Va doresc din suflet ca noul an sa va poarte pasii pe un drum bun, catre o casa calda si alaturi de cineva drag inimii voastre! LA MULTI ANI!
Iar asta seara, acordati-va un mic ragaz si priviti catre stele. Si catre luna. Natura noastra draga ne-a pregatit un foarte frumos spectacol. Mai frumos decat orice artificii!
O eclipsa partiala de luna a inceput la 19.15, va avea punctul maxim la ora 21.22, iar la 23.29 se va termina...
Cer senin tuturor si petrecere frumoasa impreuna cu toti ai vostri dragi si iubiti!
Daca ma uit in urma, peste anii ce-au trecut, Craciunul a fost si a ramas singura sarbatoare din an, de care m-am bucurat de fiecare data. Nu pentru conotatiile ei crestin-religioase. Nici pentru zapada. Sau pentru colinde si brad.
Ci pentru ca oricat de bogat sau de simplu venea, Craciunul imi aducea in inima un soi de tainica asezare si caldura. Si, uneori, un strop de tristete. Pentru ca mai trecea un an, iar eu ma regaseam din nou, cam pe nicaieri...
Am avut Craciunuri simple, dar extraordinar de frumoase! Am avut Craciunuri mai imbelsugate, dar cu adanci strangeri de inima si semne de intrebare: si acum, incotro?...
Am avut si Craciunuri fara sarbatoare. O alta zi in calendar... si-un pregnant sentiment de singuratate in mijlocul celor ce-mi erau in preajma atunci.
Au fost ani cand am primit daruri ce m-au emotionat profund. Sau cand am reusit sa ating sufletul unui prieten printr-un gest simplu. Au fost si ani in care nu am putut oferi nimic. Si-n care nu am primit nimic. Ani mai usori sau mai grei, fiecare cu lumina si intunericul sau...
Anul acesta am intalnit cativa oameni frumosi. Si calzi. Pe care ii simt aproape, chiar daca nu ne-am vazut niciodata. Si tare mi-ar fi placut sa am posibilitatea sa ofer fiecaruia cate ceva! Fiecarui om drag din viata mea...
Dar cum nu s-a putut, mi-am propus sa-mi incerc indemanarea si sa confectionez felicitari de iarna. Sa trimit ceva simbolic, dar facut cu propriile mele maini. Nu au iesit perfecte! Si poate ca nu sunt nici cele mai frumoase. N-am reusit nici macar sa fac pe cat de multe mi-as fi dorit sa trimit mai departe...
Dar am incercat si sunt mandra de mine. Data viitoare, sper ca voi putea mai mult si, poate, mai bine. Cine stie?... In fond, anul e lung, nici nu a inceput inca, iar de sarbatorit o putem face in fiecare zi, fara ocazii speciale!
Simple things
If I look back, over the years that passed, Christmas was
and remained the only holiday I enjoy every time. Not for its Christian-religious
significance. Nor for the snow or the Christmas tree and carols.
But for the mysterious warmth and peace of mind Christmas
always brought no matter how simple or generous it came. And sometimes with a little drop of sadness: another
year had passed, and again, I found myself nowhere…
I had simple Christmases, but extraordinary beautiful! I had
richer Christmases, but with deep worries and question marks: and now where to,
which is my way and when will I find
it?!... I also had Christmases without celebration - just another day on the
calendar and a strong feeling of loneliness among those around me that time. I
had years with gifts that deeply touched me. And years I could touch a friend’s
soul with a simple thing. I also had years I could offer nothing and received
nothing. Lighter years or harder years, each of them with its light and
darkness…
This year I met a few beautiful, warm people. And although I
never saw them in person, I feel them close to me. I would have loved the
possibility to offer them something! To each special, dear person in my life.
Because I couldn’t, I decided to make Christmas cards and send something
symbolic but crafted with my own two hands. They’re not perfect and or the most beautiful
I’ve seen. I couldn’t even make as many as I wanted to send. But I’ve tried and
I am proud of myself. Next time I’ll do more and maybe better, who knows? After all, the year is long - it didn’t even
start, and we can mark every day, we don’t need special occasion for celebration.
Astazi am primit din partea unei prietene din Bucuresti, un mail si o rugaminte totodata, de a-i oferi o mana de ajutor pentru promovarea unei actiuni comune de a strange niste bani necesari copiilor bolnavi de cancer de la Spitalul Fundeni. Redau mai jos, mesajul ei integral.
In cazul in care doriti si aveti posibilitatea de a participa in vreun fel, gasiti in text toate detaliile necesare. Toate cele bune si o seara frumoasa!
"Dragii mei,
Va solicit bunavointa in ajutorarea copiilor de la Sectia Oncologie de la Spitalul Fundeni - Bucuresti.
Impreuna cu colegi din birou am hotarat sa strangem bani pentru a cumpara medicamente necesare.
Banii se vor strange pana la data 19.12.2009 in contul meu in RON deschis la BCR
IBAN: RO05RNCB0092004218860001
titular: Ioana Simona Popescu
explicatii: “DONATIE SPITAL”
La sfarsit voi pune la dispozitia tuturor extrasul de cont referitor la perioada in cauza, ca sa nu existe suspiciuni.
In sensul acesta, va invit sa participati cu o suma la alegere pentru ca sa ii ajutam pe copiii suferinzi de cancer.
Va rog sa transmiteti acest mesaj si altor cunoscuti, ca sa reusim sa strangem cat mai mult.
Astazi am simtit cel mai bine ca a venit iarna: -6 grade Celsius si temperatura este in scadere. A nins toata ziua cu fulgi foarte rari, marunti si perfect rotunzi, de parca undeva acolo sus, deasupra norilor, o mana distrata uitase sa inchida usa complet in urma-i, visand inca la toamna ce s-a incheiat.
M-am surprins si astazi, gandindu-ma la vremuri apuse, la cum asteptam, copil fiind, trecerea anotimpurilor, la cum se traduceau atunci pentru mine iarna, primavara, vara, toamna...
Iarna o asteptam, ca orice copil cred, in primul rand pentru zapada si sarbatorile de iarna. Pentru emotia asteptarii cadourilor visate tot anul. Pentru mirosul cozonacilor grasi si pufosi, pregatiti cu multa indemanare de mama si paziti cu strasnicie, in timpul raziilor noastre talhare in bucataria ametitor de calda, ca sa furam cate un colt de aluat dulce si aromat. Pentru muraturi. Sau pentru florile de gheata, pentru scartaitul zapezii proaspete sub pasi, numarand zilele pana la vacanta.
Primavara asteptam cu nerabdare ghioceii. Stiam ca ei inseamna in curand verdeata, puzderie de flori, explozie de parfum si culoare si cantec. Zile mai lungi, cu vant caldut alunecat peste ochi si buze. Batrana salcie dintre blocuri, aplecata sub matisorii care imi zambeau in drumul catre scoala... Paltonul ramanea agatat in cuier, iar ghetele se ascundeau prin cutii. Primavara venea cu ridichi fragede pocnind intre dinti si, mai tarziu, cu prima saramura de peste cu ardei, rosii, usturoi si ciusca verde.
Vara insemna vacanta. Leneveala. Nisip cald si umed sub talpi. Zile lungi, seri tarzii la joaca. Vara era timp de visare, cer plin de stele, taceri fara-nceput si fara de sfarsit, era marea... Vara insemna salata de vinete a mamei, cu telemea de vaca si rosii proaspete, cumparate in punga de hartie. Si piersici mari, dulci si zemoase, mancate pe plaja in timp ce soarele ne usca pistrui albi de sare in obraji.
Dar dintre toate, toamna mi-era si mi-a ramas cumva cea mai draga. Pentru culorile ruginii si parfumate. Pentru frunzele fosnind sub pasii rari, in plimbari de miere la sfarsit de octombrie. Pentru castanele roscate si lucioase aruncate peste banci, peste alei... Un alt verde al marii, in alt ritm al valurilor, de fiecare data o alta muzica...dar aceeasi chemare. Cat imi placea vantul cu miros sarat, venit de nicaieri, de pretutindeni!
Toamna imi aducea in casa gutui si nuci si nemaipomenita placinta cu dovleac a mamei - mica obsesie pe care inca o mai am - pe care as fi mancat-o trei mese pe zi, plus desert... fara sa ma satur vreodata!
Cu toate gandurile astea in minte, de dor si de pofta mirosului de dovleac copt in casa, mi-am zis ca-i timpul sa rup "traditia" placintei si am incercat o prajitura cu dovleac. Nu-mi pare rau, caci desi nu foarte aspectuoasa, a iesit buna, moale si usor lipicioasa, cu o excelenta aroma de dovleac si scortisoara.
Iata si ce am folosit:
o cana cu varf de faina,
o cana de zahar,
o cana de nuca macinata,
o cana si jumatate de dovleac dat pe razatoarea mica (sa iasa aluatul mai fin)
o lingurita cu varf de praf de copt
100 g unt topit rece
2 oua
un praf de sare
sucul de la o mandarina mica
2 linguri de lapte
si pentru glazura: 100 de g zahar pudra, 2 linguri de apa rece si scortisoara macinata
Am pus intr-un castron faina si am amestecat in ea praful de copt. Am adaugat zaharul, nuca si dovleacul ras. Separat, am amestecat untul topit cu ouale batute usor spuma cu un praf de sare, laptele si sucul de mandarina. Am incorporat apoi amestecul rezultat in cel de faina, zahar, nuca si dovleac. Compozitia obtinuta am pus-o intr-o tava unsa cu unt si tapetata cu faina si am copt-o aproximativ o ora in cuptorul preincalzit la 200ºC.
Dupa ce s-a racit aproape complet, am amestecat zaharul pudra cu apa si scortisoara, iar glazura obtinuta am intins-o pe deasupra cu o lingura.
A fost tare buna langa un pahar de lapte rece, sau un Earl Grey fierbinte, cu lapte si miere.
Undeva catre sfarsitul acestei veri, din vorba in vorba - pe marginea unei postari de pe blogul ei - am ajuns sa discut cu Irina despre muzica. Asa a venit ea cu propunerea sa ne gandim la niste compilatii pentru diverse ocazii din viata de zi cu zi. Iar in toamna, sa lansam propunerea mai departe catre toti cei care ar vrea sa participe la imbogatirea listelor de preferinte.
In fond, muzica ne insoteste de multe ori in ceea ce facem, uneori chiar fara sa ne dam seama ca anumite situatii in care suntem "ne cer" sau "ne impun" un anume gen de muzica.
Ca urmare, proiectul nostru muzical a luat nastere si a fost lansat ieri, pe blogul Irinei, aici. Iar compilatiile la care ne-am gandit si pe care le-am propus sunt urmatoarele:
compilatia pentru dupa amiezi de duminica cu ceai si prajiturele
compilatia pentru tocat legume
compilatia pentru mancarea migaloasa
compilatie pentru curatenie
compilatie pentru drum lung cu masina
compilatie pentru momentele de "unul singur" - momentele in care dansam pe o anume muzica, cantam si noi, etc. Adica ceva ce ne pune in priza si ne face sa ne eliberam de anumite timiditati / inhibitii.
Provocarea noastra este de a va gandi daca si voi aveti un anume gen de muzica, sau chiar un anumit artist pe care va place sa-l ascultati cu precadere intr-un moment specific de viata, precum cele de mai sus.
Toti cei care doresc sa ne trimita preferintele lor, o pot face fie direct pe blog, sau printr-un e-mail, Irinei (http://invatsagatesc.blogspot.com/) sau mie. Mult mai priceputa decat mine intr-ale tehnicii moderne :-), ea a si compilat sub forma unor playlist-uri propunerile primite pe mail pana acum, pentru primele doua categorii.
Citeam mai devreme in Citadela lui Antoine de Saint-Exupéry o fraza ce m-a scos din amorteala in care ma scald de cateva zile bune :
Atunci am inteles ce inseamna alianta si cat de mult se deosebeste de comunitate. "Se adreseaza unul altuia, imi spuneam, au un limbaj rudimentar care are pretentia de a cuprinde cand abia reuseste sa semnifice. Si iata-i pe toti ocupati sa-si manevreze balantele si instrumentele de masura. Au cu totii prea multa dreptate. Si deci se inseala. Si-si construiesc, unul despre altul, imagini pentru exercitiile de tir".
Alianta ne poate uni chiar si in clipa in care te ucid.
De-o saptamana incoace privesc si ascult in jurul meu si mi se pare ca lumea s-a impartit intre "noi" si "ei". Cine suntem noi si cine sunt ei?! "Ei" sunt rosii, comunistii, sustinuti si condusi din umbra de catre moguli si baronii locali. "Ei" sunt, asa cum considera ceilalti, sfarsitul in fasa al viitorului si asa incert al Romaniei.
"Noi" sunt cei care au condamnat comunismul, cei care condamna perfida alianta galben-rosie, cei care, cu mainile goale in fata asaltului agresiv al celorlalti, incearca sa apere tara de invadatorii comunisti.
Cine a facut impartirea asta, nu se stie. Dar mai conteaza oare, cine? Nu cred. Tot asa cum nu mai conteaza ca pentru sustinerea iluziei ca numai ei au dreptate, sunt in stare aproape sa-si dea in cap unii altora. Uitand ca inainte de asta erau prieteni. Sau macar buni vecini. Ca, poate, s-au ajutat la un moment dat cu ceva. Si ca pe atunci, culoarea politica nu era importanta.
Fiecare striga spre ceilalti ca sunt manipulati. Orbiti de furia data de anii de furt si de lipsuri, de durerea ranilor sangerande, au ajuns sa ridice iluzia convingerilor politice impuse, la rang de realitate si autenticitate.
Situatia mi se pare grotesca si ingrozitor de trista in acelasi timp. Atat de repede uitam? Atat de putin ne trebuie – o declaratie de presa - ca sa uitam de unde vin si ce-au facut cei pentru care ne batem intre noi cu salbaticie pentru a-i sustine la putere ?
Au plecat din acelasi loc cu totii, si-au ramas aceiasi. Chiar daca forma s-a schimbat sau numele partidului, continutul a ramas mereu acelasi.
Am uitat deja ca in urma cu patru ani Traian Basescu (alias PD-L) a facut alianta cu Tariceanu (alias PNL)? Pentru ca apoi, ca sa scape de incomodul (partid) liberal, a facut alianta cu PSD, fapt ce a dus la crearea guvernului comun Boc? Acelasi PSD - pericol comunist - de acum. Mi-ar placea sa inteleg prin ce anume alianta PD-L / PNL sau cea putin mai recenta PD-L / PSD a fost mai putin perfida si distructiva decat actuala alianta PSD / PNL. Doar pentru ca Traian Basescu a condamnat in mod public comunismul si ca si-a cerut scuze in numele statului roman, familiilor celor ce-au suferit in timpul comunistilor? Personal, as fi apreciat inmiit o alta atitudine si o alta declaratie. Aceea de a a-si fi cerut scuze in nume propriu pentru contributia personala la acei ani negri. Macar pentru contributia ca simplu cetatean. Urmata, apoi, de o demisie de onoare. Vorbele, din pacate, nesustinute de o atitudine si de un comportament in consecinta, sunt si vor ramane in continuare doar vorbe...
Cati s-au intrebat oare in aceste zile, ce-am castigat in acesti 20 de ani de asa-zisa libertate? Si cu ce pret?...
