11/05/2010

nu cred(eam) sa invat a pleca vreodata…

am trait o saptamana departe. pe continent, intr-un colt de Bavarie, cand toamna parea a se pregati sa-si incalte papuci de zapada… departe de zgomot, departe de lume, departe de timp. doar impreuna cu cei dragi.
am ras si m-am intristat, am povestit de toate. am plans la cantecul pianului si mi-am alintat degetele prin blana moale a animalelor din casa. am topait fericita in ploaie si frig, la primul meu meci de fotbal. m-am plimbat pe campuri cu miros de pamant ud si balegar, lasand vantul rece sa-mi bata obrajii. am baut vin fiert la gura sobei, am visat, am facut planuri la care, mai apoi am renuntat, mi-am facut altele.
zilele au trecut ca una si, de doua saptamani, sunt din nou, acasa, in Anglia… departe de casa. aici, iarna inca nu se grabeste sa vina. parcul pictat in culori de miere si cupru, imi asterne sub talpi covor de frunze moarte. in timp ce bat strazile cu pas egal, soarele imi incalzeste discret spatele. e atat bine! noiembrie al meu drag, imi rascoleste amintiri de departe. cu nume de Tampa, cu miros de toamna tarzie, de brad si de must.
uita Romania! las-o in urma, e ca si cum n-ar fi existat vreodata! imi spunea cineva… trebuie sa te integrezi, sa-ti gasesti un rost acolo, acum… din pacate indemnul, intr-un fel salutar, mi-a fost oferit fara “instructiuni de aplicare”. si iata ca nu stiu cum pot face asta!
citesc si ma dor vestile din tara. in timp ce inima mi se strange, se redesteapta in mine revolte mai vechi. ma dor deopotriva umilintele si pumnul in gura, nesimtirea si furtul, nepasarea si lacomia.
dorind a ne face sa aplecam si mai tare spinarile, observ cum se-ncearca rescrierea trecutului. istoria ne este plina de minciuni comuniste, afirma deunazi un “cunoscut” istoric. mi-as dori sa aiba aceeasi indarjire si-n stabilirea adevarului din prezent!... n-o are acum dar, cel mai probabil, cand prezentul va fi devenit istorie, si-o va regasi. indarjirea. caci poti pati ceva criticand trecutul?! este ceva mai simplu decat sa condamni un regim, ca fiind profund nelegitim si injust, atunci cand el a devenit pentru multi, aproape, o poveste?...
ma doare cand lipsiti de repere, adoptam orbeste modele bolnave. scapandu-ne faptul ca unul dintre ele spre exemplu, plin de autosuficienta si “ironie fina” (mai exact, dispret) ne trimite la gramada, prin cateva cuvinte, in marea cea mare de ipocriti si prosti… atat pe noi, cat si pe cei ce au luptat pentru a-si mentine constiinta curata (intr-o perioada in care faptul in sine aproape echivala cu sinuciderea), pentru dorinta lor de a nu le oferi copiilor o educatie stramba. ba mai mult chiar, imbatati fiind de faptul ca noul model “le-a tras-o intelectualilor lui Basescu”, aplaudam cu aplomb la propria negare...
ma dor confuziile intre om si creatia sa, ma doare amalgamarea operei cu viata personala pana la valorizarea nimicului triumfator... insinuarea ca a vorbi despre comunisti in termeni deloc elogiosi e totuna cu a te opune regimului, uitand ca a condamna comunismul, nu inseamna a te autodenunta ca fost membru si a te preda autoritatilor statului.
ce gasesc si mai interesant, e faptul ca asiduitatea dizolvarii valorilor o manifestam doar in cazul artistilor din tara. numai in ceea ce-i priveste, ne punem intrebari vis-a- vis de moralitate, cinste, bun simt, modestie. cand vine vorba sa adoptam ceva impus din exterior, o facem nu doar cu entuziasm, ci chiar cu agresivitate. de parca ar fi un bun de mare valoare, ce trebuie aparat cu orice pret.
ma doare cat de repede uitam si ne injosim, scuipand pe memoria si efortul unor oameni care, cu adevarat s-au sacrificat pentru Romania!
de cateva zile, ma bantuie o amintire. in finalul unei carti foarte dragi mie, Monica Lovinescu povesteste cum ani de zile dupa 1989, prietena ei - Luli August Sturdza a visat, ca multi altii plecati peste granite in timpul comunismului, sa primeasca un semn dinspre tara. un semn ca aceasta are, din nou, nevoie de ei. sa inceapa o constructie. din nefericire insa, a murit fara a-si vedea visul implinit…
si ma intreb, sper nu retoric, CAND va incepe Romania din nou, sa construiasca? caci tare mi-e dor sa ma reintorc acasa!...
Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care sa lupte nu mai vor.
Atunci cand inima ta canta,
ce-nseamna-n lupta-un brat infrant,
ce-ti pasa-n colb de-o spada franta,
cand te ridici c-un steag mai sfant?
Infrant nu esti atunci cand sangeri
si nici cand ochii-n lacrimi ti-s,
cele mai crancene infrangeri
sunt renuntarile la vis.
Indemn la lupta, Radu Gyr

23 de comentarii:

  1. Ai scris mult.Dureros.Din suflet. Cu degetul pe rană.
    Este un poem al interogațiilor , deloc retorice, așa simt eu, dragă Ruxi, în scrisul tău!
    Te și văd în lumea de care vorbești, cu gândul acasă. Cred că asta este esența trăirii- să fii silit să pleci, dar să nu-ți poți lua tot sufletul cu tine. Inevitabil, amintirile nu pot fi înghesuite în geamantan.
    Ca persoană, eu sunt o plângăreață-îmi plâng emoțiile, unele , de bucurie, altele, dimpotrivă, de durere.
    De dimineață tot ascult ce spune lumea despre Adrian Păunescu.
    Nu trebuie să spun că sunt dezamăgită, pentru că dezamăgirea a devenit organică..
    Pe cine să învinuiesc? Nu mai există vinovați...
    Și dacă i-am ști, sau dacă i-am recunoaște, ne-ar fi mai bine?
    Ce știu sigur este că POEZIA nu moare!
    Ea este în ființa noastră!

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Gina,
    Imi aminteam zilele astea de copilarie. Cum cantam pe-afara cu alti copii, catecul acela (stupid pentru multi)"noi in anul 2000, cand nu vom mai fi copii..." si ne faceam planuri de viitor. Ne visam practicand cine stie ce meserii, cu familie, calatorind catre destinatii necunoscute, in cautarea noului. Din placere, evident, in nici un caz in cautarea unui loc de munca si-a unor locuri mai civilizate, asa cum se intampla acum...

    In ceea ce-l priveste pe poetul Adrian Paunescu, multe din comentariile pe care le-am citit in ultimele zile, reflecta intrutotul atitudinea majoritatii vis-a-vis de ceea ce a mai ramas cat de cat valoros in tara. E trist!
    Vinovatii spui? Chiar daca nu sunt neaparat adepta conceptului de "vina colectiva", intr-un fel, vinovati suntem cu totii pentru ca s-a ajuns aici.
    Si totusi, continuu sa ma intreb cand vor ajunge, oare, sa-si plateasca vina si cei ce ne conduc?!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ruxi,
    Am tot urmărit la tv oamenii și atitudinile ăn aceste două zile.Și am recit sau am citit poezii.
    De ce or fi voind oamenii să caute explicații pentru a justifica moartea ? Mi se ântâmplă să mă aflu după lectură unui roman foarte interesant, poate că îl voi comenta, cumva-mănâncă, roagă-te, iubește, din care , cel mai tare m-a impresionat dorința eroinei de a găsi echilibrul prin meditație filozofică. Nu orunde, chiar în India.
    Aș vrea să cred că sunt pe cale de a înțelege ”drumul” omului Adrian Păunescu. Și marea lui kharmă. Cred că a fost o apariție cum rar se întâmplă să se nască.
    Că a trăit puțin, că a trăit mult, parcă nu mai conteazî. Contează drumul lui unic.
    Oamenii vor neapărat să- ”împartă ” lumea interioară în două- omul și poetul. Cred că nu trebuie separate. Eu n-am cunoscut omul decît prin poezia lui. Comportamentul, atitudinea politică sunt atribute exterioare. El este suma.
    Ce vreau să spun este că m-am simțit copleșită zilele astea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Tocmai am sosit din tara. Ce sa spun? Plang dupa o tara care e in mine dar nu mai e a mea? Nu ma regasesc acolo, decat, poate, in casa in care am copilarit. Totul se schimba si, din pacate, foarte putin in bine. Aici nu sunt acasa, acolo nu mai sunt. E greu. Curaj!

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga Gina,

    Parerea mea este ca Adrian Paunescu este si va ramane un reper in istoria si cultura romaneasca, indiferent cat de multi vor comenta despre opera sa, in necunostinta de cauza ori in lipsa de simtire. Ce ramane important in final este, cred eu, acea scanteie ce s-a aprins in sufletele noastre citindu-i poezia, acel "ceva" comun la care, am vibrat toti cei ce ne-am regasit in versurile sale: patriotismul, mandria de a fi roman... chiar daca in prezent pare ca l-am ratacit undeva, pe drum.

