11/19/2009

despre lacomie

De cateva zile, ma bantuie afirmatia unuia din potentialii viitori stapani ai catelusilor. Aceea ca ar vrea si el doi, dar sa fie de talie mica. De ce?, intreb. Ca sa nu manance mult. Si ca sa-i obisnuiasca sa prinda sobolani. Cu alte cuvinte, daca se poate, incet-incet sa-si procure chiar singuri hrana!... Si ce altceva sa mai invete sa faca, m-am intrebat dezgustata? Sa croseteze, sa spele rufe, sa mature batatura?!?!
Daca se poate, el sa primeasca cat mai mult, dar sa nu ofere mai nimic in schimb!
Si nu-i unul din oamenii fara suflet. Si nici fara posibilitati materiale. Nu. Ar avea grija de ei. In felul sau. Dar cum suntem atat de diferiti, si «felul» asta difera atat de mult de la unul la celalalt! Incerc sa nu emit judecati de valoare. Ma abtin. Poate ca cer eu prea mult. Probabil ca sunt mai pretentioasa, mai anxioasa, mai... tacanita! In fond, sunt doar niste caini...
Cum spuneam: el este unul din oamenii buni. La ceilalti, cei fara suflet, nici nu vreau sa ma gandesc...
Privesc in jurul meu la oamenii de pe strada. Observ ca inca din adolescenta, colacul de grasime si nelipsita burta de mai tarziu, incep sa-si faca aparitia. Si nu pot sa nu ma intreb, oare cata mancare contribuie la ele? Si oare cata mancare ramane la finalul unei mese pentru asemenea oameni, risipindu-se aiurea la gunoi?
Si cat mananca un caine pe zi? Chiar si unul de talie mai mare? Imi amintesc de cainele bunicilor mei de la tara. Manca de 2-3 ori pe zi. Ce se putea, ce ramanea din ce mancau si ei la masa. Un colt de mamaliga. O strachina de ciorba cu paine inmuiata in ea. Niste oase. Cu paine imbibata de grasimea in care fusese prajita carnea de pe ele. Fructe si legume, cand se coceau. Si nu era slab. Nici bolnav sau nefericit.
Si mi-e greu. Ma doare. Nu-mi gasesc un loc printre astfel de oameni. Oameni la care lacomia devine nemasurata. Oameni care ar acumula cat mai mult, ar manca si mai mult, insa ar darui atat de putin sau deloc! Si, cand ajung la peste 150 de kg, cu diverse boli, se considera absolut indreptatiti ca altii sa lupte sa le salveze vietile de care ei insisi si-au batut joc. Nu pentru ca isi dau seama de greseala. De raul profund pe care singuri si l-au facut. Ci ca o ultima si mare lacomie: sa primeasca pana la sfarsit. Atentie, intelegere, tratamente. Si, de ce nu, poate si dragostea de viata, sensibilitatea ori iubirea pe care ei nu le-au avut niciodata.
Altfel insa, sunt oameni «credinciosi». Merg la biserica macar de sarbatori. Fac pomeni pentru «sufletele» celor morti, de care nu i-a interesat prea tare atunci cand erau in viata. Isi fac semnul crucii de fiecare data cand trec prin dreptul unei biserici. Tin posturi. Nu spala rufe duminica si de sarbatori, nu cos, nu muncesc, si-i critica aspru pe cei care «pacatuiesc» procedand diferit. Ei se odihnesc, ca asa «a lasat Dumnezeu». Ma intreb retoric si amar cand le-o fi vorbit Dumnezeu ultima oara...
Atunci cand merg la biserica, multi dintre ei se spala. Si se imbraca curat. Cand merg la lucru dimineata, in autobuz, ori pe strada, sau cand merg la medic pentru ca sunt bolnavi, nu se mai spala. Nu se mai imbraca curat si frumos. Ba merg si bauti. Sau striga si injura. Probabil pentru ca numai Dumnezeul ala din mintile lor inguste si ignorante merita sa le primeasca respectul. Sau frica. Ca doar asa era vorba, nu? «Oameni cu frica lui Dumnezeu»...
Merg in pelerinaje, plini de asa-zisa evlavie, sa se inchine la oase. Se imbrancesc, se calca in picioare, se bat, se injura, pentru un loc mai in fata. Sau pentru o sarma si-un mic in plus. Si o cana cu ceai ori un pahar de tuica fiarta. Pentru ca-s pe degeaba. Puse la dispozitie de primarie. Intorsi acasa, povestesc cate-n luna si stele. Ce de oameni s-au strans, cati popi cantau, ce rai erau bodiguarzii ca nu-i lasau sa ajunga mai in fata. Nimic din lumina sau linistea ce ar fi trebuit sa le coboare in suflet, in urma trairii cu toata fiinta, a unui moment de adevarata si adanca religiozitate!
Sunt «credinciosi», insa n-ar da un covrig unui copil sarman. N-ar pune trei cartoane sa apere de frigul iarnii un caine pripasit la bloc. N-ar da covorul vechi, schimbat recent cu altul nou, sau alte lucruri ce nu mai folosesc in casa, unor sarmani ce ar avea nevoie de ele. Le pun in boxe, la pastrare, ca «cine stie cand mai au nevoie de ele»? Mai bine sa le roada soarecii sau sobolanii, mai bine sa le distruga de tot mizeria!
Cat costa un gest de bunavointa ? Cat costa o clipa de atentie? Sau de duiosie fata de celalalt? Ori fata de sine? Cat cantareste umanul din fiecare, pus in balanta cu banul? Sau cu burta proprie? De ce anume este nevoie, pentru a se lasa de-o parte un moment, cu buna stiinta, fara a se frustra si fara a «uita de sine», pentru de fi alaturi de un altul?
Ce trebuie ca sa-si reaminteasca faptul ca sunt oameni? Ca menirea lor pe lumea asta, ca «cea mai evoluata specie», nu-i aceea de a profita, de a batjocori, de a umili, de a injosi sau de a exploata tot ce-i mai slab decat ei. Ci ca menirea lor, si a noastra a tuturor, e aceea de a-i ocroti, de a-i proteja, de a-i incuraja, de a-i ajuta si insoti, de le a hrani cresterea, tot asa cum Pamantul sau Universul asta mare ne hraneste pe noi toti!...

