O zi frumoasa de primavara...

Cand am decis sa pornesc blogul acesta, am facut-o cu gandul de-a fi unul culinar. Intre timp, am realizat ca oricat de mult mi-ar placea sa gatesc, bucataria nu este neaparat pasiunea mea cea mai mare. Iar blogul s-a transformat treptat in ceea ce este in prezent.
De-a lungul timpului, am postat insa si cateva retete. Nu stiu cat de reusite, dar dupa gustul meu, bune. Asa ca atunci cand am primit din partea Adinei de la Cat's kitchen invitatia de a participa la provocarea lunii aprilie a proiectului Dulce Romanie, am raspuns fara ezitare 'da'. Pentru ca Adina mi-e draga si pentru ca ingredientele alese de ea - leurda, ciuperci si tarte rustice - se numara printre preferatele mele.
Urmarea? Pai...

 Tarta rustica cu leurda, cartofi si cheddar

Ingrediente:

- pt aluat: 200 g faina, 90 g unt rece, sare, un ou, aprox. 20 ml apa foarte rece
- pt umplutura: 2-3 cartofi medii, 150 ml smantana dulce, 2 oua potrivite (eu am pus 3 mai mici), o mana generoasa de leurda, o lingura de marar tocat, sare, piper proaspat rasnit, fulgi de chilli (daca va place mai picant), 100 g cheddar taiat cubulete, muguri de pin sau seminte de floarea soarelui (optional)

Preparare:

Aluatul se pregateste ca aici si se pune la frigider pentru cel putin o ora.
Intre timp, se pregateste umplutura. Se curata cartofii, se spala si se taie felii subtiri. Se pun la fiert in apa cu sare si se fierb 4-5 min din momentul in care incepe apa sa clocoteasca. Se scurg, se trec prin jet de apa rece si se lasa la racit. Intr-un castron, se amesteca smantana cu ouale si se condimenteaza dupa gust. Se adauga mararul si leurda taiata fideluta.

Se scoate aluatul din frigider, se intinde in tava, se inteapa din loc in loc cu furculita si se pune inapoi la rece pentru inca 30 min. Se incalzeste cuptorul la 180°C, se scoate aluatul, se acopera cu hartie de copt si se toarna deasupra boabe de fasole. Se coace 20 de minute. Se scoate tava din cuptor si se indeparteaza hartia cu boabele de fasole. Se aseaza feliile de cartof una langa alta si se toarna deasupra amestecul de leurda. Apoi se presara uniform cuburile de cheddar si semintele/mugurii de pin (daca folositi). Se coace inca 20-25 de minute. Se serveste calduta sau rece, cu salata.

Pofta buna si bucurati-va de primavara!

...in timp ce eu dadeam zor sa termin, sa nu ratez lumina pentru poze (ceea ce tot s-a intamplat, sic!), altii isi faceau somnul de frumusete. J 

Marlenka

Ati incercat vreodata sa vedeti, ascultand muzica unui anumit popor, ce va spunea ea despre acesta? Ati incercat vreodata sa simtiti ce va transmite dincolo de gust, o mancare sau un desert specific unei anumite tari? V-au facut vreodata muzica ori mancarea unor locuri, sa va doriti sa cunoasteti mai mult despre oamenii ce au stat la baza crearii lor?

Daca nu, incercati cu Armenia.

Inchideti ochii, ascultati-i muzica si… gustati, macar o data, Marlenka.

Ingrediente:

pentru foi:

• 450-500 g faina
• 3 lg zahar brun + 3 lg miere
• 85 g unt moale
• 3 oua
• un pachet praf de copt
• sare

pentru crema:

• o cutie lapte condensat (397 g)
• 2 lg miere
• 85 g unt moale
• 3 oua
• o cana de alune de padure macinate

Se amesteca faina cu zaharul, sarea si praful de copt. Separat se bat ouale usor cu furculita si se adauga mierea si untul moale, omogenizand amestecul. Se toarna peste faina si se framanta un aluat moale si elastic. Se imparte aluatul in trei si se intinde in foi subtiri, care se coc pe fundul tavii timp de 3-4 minute, in cuptorul preincalzit la 180˚C.