In presa, in magazine, pe strada, la locul de munca, oamenii fierb. Imbatati de febra circului politic, de mizeriile personale scoase la suprafata si aruncate unii inspre ceilalti de catre candidatii la presedintia Romaniei, au incetat sa-si mai traiasca propriile vieti.
Nu vad ca anotimpurile se schimba, nu simt cum vantul le inroseste obrazul, nu vad ca un copil se bucura, nu vad ca arborii inca mai au frunze, nu vad cat de frumos rasare soarele in fiecare dimineata. Rabufnesc din cand in cand, ca vine iarna si frigul si zapada. Iarna nu mai e de mult un anotimp, un ciclu firesc in curgerea vietii. Iarna a devenit doar corolarul neputintelor de a-si plati facturile, de a se imbraca corespunzator, de a ingheta prin statii, in asteptarea autobuzelor sau tramvaielor.
Nu pot constientiza si recunoaste ca cei pentru care au pus stampila "votat" tot la 4 ani, i-au dezamagit, i-au mintit si i-au furat pe fata.
Si pentru ca prezentul doare prea tare pentru a-l putea privi in fata, au ales sa traiasca hranindu-se din scandalul politic, ieftin si murdar, difuzat pe toate canalele media si in presa scrisa.
Iar astazi, la fel ca in anii trecuti, au mers sa-si exercite dreptul cetatenesc de a-si alege presedintele, pe urmatorii 5 ani. Majoritatea au mers sa aleaga ceea ce in opinia lor ar reprezenta "raul cel mai mic". Si poate ca as crede si eu in sintagma asta, daca n-ar fi cateva intrebari ce-mi tot rasuna in minte :
De unde stiu ei CARE este raul cel mai mic? Ce anume le da convingerea de nestramutat, dincolo de orice urma de indoiala, ca au dreptate, ca nu se inseala, facand alegerea respectiva?
Si alegand raul cel mai mic, isi asuma responsabilitatea propriului vot pana la capat ? Cu TOT ce aduce dupa el? Asta putand insemna, alaturi de binele mult-visat, si furturi, coruptie, lipsa sigurantei, lipsa perspectivelor pentru ei si copiii lor? Vor avea puterea sa admita peste o vreme, daca s-au inselat, si s-o recunoasca (macar fata de ei insisi) ca au participat in mod direct la vanzarea si vandalizarea pana la capat a acestei tari?
Si oare nu uitam, ca "a nu alege" este tot un drept cetatenesc, reprezentand de fapt alegerea de a nu fi reprezentati de catre cei care ne dezamagesc?
"Together we stand, divided we fall " ... spuneau undeva cei de la Pink Floyd. Cred ca ceea ce ne lipseste ca natie - si poate ca nu doar noua, dar in Romania traiesc si de aproape se vad lucrurile mai bine - este exercitiul de a fi o comunitate. Sentimentul profund ca impreuna putem schimba lucrurile, ca ne putem baza unii pe ceilalti, ca impreuna putem construi ceva. Dincolo de vorbe, de politica, de pasiuni stupide, de conflicte fara sens.
Individuatia este drumul pe care avem a merge fiecare dintre noi ca om, intru devenire. Folosind un termen adaptat, as spune ca "socio-duatia" este drumul pe care avem a merge ca membri ai unei societati, in mijlocul careia am ales sa traim. Cel de-al doilea drum insa, nu-l putem parcurge daca primul nu a fost macar initiat. Daca nu am devenit cat de cat constienti de noi insine si de ceea ce ne inconjoara, de legaturile dintre noi, de responsabilitatea rolului pe care il jucam in cadrul acestui mare intreg.
Cata vreme nu cautam in noi insine semnificatia profunda si personala a ceea ce pana acum am fost indemnati sa preluam ca atare, fara indoiala si fara semne de intrebare, vom ramane simple oi intr-o turma. Iar turma nu a fost si nu va fi niciodata societate!
