A fost o vreme cand oamenii obisnuiau sa-si scrie si trimita scrisori. Lungi sau scurte, protocolare ori de dragoste si prietenie, schimburi de opinii si solicitari de pareri, impartasiri de ganduri, dorinte si intamplari. Plicurile albe sau maro luau drumul postei si se adunau cuminti, in sacii de panza, asteptand plecarea in marea calatorie catre propria destinatie.
Nu stiu cate scrisori se mai trimit acum. Desi m-am intrebat adesea, intrand intr-un oficiu postal, nu am avut pana acum indrazneala sa gasesc si un raspuns. Cati oameni isi mai trimit scrisori sau carti postale? Pentru cati dintre noi, postasii mai tin in maini si dau mai departe, farame de suflet asternute pe o coala alba?... Printre asigurari la masina, plati de facturi, transfer de bani, reincarcari de telefon mobil si altele asemenea, cati ne mai gasim timp pentru noi si pentru cei dragi?...
Venind in Anglia, m-a surprins abundenta de carti postale si felicitari pe care oamenii si le imparteau cu generozitate. Da, le imparteau, nu si le daruiau… majoritatea cu urarile deja tiparite in interior si cu destinatarul pe coperta – pentru fiu/fiica, sot/sotie, bunic/bunica, unchi, matusi, nepoti etc. Doar numele lipseste.
Si mai tare m-a surprins sa vad dupa sarbatori, in marile supermarketuri, cutii speciale purtand inscris urmatorul text: “please, recycle here your Christmas cards”. Faptul ca aici, in occident, aproape orice tip de ambalaj se poate recicla deja, mi se pare extraordinar. Dar unde incepe si unde se termina reciclarea? Cat mai valoreaza gandurile pe care le primim de la ceilalti, daca la nici o saptamana dupa aceea, le punem la gunoi? Cat mai valoreaza cei care ni le ofera? In fond, ce ne mai leaga unii de ceilalti?... Si, de ce nu, ce pret are in ochii nostri copacul ce a fost taiat pentru ca hartia sa fie impecabil de alba si apoi, impecabil imprimata, pentru un timp atat de scurt!?
Vremurile cand scrisorile se legau cu panglica si se pastrau in cutie, cu flori de lavanda sau busuioc alaturi, ascunse de priviri curioase, par acum desuete. In epoca retelelor de socializare, cand toata lumea e “prietena” cu toata lumea, ce sens ar mai avea scrisorile? Pentru ce sa ne ferim, la ce buna intimitatea sufletului cand cea a trupului, demult nu mai are ascunzisuri pentru noi?...
Incet, incet, cuvintele isi pierd tot mai mult din continut. Mesajele curg, tot mai abundente –email-uri, sms-uri, comentarii pe bloguri, facebook sau twitter -, pline de superlative. Le lipseste insa esenta, trairea, personalul. Pe scurt, lipsesc atat darul cat si cel ce se daruie …
Am inceput sa ne ferim de simplitate, ne este teama de autentic. Tacerea ne sperie, prevestind mereu a boala sau probleme. Practicam jocuri de cuvinte, ne ascundem la umbra vorbelor mari: prin ele suntem importanti, cu ele impresionam si ne impunem opinii mai mult sau mai putin imprumutate. Ratam sa (mai) vedem insa, ca tot datorita lor, am ajuns sa fim din ce in ce mai goi pe dinauntru...
A fost o vreme cand oamenii obisnuiau sa-si scrie si trimita scrisori. A fost o vreme in care oamenii obisnuiau sa-si vorbeasca cu rost ori sa taca.
A fost o vreme cand oamenii obisnuiau sa traiasca…
Bună dimineața Ruxi!
RăspundețiȘtergereEste atât de frumos gândul tău, l-am atins ușor, crede-mă, am pus și o lacrimă alături!
În urmă cu un an, mi-ai trimis o felicitare , lucrată chiar de tine!!
Este ceva la care țin mult, mult de tot!