Pentru crema, intr-o cratita cu fundul mai gros, se pun laptele condensat cu mierea, untul si cele trei oua batute cu o furculita. Amestecul obtinut se omogenizeaza foarte bine si se fierbe pe foc mic pana se ingroasa ca o crema (aproximativ 8-10 minute). Se lasa la racit.

Cand crema este rece, se asambleaza prajitura alternand foile si crema, ultimul strat fiind de crema. Deasupra se presara alunele de padure macinate, se acopera si se da la rece peste noapte.

Pofta buna!

Inceput de vara...

Desi nu se poate lauda cu vitalitatea si diversitatea bucatariei italiene, nici cu traditia si rafinamentul celei franceze, bucataria britanica poate oferi si surprize placute.

Recunosc, cand vine vorba despre mancare... nu m-a convins deocamdata cu nimic! Insa in ce priveste prajiturile, am descoperit cateva la care am revenit cu placere.

Cred ca unul dintre cele mai cunoscute deserturi in Anglia este tarta Bakewell. N-am intalnit pana acum supermarket, cafenea, restaurant care sa nu-ti ofere fie varianta "originala" - blat de tarta uns cu un strat subtire de gem de zmeura si apoi acoperit cu crema pe baza de migdale macinate (frangipane) - fie o varietate a acesteia. Ghilimelele nu sunt intamplatoare, caci singurele doua magazine ce pretind a comercializa blatul in varianta lui originala, se gasesc in Bakewell, comitatul Derbyshire.

Din toate retetele incercate pana acum insa, cea care mi-a placut cel mai mult am gasit-o pe site-ul Good Food. Poate si pentru ca daca as avea de ales intre o prajitura, un chec, o placinta si o tarta, cea din urma ar fi, de cele mai multe ori, chiar ultima optiune.

Prajitura Bakewell cu zmeura

Ingrediente:

• 140 g migdale macinate
• 140 g unt moale
• 140 g zahar brun
• 140 g faina care creste singura (daca nu aveti, inlocuiti o lingura de faina cu 1 si 1/2 lingurita de praf de copt + 1/2 lingurita de sare)
• 2 oua
• un plic zahar vanilat
• 250 g zmeura proaspata
• 2 linguri fulgi de migdale
• zahar pudra

Preparare:

Preincalziti cuptorul la 180˚C (160 pt. cuptor cu ventilatie) si tapetati cu hartie de copt o tava rotunda cu fundul detasabil. Amestecati faina cu zaharul, migdalele macinate si zaharul vanilat. Separat, bateti ouale cu putina sare, adaugati untul moale si omogenizati. Incorporati apoi ingredientele uscate si amestecati bine.

Varsati in tava jumatate din compozitie si nivelati suprafata cu o lingura. Asezati deasupra zmeura si adaugati peste ea linguri din compozitia ramasa, apoi incercati s-o intindeti pe toata suprafata tavii (cu degetele umede este cel mai simplu). Presarati fulgii de migdale si puneti-o in cuptor pentru 50 de minute.

Se serveste calduta sau rece, cu zahar pudra presarat pe deasupra.

p.s Ca sa nu se inmoaie foarte tare si sa curga pe fundul tavii, zmeura am dat-o inainte prin putina faina. Nu este obligatoriu, insa asa iese mult mai bine.

Pofta buna si o vara frumoasa!

Orase si gusturi. Watford si prajitura cu lamaie si fructul pasiunii II

... revin, cum am promis, cu reteta.

Prajitura cu lamaie si fructul pasiunii

Ingrediente:

• 120 g unt nesarat moale
• 60 g zahar pudra
• aroma de vanilie, zahar vanilinat
• 185 g faina
• o lingurita coaja de lamaie rasa

pentru umplutura:

• 90 g faina
• 1/2 lingurita praf de copt
• 65 g fulgi de cocos
• 3 oua la temperatura camerei
• 230 g zahar pudra sau alb, dar foarte fin
• 170 g pulpa de fructul pasiunii (eu am pus de la 3 fructe, au fost doar 100 g)
• 2 linguri zeama de lamaie
• o lingurita coaja de lamaie rasa

Preparare:

Se incalzeste cuptorul la 180˚C. Se unge cu unt o tava dreptunghiulara (18x27 cm) si se tapeteaza cu hartie de copt, lasand hartia mai lunga, peste laturile de 27 cm.