Adriana Ausch-Calul Albastru

8 comentarii:

  1. Citind, de multe ori, vizualizez. Mi s-a intamplat si acum. I-am vazut pe toti, insirati, unul dupa altul, cu burtle satule, cu falcile grase.
    Mi s-au inrosit obrajii, gandindu-ma ca si eu poate fac mult prea putin bine. Ca poate ma gandesc prea mult la mine si la familia mea . Si prea putin la altii.
    Ai spus multe lucruri pline de traire, de invatatura. Procedezi tu asa, mai sunt alti cativa. Restul?
    Ce sa mai vorbim ca omul vrea un caine care sa manance cat mai pitin?
    Daca intoarce capul cand vede o femeie fara culoare sau un copil fara ajutor?
    M-ai pus pe ganduri..
    O zi buna, Ruxi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa e, asa simt si eu....Asa vad pe strada in fiecare zi...Tu o mai tii minte pe prima mea pisica...Nu era planuit sa avem pisica, as aca atunci cand am gasit-o la mare am incercat s aii gasesc un camin acolo, respectiv am umblat tot 2 Maiul cu ea in brate, dinpoata in poarta, s avad daca o vrea careva. Si mi s-a spus ca "pisica tre' sa fie "vrenica".....sa isi prinda singura mancarea"....Ala a fost momentul decisiv, am luat-o cu noi la Bucuresti. Cat de nenorocit si hain sa fii sa nu dai mancare pisicii? CAT mananca o pisica? Te bazeze pe existenta eterna a soarecilor?! :(
    Roxi, imi inchipui cat va e de greu, stiu ca nu ii poti tine la nesfarsit pe cei mici, dar te rog din suflet, incearca sa filtrezi la cine vor ajunge. STIU ca au crescut si ca e din ce in ce mai greu sa ii tineti, dar ar fi cu adevarat pacat ca dupa ce i-ati salvat si le-ati aratat ca oamenii sunt buni, sa niereasca la cineva care ii infometeaza ca sa ii oblige sa omoare sobolani :(
    Va pup cu drag.
    S

    RăspundețiȘtergere
  3. Stii, dupa ce-am vb, mi-a ramas si mie in minte `sa-i invete sa prinda sobolani`. Mi-a ramas asa, ca o pata pe retina...
    Si chestia cu religiozitatea si biserica si ingramaditurile si `evlavia` nemasurata, pentru ca mai apoi sa iasa evil-ul la suprafata, ma omoara si pe mine. Imi pare asa, o pacaleala a sinelui cum nu se poate mai monstruoasa. "Deci, eu sunt bun, ma duc la biserica, fac aia, aia... si apoi, restul de 7 zile jumate, nu mai conteaza. Doar zic Doamne-ajuta! pana si-atunci cand ridic paharul, nu?!"

