Cumva inconstient, si cu toata... lipsa de modestie ce se poate citi in spatele unei asemenea afirmatii, cred ca am sperat acelasi lucru si in ce priveste plecarea din tara. Am sperat ca, odata plecata, privind inapoi, voi surprinde un semn cat de mic, de schimbare in bine. De evolutie. Din pacate, titlurile citite in presa din Romania, comentariile lasate pe marginea articolelor nu fac decat sa-mi aminteasca si mai tare de ce am luat hotararea sa plec. Si, in acelasi timp, sa-mi adanceasca tristetea si pesimismul in ceea ce ne priveste, ca natie... Am crezut, multa vreme, ca principalul lucru ce ne lipseste este educatia. Alaturi de cei capabili sa ne-o ofere: adevaratii educatori, dascalii, mai mult sau mai putin in sensul formal al cuvantului. Acum, nu mai sunt atat de sigura. Traiesc senzatia ca educatia nu atat ne lipseste, cat mai ales, nu ne-o dorim. Incercam parca, cu toate eforturile de care suntem capabili, cu fiecare fibra din noi, s-o respingem, s-o impingem la marginea spectrului nostru de valori. Ne incapatanam s-o privim ca pe ceva urat, rusinos, degradant. In plus, pe fondul incapacitatii de-a invata de la natura din jurul nostru, de la tot si toate cum spunea o frumoasa poezie, ne lipsesc iremediabil si modelele umane. Acei mult-discutati intelectuali ai tarii. Asa-zisii formatori de opinie, fie se vand pe excursii de 10.000 de euro (vezi cazul Rosia Montana), fie scriu fara discernamant, fara sa se informeze, manipuland cras si inconstient opinia publica si asa lipsita de repere. Filozofi de carton se ascund in spatele cuvintelor mari, dar lipsite de continut, facand teoria firului de iarba, evitand gretos sa-si exprime direct opiniile personale, de teama asumarii responsabilitatii fata de propriile afirmatii. Cuvinte si sintagme precum "diplomatie", "decenta" sau "eticheta a limbajului" au devenit paravane pentru meschinarie, slabiciune si duplicitate "intelectuala". Psihologi, de tanara generatie sau nu, apar in interviuri televizate, oferind cu multa autosuficienta pareri "avizate" si... bine documentate. Un exemplu? Cel al doamnei psiholog ce explica plina de stiinta, comportamentul oarecum linistit al tinerei mame de numai 16 ani, care-si pierduse pruncul in incendiul de la maternitatea Giulesti. Cum? Nu stiati ca daca esti atat de tanara, poti sa treci... cat ai zice "incendiu" peste moartea copilului tau?! Si nici macar nu dureaza o zi sa pronunti cuvantul, adica exact atat cat se pare ca i-a trebuit nenorocitei sa-si "prelucreze" doliul... Un altul, mai cunoscut publicului larg, teoretizeaza cu mult zel la adresa societatii romanesti in general si a tinerei generatii in particular, propunand de la inaltimea numelui de imprumut pe care-l poarta, alternative sanatoase si de dorit, la consumerismul salbatic - in opinia domniei sale - in care am ajuns sa ne scaldam. Oricat de interesante as gasi parerile de acest fel, personal ma indoiesc ca in conditiile sociale ale ultimilor ani, se mai gasesc multi romani care sa-si permita consumul fara limita... N-ar fi, oare, mai constructiv ca aceste "personalitati" sa ne incurajeze ori sa ne invete sa cautam resurse in noi insine si in realitatea cotidiana, decat sa ne ofere modele de viata incompatibile cu societatea romaneasca, la nivelul la care se afla aceasta in prezent?!?! Hiene in haina de preot manipuleaza ordinar prostimea flamanda, intru acceptarea sortii de martir pe care ne-a rezervat-o "bunul dumnezeu" de... viitoare gradina a maicii domnului. "Acceptare" ce presupune cotizatii pentru cladirea si refacerea bisericilor (pe langa casa, magazinul si masina personala a preotului...), batjocura, umilinte, furturi, violuri sufletesti in masa. Intr-o tara in care sistemele de orice fel lipsesc cu desavarsire, in care hoti, puscariasi si mafioti conduc totul pana la cel mai inalt nivel (sau incepand de la cel mai inalt nivel!), ar fi utopic sa ma astept ca educatia sa mai reprezinte o valoare.
Intr-o tara ce functioneaza dupa principiul "prinde orbul, scoate-i ochii" - s-a vazut cel mai bine poate, in cazul asistentei medicale de la maternitatea Giulesti care, cel mai probabil, va intra in puscarie pentru mai bine de douazeci de ani de furt, indolenta si nesimtire din partea celor pe care i-am ales (in turma) sa ne conduca - ar fi utopic sa cred ca cineva si-ar putea gasi dreptatea intr-o instanta judecatoreasca romaneasca.
Intr-o tara in care nu mai avem nici macar puterea sa ne vedem impotenta de-a rezona sufleteste cu drama pruncilor arsi, furand jucariile depuse ca omagiu pe scarile maternitatii si scuipand astfel pe bruma de solidaritate umana ce unora le-a mai ramas inca, ar fi utopic sa "astept" rabdare, intelegere sau omenie.
Intr-o tara in care inca ne mai crestem copiii dupa criteriul "eu te-am facut, eu te omor", ar fi utopic sa vorbesc despre drepturile copilului (nemaivorbind despre aplicarea lor!), asistarea sociala adecvata a celor ce nu au avut norocul unui "acasa"si, ulterior, integrarea lor in societate.
Intr-o tara profund decazuta social, moral si spiritual, in care vanatoarea fantomelor trecutului comunist a devenit sport national... as vrea sa nu fie utopic sa mai sper ca, intr-un final, romanii sa-si (re)gaseasca puterea si solidaritatea necesare sa lupte pentru "astazi".
Altfel, "maine" va ramane un alt cuvant, la fel de frumos si de absent din viata multora dintre noi, cum este astazi "paine"...