    Au fost, intr-adevar cateva zile foarte pline, coplesitoare, din care sper ca fiecare sa fi avut cate ceva de invatat. Iti multumesc pentru ganduri si pentru poeziile pe care le-am recitit cu drag si emotie, la tine pe blog!

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga Irina, bine te-am regasit! Mi-a fost dor de tine!
    Si eu plang dupa o tara care e in mine si pe care, din pacate, nu o mai pot regasi nicicum in prezent. De multe ori ma revolt, caci ma simt, intr-un fel, furata. Alteori imi spun ca trebuie sa aiba un rost si plecarea asta. Da, e greu fara un adevarat 'acasa'.
    Curaj iti doresc si eu, plus multa putere sa mergi mai departe!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ruxi,

    Fac niște greșeli, pentru că abia am învățat să ” bat ” diacriticele. De asta fac greșeli= â, în loc de ” î”, undeva am sărit o literă.
    Scuze!
    p.s.
    Vă înțeleg oscilațiile- atât ție, cât și Irinei..
    Zile bune!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Gina,
    greselile de scriere cu diacritice nu ma deranjeaza. De multe ori, concentrata asupra mesajului, nu remarc ce este scris gresit, decat la a doua sau a treia lectura.

    In privinta oscilatiilor... stiu ca si tu ai un fiu departe si ma gandesc ca, poate, a trecut (sau trece inca) si el prin stari si intrebari asemanatoare.
    Numai bine!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ruxi,

    Sună dureros, dar eu vă înțeleg- o țară ” care e în mine și pe care, din păcate, nu o mai pot regăsi nicicum în prezent.”
    Este seară.E ca și cum aș fi în locul uneia dintre voi..

    RăspundețiȘtergere
  10. Gina, pe-aproape. Un pic racita, un pic tacuta. Trec, rasfoiesc pagini, citesc, ma intorc acasa. E bine asa.
    Iti multumesc mult pentru grija!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ninge peste pădurea ta de poveste, Ruxi!
    Aici plouă..iarna este mai capricioasă decât nebunatica toamnă..

    RăspundețiȘtergere
  12. Ninge, Gina, si-i frig... In padure e de poveste, in oras e o alta poveste!
    Acasa, se pare ca toamna inca mai tine cu oamenii...

    Iti doresc o noapte linistita!

    RăspundețiȘtergere
  13. Ruxi!!
    Vine Moșul!!
    Îl rog să-ți aducă locuința cea mai bună și frumoasă , serviciul pe care îl dorești și multă iubire!!!

    RăspundețiȘtergere
  14. Gina, iti multumesc pentru vorba buna! Desi... parca ar fi cam multe dintr-o data, pentru o singura persoana. Nu vreau sa ma lacomesc!

    Lustruieste-ti ghetutele, sunt sigura ca Mosul va fi generos! ;-)

    RăspundețiȘtergere
  15. Astăzi a nins aici, Ruxi, este iarnă!
    Nu știu dacă și mâine copacii vor fi la fel de frumoși..
    La tine este iarnă?

    RăspundețiȘtergere
  16. La noi e iarna de cateva saptamani, Gina. Chiar daca zapada s-a topit intre timp, se anunta o noua runda de ninsoare catre sfarsitul saptamanii.
    Ma bucur insa ca iarna ta este frumoasa! Pe-aici nu sunt prea multi copaci...

    RăspundețiȘtergere
  17. Ruxi!
    Nu ”ne-am văzut” de sărbători..
    Îți doresc din tot sufletul să ți se împlinească toate gândurile!
    Să ai noroc, sănătate și mult succes!
    La mulți ani!

    RăspundețiȘtergere
  18. La multi ani, Gina!
    Iti doresc ca noul an sa rezolve problemele cu institutiile statului care te necajesc de-o vreme incoace si sa-ti aduca sanatate, liniste si cat mai multa bucurie!

    RăspundețiȘtergere
  19. Ruxi,
    Tocmai am primit, după trei ani și trei luni..ca-n basme, cea mai năstrușnică pronunțare..cred că ar fi trebuit să mă înscriu la drept.Aș fi fost avocatul propriei cauze..

    RăspundețiȘtergere
  20. Sper ca nastrusnica in bine, nu altfel! Oricum, e bine ca macar s-a terminat, nu? Sau...
    Iti tin pumnii stransi si pe mai departe!

    RăspundețiȘtergere