Primesc vederi de la băiatul meu cel mic- peste câteva zile va împlini 30 de ani, pe unde se duce, îmi scrie.
Unele vederi ajung, altele nu..
Știi ceva? Am scris și am primit enorm de multe scrisori/bilețele/ilustrate. Au un farmec anume.Inegalabil!
Păstrez undeva, într-un locșor doar al meu, câteva, nu chiar câteva..le recitesc cam o dată pe an, atunci când sunt sigură că pot fi absolut singură.
Nu de teamă, ci , pentru că vreau să fiu doar Eu cu Mine.
O zi frumoasă Ruxi!!
Buna ziua, Gina!
RăspundețiȘtergereIti multumesc mult pentru ganduri si ma bucur sa aud ca felicitarea mea place inca.
Asemenea iti doresc, o zi frumoasa!
Sună grav, Ruxi.
RăspundețiȘtergereÎți dau dreptate, deși, deseori, eu însămi mă tem că vorbele mele n-ar fi chiar cele potrivite.
Prea puțini oameni spun ceea ce cred, la momentul potrivit..
”A fost o vreme in care oamenii obisnuiau sa-si vorbeasca cu rost ori sa taca.”
Gina, inteleg ce spui. Cand am scris fraza de mai sus, m-am gandit, evident, si la mine. Pentru ca nu o data mi s-a intamplat sa incerc sa umplu "golurile" cu lucruri pe care nu simteam neaparat nevoia sa le spun, si totusi am facut-o, din diverse motive...
RăspundețiȘtergereCred ca important este sa-ncercam sa fim cat mai constienti de gesturile noastre, de ceea ce spunem, astfel incat ele sa vina cu adevarat "din noi". Iar cand nu stim ce sa spunem ori nu avem nimic de zis, pur si simplu sa exersam tacerea.
Stii, aici am remarcat ca daca simti nevoia de putina liniste si te asezi in tacere, fie doar pentru cateva minute, apare cineva care sa te intrebe: "esti bine?", "s-a intamplat ceva?".
Si nu prea inteleg, de ce trebuie sa fie ceva rau daca taci!?
O seara buna iti doresc!!
Ruxi,
RăspundețiȘtergereDa, îmi sună cunoscut..
Eu sunt - sau eram- o persoană zâmbitoare. Dacă un cunoscut mă întâlnește fără zâmbet, imediat, mă întreabă ce probleme am.
Vezi, a fi doar cu tine , pentru unii este un lux.
O seară frumoasă îți doresc!
Draga Gina,
RăspundețiȘtergereCred ca fiecare simtim nevoia sa fim nu noi insine, macar pentru cateva minute. Nu intr-un sens filosofic neaparat, vorbesc aici pur si simplu de liniste si de odihna.
Din pacate, da, ragazul a devenit un lux zilele astea, insa un lux la care numai de noi depinde daca avem acces sau nu!
O sambata frumoasa iti doresc! Pe-aici, bate un vant nebun de vreo 3 zile...
Ruxi,
RăspundețiȘtergereAici este primăvară, este drept, cu încercări de a învinge frigul nopții.Ici-colo sunt bucăți de verde, rămas din toamnă.. cântă guguștiucii, iar la amiază, soarele râde cu gura până la urechi..
A fost o iarnă apăsătoare.
Aștept primăvara adevărată!
Zile frumoase îți doresc!
Oh, Gina, asculta pasarile si pentru mine, te rog! Unde locuiesc acum, e ceea ce-mi lipseste cel mai mult!!...
RăspundețiȘtergereMa bucur mult ca primavara a venit la tine. La noi, desi brandusele au inflorit de mai bine de-o saptamana, primavara mi se pare tare departe! Era o vreme cand credeam ca frigul face iarna sa para lunga. Acum stiu ca nu-i asa: e lipsa soarelui si cenusiul apasator ce nu pare sa mai plece...
Numai bine iti doresc si eu, cu drag!