5/28/2010

Timp

Bunicul avea o obsesie: timpul. Deghizat, timpul purta masca de ceas.
Permanent preocupat de prezenta lui, a cumparat multe ceasuri de-a lungul anilor. Mi-l amintesc pe cel din bucatarie: numara secundele ciugulind graunte cu cioc portocaliu de closca, inconjurata de cativa pui. Un altul, cu cadran galben-maroniu de file invechite, rontaia marunt clipele pe noptiera din dormitor. Pe cel din sufragerie nu mi-l mai amintesc, asa cum nu le mai stiu pe toate ce i-au trecut pragul, poposind o vreme mai scurta ori mai lunga, in functie de priceperea celui ce le mestesugise.
Primul meu ceas, l-am primit de la el. Conditiile darului - dealtfel singurul venit din partea lui - au fost doua: sa iau premiul intai si sa invat sa citesc bine ora. Le-am indeplinit pe amandoua. Era la sfarsitul clasei I. Si, desi nu l-am putut cumpara chiar pe acela care-mi placuse cel mai tare, l-am purtat cu multa bucurie, cativa ani la rand. Cu el la mana, ma simteam de parca mi se incredintasera cheile imparatiei!
Preferatul lui insa, a fost dintotdeauna orologiul din hol. Demn urmas al veteranului ceas cu cuc care, intr-o zi, si-a luat zborul nu se stie unde... era cunoscut in casa drept "pendula". Pendula batea cu precizie gongul, de tot atatea ori, cat ora indicata de acele ei. Zi... si noapte... Parea ca dintr-o data, micul apartament se transformase intr-o turla de biserica in care, din exces de zel, clopotarul tragea de funia clopotului la fiecare ora.
Toti o urau, mai putin el. Avea, in sfarsit, ceva pe care se putea baza! Oriunde s-ar fi aflat in casa, sigur nu s-ar mai fi putut pierde in timp!
Ajunsa in punctul de a-si pierde mintile, familia a cerut disperata sa se schimbe ceva. Si astfel, pendula a fost dusa la doctorul de ceasuri. Iar doctorul, desi foarte priceput, n-a reusit s-o reduca definitiv la tacere, schimbandu-i vocea intr-un hasait. Revenita acasa, a reinceput sa-si imparta orele, de data asta sasaind ca un sarpe.
Antrenata de nemultumirea familiei, la randul meu o blestemam in gand, de fiecare data cand ramaneam la bunici peste noapte. Pana odata, cand am incetat sa-i mai ascult glasul. Si-am descoperit astfel, cu mare bucurie, placerea visului cu ochii larg deschisi, urmarind jocul de lumini si umbre proiectate pe oglinda intunecata a tavanului. Visam la anul 2000 si mai departe, calculand ce varsta voi avea atunci. Imi faceam planuri de viitor - mereu altele, alunecand incet-incet in bratele somnului. Descopeream timpul dincolo de simpla sa masura, ca spatiu prielnic unei mari aventuri.
Asa a ramas multa vreme: fara masura, mereu suficient pentru aproape orice visam si traiam zi de zi. Apoi, am lasat pe altii sa mi-l imparta din nou. Si m(i)-am descoperit, fara sa vreau, bunicul din mine... Cu timpul la incheietura mainii, priveam spre ceas aproape obsesiv, mereu cu teama ca nu ma incadrez in termenele stabilite, ca nu apuc sa termin totul. Am fugit de la an la an in alta parte, in incercarea de-a gasi un pic de ragaz si ceva mai multa libertate. Intr-un tarziu, le-am gasit atunci cand m-am hotarat sa renunt la tot. Pretul, inca il mai platesc. E greu, dar e bine, caci am reusit sa reinnod aventura...
Anii au trecut, bunicul s-a imbolnavit de Alzheimer, iar in cativa ani s-a dus. Si, cel mai probabil ca pana acum, s-a dus si pendula.

18 comentarii:

  1. Parabola copilului- adult- bunic, in lupta cu timpul rontaind neiertator clipele - ascunde multa filozofie poetica. Asa te simt , Ruxi, in povestea ta-intr-o cursa , care ne tine pe toti in marele joc al aventurii si al vietii.
    Stii, pana astazi nu m-am intrebat de ce nu port ceas. Credeam ca mi se intampla pur si simplu. Acum am doua ceasuri- primite cadou , la ziua numelui. Sunt dragute, dar pentru mine nu au nicio semnificatie.
    Intr-un fel , mi-ai deschis ochii- nu-mi plac, pentru ca nu vreau sa ' vad' cum fuge timpul, chiar cu mine.
    Poate ca in subconstient, ceva refuza sa simta cum el , marele dusman, fura cat vrea.