    Sper sa nu ma ratacesc... prea des.

    RăspundețiȘtergere
  4. Gina, ceea ce am scris nu am vrut sa fie o judecata de valoare sau o lectie pentru ceilalti. Ori pentru noi toti. Nu stiu care ar putea fi solutia potrivita la situatia actuala. Si, sincer, nici nu incerc s-o caut...
    Am incercat numai sa pun in cuvinte tristetea pe care o resimt in prezent si sentimentul de ne-apartenenta la lumea asta... Si dezamagirea cand vad ca tot mai multi devin nu insensibili, ci de-a dreptul orbi si surzi la ceea ce se intampla in jurul lor. :(

    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Simo, stiu ca din postare se poate intelege gresit. Chiar daca am accentuat ideea ca omul respectiv, e unul cu suflet bun. Adica nu i-ar tine in frig si nu i-ar lasa nemancati.
    Am folosit exemplul afirmatiei lui, ca sa exprim faptul ca traiesc cu senzatia ca parca si oamenii buni incep sa se se inchida, sa se "inraiasca" (chiar dc nu asta e cuvantul pe care il cautam). Si nu neaparat din cauza lipsurilor materiale. Pur si simplu, asta pare a fi directia pe care au apucat-o lucrurile, iar ei merg impreuna cu ele la vale...

    Revenind la catei, as filtra doritorii, daca acestia ar si exista. Deocamdata, aproape ca "lipsesc cu desavarsire"!
    Mai vedem, mai asteptam...

    RăspundețiȘtergere
  6. Anca, asta ma deranjeaza si pe mine foarte tare: fatarnicia si ipocrizia de sub imaginea de "buni crestini" si "oameni credinciosi".

    Adica fac numai tampenii, dar tin post, merg la biserica si la spovedanie si, in felul asta, "Dumnezeu ma iarta"! No comment... Din astfel de atitudini iti dai seama ca Dumnezeul lor nu poate exista decat daca e coborat la nivelul lor, daca e facut din aceeasi stofa: mincinos, fals, ipocrit.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu stiu care a fost scopul postului tau...din comentarii am inteles ca de fapt de deranjeaza "fatarnicia si ipocrizia de sub imaginea de "buni crestini" si "oameni credinciosi".
    Ai pornit de la un om care voia caini pentru a-i tine pe langa casa sa prinda si sobolani. Ok. Ti-am inteles punctul de vedere. De aici pana la a generaliza intr-o asemenea masura, incat sa ii judeci in felul acesta pe cei care merg la biserica, tin posturi,se spovedesc...si ce mai fac ei pentru felul in care isi traiesc credinta, cred ca e prea mult. Ca exercitiu doar, aduc in discutie pe cei care nu merg la biserica, isi bat joc de cei care se inchina cand trec pe langa biserica, rad de cei care stau la cozi pentru a atinge ceea ce considera a fi sfant (moaste), dar nu ezita sa stea la cozi interminabile pentru a prinde un loc la un concert sau la reducerile la haine...Tot ei privesc pe superioritate pe cei care merg la slujbe, dar ei urmaresc cu religiozitate emisiunile favorite. Ei nu tin post (Dumnezeu nu are nevoie de asta, spun ei) dar tin regimuri drastice (vegane, disociate sau vegetariene) pentru a intra in must-have-ul sezonului. Li se pare ridicol sa se inchine cand trec pe langa o biserica (desi poti sa spui ca e un mod de a-l saluta pe Dumnezeu) dar nu li se pare ridicol sa se inchine ore intregi la propria imagine din oglinda pensandu-se, fardandu-se,vopsinu-se, incercand haine pentru a parea mai tanarasuplasexytrendy sau mai musculosmachoseriosromanticmetrosexual, nunu, asta e profunzime si stima de sine (selfesteem, selfrespect, of corse)...Toti acestia, in timp ce isi fac manichiura, arunca judecati de valoare, pentru ca ei iubeasc animalele si sunt, desigur, mai buni decat crestinii si fatarnicii ceilalti "cu mintile lor inguste si ignorante".

    A fost doar un exercitiu...Hai sa nu mai judecam oamenii doar dupa masura noastra, si nu-i mai prezentam intr-o lumina ridicola pe cei care sunt diferiti de noi si sa nu mai privim cu superioritate ceea ce ne inconjoara. Ruxi, ai desconsiderat si nedereptatit multi oameni prin ceea ce ai scris tu. Nu stiu cat e de adevarat ce ai scris. Poate asa se vede lumea de la tine, prin ochii tai.

    Ma intreb cat bine ai facut vorbind atat de urat despre oameni? Cat frumos ai adus in lume? E atat de usor sa ridiculizam ceea ce e in jurul nostru (am facut-o si eu in exercitiul de mai sus) si atat de greu sa incercam macar sa intelegem... sau sa iertam. Sper ca oamenii care ii intalnesti sa fie mai buni cu tine, decat esti tu cu ei.
    (LoreDada)

    RăspundețiȘtergere
  8. LoreDada, ti-am citit mesajul de cateva ori si voi incerca sa-ti raspund cat mai concis.
    Nu mi-am propus prin ceea ce am postat nici sa fac bine cuiva si nici sa aduc frumosul in lume. Daca este sa vorbesc despre un scop – asa cum ma intrebi – al postarilor mele, acela este de a incerca sa aduc in fata celor care doresc sa vada, acel semn de intrebare care ne poate face mai treji, mai lucizi. Semn de intrebare pe care, la randul meu, incerc sa mi-l ridic tot mai des.
    Adica imi doresc ca cei care citesc aceste randuri, sa incerce sa se trezeasca si sa priveasca putin in jurul lor cu ochii proprii si nu prin prisma a ceea ce am fost invatati o viata intreaga. La randul meu, doresc sa primesc acelasi lucru prin comentariile lor. Intrebari si perspective personale care sa ma faca sa-mi pun la indoiala propriile afirmatii si sa vad incotro duce asta. Nu caut iertare, ingaduinta, acceptare sau toleranta.
    Pe scurt, «scopul» despre care vorbesc s-ar numi constientizare.
    Spui ca-i usor sa ridiculizam, dar greu sa intelegem sau sa iertam. Mi-as permite sa remarc faptul ca nu putem ierta nimic, atata vreme cat nu intelegem. Cat priveste ridiculizarea, in sens strict, ea se refera la a incerca sa-ti bati joc de cineva scotand in evidenta doar acele lucruri/aspecte pe care le are si care sunt ridicole. Cuvantul «ridicol» nu-l regasesc niciunde in textul meu, insa daca tu il folosesti – si inca de 2 ori - , inseamna ca pe undeva ai sesizat si tu ca ceva din acest comportament «evlavios» este fals si prin asta, caricatural.
    Spui ca am desconsiderat si nedreptatit multi oameni prin ceea ce am scris. In acelasi timp, afirmi ca nu stii cat de adevarate sunt spusele mele. Atunci, cata vreme nu stii daca ce scriu este adevarat, cum poti spune in ce anume ar consta nedreptatea comisa? Dar sintagma «multi oameni» nu este si ea o generalizare, din partea ta?
    Postarea mea, asa cum o spune si titlul, se refera pe scurt (pentru ca nu era locul si nici nevoie de mai mult) la lacomie. Inteleg insa ca din tot ceea ce am scris, fatarnicia si ipocrizia ascunse sub masca bunei crestinatati despre care vorbesc intr-unul din raspunsurile la comentarii – raspuns dat la obiect si nu ca generalizare - te-au atins in mod deosebit. Poate ca ar fi util sa incerci sa te uiti la tine si sa vezi ce anume a atins atat de puternic afirmatia mea si de ce deranjeaza ea atat de tare. Altfel, asezandu-te in spatele «multor oameni» ofensati, nu cred ca poate fi un lucru constructiv.
    Toate cele bune, Roxana.

    RăspundețiȘtergere