A venit si anul asta Mosu’… ca de obicei, cu ce-a avut in sac. Dar dincolo de dulciuri, mere, nuci, portocale si… traditionalele de-acum sosetele sau manusi (dar atat de dragi mie!) a mai venit cu ceva: o dulce si blanda adiere a iernilor de alta data, cu mirosul de ger si brad al copilariilor la care am visat de-atatea ori la mare!
M-am trezit joi dimineata cu un zambet mare pe fata si cu un gand ghidus ascuns in spatele lui:”maine vine Mos Niculae”. Asta inseamna ca e iarna in toata regula! Asa ca m-am dat jos din pat, am mancat ceva repejor, am baut o cafea si-am iesit in oras sa ma bucur de ea. Ajunsa in fata blocului, m-am oprit in mijlocul trotuarului, neintelegand nimic… un aer de primavara in parg, molatec, parfumat si cald ca un obraz de copil misca usor firele de iarba incoltite proaspat. Ici-colo, cate-o papadie sfioasa isi itise si ea capul sa vada ce se se mai aude: e chiar iarna, sau….?
Nu-mi aminteam sa mai fi trait la fel de acut ca acum un sentiment de “in afara locului, in afara timpului”… stiam ca este iarna (doar e decembrie, nu?), dar cumva, iesind pe usa blocului pasisem intr-o alta lume, un alt timp, un timp al bucuriei, al plenitudinii, incarcat de arome si caldura, un timp lipsit de griji si ganduri inutile. Am batut strazi necunoscute pana atunci, privind cu uimire lumea aceasta “noua”, adulmecand cu nesat totul in jurul meu, de la stralucirea si crudul nefiresc de viu al ierbii, la mugurii ce pe alocuri stateau sa plezneasca iar sub coaja crengilor copacilor, la umezeala lasata in asfalt de ultimele petice de zapada topita, la bucuria si zgomotul copiilor goniti din scoala de ultimul clopotel, sub privirile unele severe, altele binevoitoare ale batranilor iesiti la soare, asezati cuminti pe bancile din oras.
M-am reintors acasa, continuandu-mi treburile zilnice, dar cu acelasi sentiment de asezare si binecuvantare, surprinzandu-mi nu de putine ori pe fata acelasi zambet larg de dimineata…
Incet-incet, a venit si seara, apoi noaptea. In continuare, impresia ca ceva se intamplase in dimineata aceea si “pacalisem” timpul ramanand cumva in afara lui, persista. Desi tarziu, prin usa balconului deschisa, intra un aer uscat si cald, incarcat de miros de brad. Un gand fugar mi-a trecut prin minte “vecinii si-au cumparat deja brad de Craciun si l-au lasat in balcon”. Si-am zambit… Mirosul insa devenea tot mai puternic, mai pregnant, de parca padurea Fagarasilor poposise in pragul scarii blocului de-odata, adusa de vantul ce batuse peste zi. Simteam cum toate simturile incep sa mi se trezeasca si-am tras cu pofta aerul in piept. Ce minune!
Am adormit astfel, leganata de linistea si intunericul padurii din spatele ochilor inchisi.
Dimineata, o vaga aroma de brad ce inca invaluia camera si-acelasi gand ghidus m-au trezit definitiv: ”astazi vine Mos Niculae”. Am zambit, am coborat din pat si-am plecat sa-mi spal ghetutele din vreme…
Si-a venit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu