destinaţia... întâmplătoare : Casa, dulce casa....

Daca azi

drumul pe care erai s-a inchis

Poate ca nu era

drumul pe care trebuia

sa alergi spre vis

Sau poate ca da

Si poate ca maine

se va deschide din nou

In fata ta

Oricum ar fi

Ai in fata o zi

Mergi pe ea

Si nu uita:

Stelele care cad nu pier

Stelele care cad se duc pe un alt cer...

Taxi - Stelele care cad

Stateam si ma gandeam zilele astea cate case, dar fara sa gasesc nici un "acasa", am schimbat pana acum in viata: am inceput prin a da dragostea pentru mare pe praful, aglomeratia si mizeria Bucurestilor.

E adevarat ca la inceput, cand am plecat, nu am stiut ce voi primi in schimb, iar mai apoi frica ce aparea in lipsa autoamagirii ca acolo imi voi face un rost - un loc bun de munca, independenta financiara, contactul cu tot ce inseamna cultura (bilblioteci, teatre, etc.), mai multe sanse pentru viitor (prezentul ratandu-l cu desavarsire!) - era prea mare ca sa-mi mai gasesc curajul necesar pentru o schimbare. Iar "acasa" nu ma mai puteam intoarce, intrucat "acasa" devenise intre timp "casa parintilor", plus marea...

Cum spuneam, am schimbat multe case. Vreo... 5 numai in Bucuresti, de-a lungul a 9 ani aproape... Apoi, a venit si ziua in care m-am saturat sa mai inghit mizeria din jur. Imi amintesc si-acum de ea: iesisem de la lucru, la ora 18.00 cand Bucurestiul devine infernal in ce priveste aglomeratia si incercam sa iau metroul spre casa. L-am luat, cu inima stransa, pe cel de-al treilea, caci in primele doua oricat de curajoasa as fi fost mi-ar fi fost imposibil sa urc, spre Piata Victoriei. Ajunsa acolo insa, am constatat disperata ca mi-e aproape imposibil sa cobor de asta data, caci oamenii ce venisera de pe cealalata magistrala, dorind sa mearga mai departe cu trenul cu care venisem eu, stateau efectiv lipiti unii de ceilalti pana la usi... Am stat asa, nemiscata, cu un picior in usa metroului ce nu putea sa plece si cu celalalt pe peron cateva minute, apoi inca 15 pe peron, asteptand sa se creeze un culoar prin care sa ma pot indrepta spre trenul de pe cealalata magistrala (nu, nu magistrala albastra!...).

Intr-un final am reusit sa ies, insa nu am mai luat un altul, ci am pornit-o pe jos spre casa, unde am ajuns dupa o ora jumatate de mers, plangand si intrebandu-ma intr-una "ce caut eu aici?!"...

Si mi-am amintit de un foarte bun si drag prieten, care-mi povestea intr-un prag de An Nou ca daca se face bine, i-ar placea sa plece undeva la tara, sa fie profesor, sa imparta cu niste copii sarmani cartile, cunostintele si in primul rand, lectiile pe care viata i le-a dat in ultima vreme... Din pacate acum el nu mai este printre noi, iar visul sau s-a spulberat in trecerea timpului.

In felul asta am ajuns sa ma intreb: si ce fac eu cu viata mea? La fel, o sa astept pana cand va fi mult prea tarziu sa incep sa traiesc?!... Si-am plecat. Cu tot cu frica, indoieli, dependenta financiara totala de altcineva, sentimente de inutilitate si lipsa de sens ce au venit pe parcurs, alaturi de multe altele.

De-atunci am mai schimbat doua case, cu bune sau mai putin bune. Si desi am avut momente cand totul imi parea fara rost, ori imi era mai greu decat in locurile pe care le parasisem, imi dau seama ca in esenta insa, imi era mai bine. Caci dincolo de a schimba o casa cu alta, un loc cu altul, un loc de munca cu altul (sau cu nici unul!) era vorba de a ma schimba eu insami. De a creste...

Si nu poti creste drept atunci cand totul vine de la sine, cand totul e usor, cand te complaci intr-o situatie cunoscuta, calduta si confortabila, de teama noului, a necunoscutului.

Se stie ca orice copac are nevoie de apa si soare ca sa creasca, dar ceea ce-l intareste si-l face puternic sunt in aceeasi masura vantul, ploaia si viscolul.

La fel, cred eu, tristetea, durerea, pierderile ori depresia... odata traite si intelese (transcense), ne aduc incet-incet tot mai aproape de noi insine, de cine suntem cu adevarat "noi".

Pana atunci insa, traiesc cum pot si cat pot in fiecare zi, sperand ca odata sa-mi gasesc acel "acasa" dupa care tanjesc de atata vreme si pe care, deocamdata il port cu mine in suflet, mici bucatele adunate din toate locurile prin care am trecut si in care m-am lasat atinsa de ceea ce era in jurul meu...

Iar din noul loc in care ma gasesc acum, mi-ar placea sa impartasesc cu voi o noua bunatate dulce: Tarta cu crema de mere.

Reteta este o combinatie intre doua retete din revista "Bucataria de azi" si putin adaptata de mine.

Ingrediente:

Pt aluat

200 g faina
80 g unt moale
2-3 pliculete de zahar vanilat (pt cine vrea un aluat mai dulce, nu doar aromat, se pot adauga si 2 linguri de zahar)
1 galbenus de ou
putina sare
aprox. 50 ml lapte rece

Din ingredientele de mai sus, se framanta un aluat neted si elastic, destul de tare. Se lasa sa se odihneasca o jumatate de ora. Apoi se intinde in foaie, se impatureste in trei, se acopera cu folie alimentara si se da la frigider 15-20 minute.

Pt crema

200 g mere (2 mere mai maricele, de preferat un soi dulce)
2 oua
20 g zahar
60 ml smantana
1 plic zahar vanilat
1 lingurita de scortisoara
15 g amidon de porumb sau cartofi (eu am pus o lingurita cu varf si inca una rasa)
80 g unt
100 ml apa
putina sare

Merele se curata, se taie cubulete si se caramelizeaza impreuna cu zaharul intr-o cratita. Apoi se adauga apa si se tin pe foc pana ce merele au absorbit toata apa. Se lasa putin sa se racoreasca, apoi se mixeaza merele (mie imi place sa se simta marul bucatele, nu puree, asa ca eu le-am strivit cu telul) si se adauga scortisoara. Separat, se bat bine ouale cu putina sare, apoi se amesteca smantana, amidonul, zaharul vanilat si untul topit si racit. Compozitia rezultata se amesteca cu merele mixate si se pune la foc mic, amestecand incontinuu, pana se ingroasa ca o crema. Cand este gata, se lasa de-o parte sa se raceasca putin.

Intre timp, se unge cu unt o tava cu fundul detasabil, cu diametrul de 25 cm. Aluatul se imparte in doua si se intind 2 foi: una mai mare (2/3 din aluat) din care se intinde in tava baza tartei. Peste ea se toarna crema de mere si se niveleaza cu o lingura. Din a doua foaie mai mica (1/3 din aluat) se taie fasii pentru a face grilajul de deasupra (eu nu am rotita dintata, asa ca am taiat cu cutitul si am facut cateva stelute cu o forma de biscuiti, pt aspect:-)). "Grilajul" se unge cu galbenus de ou batut si se presara zahar brun (optional).