sa va doriti sa cunoasteti mai mult despre oamenii ce au stat la baza crearii lor?

Daca nu, incercati cu Armenia.

Inchideti ochii, ascultati-i muzica si… gustati, macar o data, Marlenka.

Ingrediente:

pentru foi:

• 450-500 g faina
• 3 lg zahar brun + 3 lg miere
• 85 g unt moale
• 3 oua
• un pachet praf de copt
• sare

pentru crema:

• o cutie lapte condensat (397 g)
• 2 lg miere
• 85 g unt moale
• 3 oua
• o cana de alune de padure macinate

Se amesteca faina cu zaharul, sarea si praful de copt. Separat se bat ouale usor cu furculita si se adauga mierea si untul moale, omogenizand amestecul. Se toarna peste faina si se framanta un aluat moale si elastic. Se imparte aluatul in trei si se intinde in foi subtiri, care se coc pe fundul tavii timp de 3-4 minute, in cuptorul preincalzit la 180˚C.

Pentru crema, intr-o cratita cu fundul mai gros, se pun laptele condensat cu mierea, untul si cele trei oua batute cu o furculita. Amestecul obtinut se omogenizeaza foarte bine si se fierbe pe foc mic pana se ingroasa ca o crema (aproximativ 8-10 minute). Se lasa la racit.

Cand crema este rece, se asambleaza prajitura alternand foile si crema, ultimul strat fiind de crema. Deasupra se presara alunele de padure macinate, se acopera si se da la rece peste noapte.

Pofta buna!

"Gutuile au ramas tot de aur"

Arama frunzelor s-a risipit,

Gutuile au ramas tot de aur.

Norii s-au destramat ca un plaur

Pe cerul alburiu, obosit.

Nu mai iei gaste salbatice

In catarea armei, nici cocori.

La noapte au sa rasara flori,

Luceferi zanateci, stele lunatice.

Cornul suna, rasuna-n padure,

Cerbii sunt departe pe stanci.

Fantanile negre, adanci,

Chipul vor sa ni-l fure.

Cat umbra pasii grei mi-i urmeaza.

Am sa colind intregul pamant.

Cu crengile frematand in vant

Vanjosul pom al vietii vegheaza.

Zaharia Stancu - Arama frunzelor

Candva...

Candva, demult, Omul si-a trait aparteneta la universul inconjurator deopotriva mineral, vegetal si animal. Ca urmare, natura l-a invatat unde si cum sa-si gaseasca tamaduirea, atat a trupului cat si a sufletului.

Candva, demult, omul a decis sa rupa legatura, pornind in cautarea unui “altceva” iluzoriu. Ca urmare, glasurile naturii au tacut, iar omul a uitat treptat invataturile sale. Temeri, superstitii, ignoranta, prejudecati… rand pe rand, s-au asternut peste cele uitate, indepartandu-l si mai mult de sine insusi.

Plante si animale, soapte si fosnete, vanturi si ploi, semne si incantatii ce altadata ii calauzeau pasii catre lumina constiintei stateau acum in umbra necunoscute, neauzite.

Natura intreaga, asteptand rabdatoare acea scanteie menita sa reechilibreze balanta Omului cu pamantul, cu cerurile si cu lumea...

Long time ago, the Man had lived his belonging to the Universe altogether mineral, vegetal and animal. Therefore, the Nature taught him where and how to discover the sources of healing his body and soul.

Long time ago, the man had decided to destroy that bond, in search of a chimeric “something else”. Therefore, the voices of the Nature had gone silent and the man slowly forgot her teachings. Fears, superstitions, ignorance, prejudices… one by one fell over what had been forgotten, estranging him more and more from himself.

Plants and animals, whispers and murmurs, winds and rains, runs and chanting that once had guided him towards the light of the consciousness stood now in the shadow unknown, unheard.

Nature herself, patiently waiting for that sparkle meant to bring back the broken balance of the Man with the earth, the sky and the world…