    Mi-e draga imaginea de care vorbesti' e rau, dar e bine, caci am reusit sa innod aventura'. Poate ca suntem niste calatori intr-o vesnica goana dupa libertate..

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru mine ceasul a devenit incet-incet mai degraba un accesoriu, decat un instrument de masurare a timpului. Il port la mana - nu mereu - si ma simt firesc cu el la incheietura, dar rareori verific si ce ora indica.

    Cred ca libertatea noastra e foarte importanta. La fel de importanta precum calitatea (si mai putin cantitatea) timpului ce-l petrecem in aventura numita viata.
    Ma bucur ca ti-au placut randurile mele Gina, si-ti multumesc mult pentru cuvintele frumoase!
    O zi frumoasa iti doresc, cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ruxi, cred ca am sa raspund intrebarii tale despre scurta, dar incarcata mea experienta de defectolog.
    Astazi, pentru ca este ziua tuturor copiilor!

    RăspundețiȘtergere
  4. Atunci astazi, de ziua tuturor copiilor Gina, astept cu nerabdare sa-ti citesc povestea!

    RăspundețiȘtergere
  5. Numai soare, nici pic de umbra. Si tare, tare arzator!!!
    Azi am umblat cu treburi prin Brasov, la peste 30 de grade. Am crezut ca nu mai ajung acasa, atat de cald a fost... :-(
    Macar la noapte sper sa fie mai bine.
    O seara frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Timpul meu fuge, prea repede. As vrea sa ma opresc dar mi-e frica. De criza, de cei din jur. Ferice de cei ce pot sa fie liberi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ruxi,
    Am trecut sa vad ce faci.

    Mi-a fost atat de dor!!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Irina, asa ma bucur sa te aud!!
    Inteleg ce spui: timpul fuge prea repede, si greu mai gasim suficient si pentru odihna sau altele dragi sufletului nostru. La fel, iti inteleg si frica de a te opri din goana. 'Solutia'?... Sper s-o gasim fiecare mai devreme sau mai tarziu!
    Mi-as dori sa te stiu mai libera, mai in largul tau. Dar mai stiu si ca fiecare lucru vine la timpul sau. Sigur vremea cand vei spune "stop" se apropie!
    Zilele astea eu traiesc cu impresia ca mi-am dat drumul in jos pe tobogan. Si tare mi-e frica de unde o sa ma opresc!

    RăspundețiȘtergere
  9. Gina, bine ai revenit din vacanta, sper ca ai petrecut frumos!
    Si eu ti-am simtit lipsa si mi-a fost dor de intalnirile noastre zilnice!

    Eu sunt bine, ma pregatesc de-o mare calatorie. De unde si absenta mea prelungita de pe blog. Incerc totusi sa-mi fac timp, sa intru si sa citesc ce-au mai scris oamenii dragi mie.

    O zi frumoasa iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  10. Ha, bine ai venit in lumea de dincolo! Viteza o sa fie din ce in ce mai rapida. Atat de rapida ca poti sa te pierzi.

    RăspundețiȘtergere
  11. Irina, te cred! Inca n-am plecat si deja simt ca incepe sa accelereze. Si totul, pe fondul rezolvarii ultimelor lucruri, in stilul caracteristic al autoritatile autohtone: zeci de telefoane in 4 locuri diferite, informatii contradictorii, raspunsuri in doi peri, nervi.
    Mi-e teama si am multe emotii. Dar ma voi stradui sa nu ma pierd!

    RăspundețiȘtergere
  12. MULT, MULT NOROC , RUXI!!!
    Iti daruiesc toate gandurile mele bune!

    RăspundețiȘtergere
  13. MULTUMESC MULT, MULT DE TOT GINA!! Asemenea iti doresc si eu, si sa ne auzim cu bine si de acum inainte. Toate cele bune, cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  14. Ruxi, ma tot gandesc cum iti este in noua voastra lume. Tot binele sa-l ai!!!

    RăspundețiȘtergere
  15. Gina, sunt bine, multumesc! Greu, ciudat, obositor, frustrant, frumos... un amalgam de cuvinte si totodata de trairi. Dar sunt bine. Promit sa revin cu noutati cat de curand.
    Toate cele bune si numai bine iti doresc si eu!

    RăspundețiȘtergere
  16. Trec, deseori, prin fața ferestrei tale, mă uit, aștept.
    Mult bine iți doresc, Ruxi!

    RăspundețiȘtergere
  17. Gina, ma bucur ca nu te-ai descurajat de pauza mai lunga pe care am luat-o. Iti multumesc pentru asta si promit sa revin cat mai curand!

    Numai bine iti doresc si eu!!

    RăspundețiȘtergere