Se bate untul cu zaharul pudra pana devine cremos. Se adauga vanilia, coaja de lamaie si faina, amestecandu-se cu o lingura metalica. Aluatul obtinut se intinde uniform cu mainile in tava si se coace 15-20 de minute, pana capata o culoare usor aurie.

Intre timp, se pregateste umplutura. Se bat ouale usor, cu putina sare si cele 230 g de zahar. Se adauga pulpa fructelor, zeama si coaja de lamaie. Separat, se amesteca si se cern impreuna (nu este obligatoriu) faina, praful de copt si nuca de cocos. Se incorporeaza apoi in compozitia de oua si fructe. Se toarna uniform peste blatul copt si se mai tine in cuptor inca 20 de minute, pana devine ferma. Se lasa la racit in tava, apoi se taie patrate si se serveste cu zahar pudra pe deasupra.

Pofta buna!

P.S. reteta este din "cakes & slices", Murdoch Books

Orase si gusturi. Watford si prajitura cu lamaie si fructul pasiunii

pentru Irina…

Astazi citesc din Watford. O carte-oras pe care am deschis-o prima data acum trei luni. Inca o mai citesc. Are pagini ce nu mi-au placut. Insa odata, demult, mi-am promis sa nu mai sar peste ele. Asa ca le-am citit, pe rand, pana voi ajunge la final. Si voi citi deznodamantul.

Inceputul? Mi-l amintesc acum, ca fiind putin temator. Nu foarte promitator. Un amestec de culoare, oameni si arome, extrem de diferite. Foarte inghesuit. De parca o mana stangace, de pictor incepator, a decis in nehotararea sa, sa puna totul la gramada. Ca apoi, fiecare sa-si aleaga ce-i place…

Strazi inguste si aglomerate, cladiri de caramida rosie aliniate de-a lungul lor, precum soldatii asteptand noi ordine. Multe, cu uniformele ferfenitite si murdare de-atatea lupte cu timpul, ploile, mizeria si nepasarea. In ciuda gandurilor spre care te trimite imaginea lor, ulterior traiesc siguranta strazilor. Si ma bucur.

Dau paginile pe rand si descopar treptat, mici minuni. Prima, imensul parc din centrul orasului – Cassiobury Park. Si, in continuarea lui, ceva din padurea de acasa. Mai animata, dar ca acasa. Privesc cu emotie catre copacii seculari ce strajuiesc aleile – castani, stejari, cedri libanezi, chiar salcii – si oftez cu inima stransa. De ce la noi nu s-a putut?...

Ma indragostesc pe loc de veveritele gri si codate, ce te privesc iscoditor de pe aproape fiecare creanga. Sunt sigura ca daca le-as spune ceva si nu le-ar placea, mi-ar arunca in cap o ghinda. Ma joc, incercand sa le surprind printre frunze, dar le descopar in fata mea, pe carare. N-au pic de teama!

Citesc ca sunt si multe vulpi. Nu le-am zarit inca. Pana acum, au reusit sa ma pacaleasca de fiecare data. Seara de seara, privesc dincolo de ferestre, scrutand adanc intunericul dintre case, doar-doar… Ma visez un fel de “ micul print”, povestind cu vulpea mea rosie si fermecata.

Apoi, intr-o dupa-amiaza de miere aurie, descopar zona rezidentiala a orasului. Case ingrijite, cu gradini mari, superbe, drumuri serpuind curat in panta. Un alt parc, deja acoperit de frunze ruginii, de castan. Liniste, bunastare, asezare…

Grand Union Canal. O alta minune, curgand molcom la vale. Barci, de diferite marimi si culori, sunt ancorate pe maluri. Oameni decisi sa traiasca simplu, locuiesc in ele. Unii cu adevarat simplu si curat, altii ceva mai promiscuu. Fiecare, in felul sau, se impotriveste unei ordini sociale ce nu i se potriveste. Ii privesc pe rand. Pe unii ii admir, pe altii simt ca-i invidiez… si trec mai departe.

Cu doua pungi de paine, incerc fara succes, sa hranesc pasaretul ce se apropie precum torpilele de mal, odata ce te-ai oprit in loc. Lebede, rate, gaste, cormorani si alte pasari, necunoscute mie. Toate frumoase, miscandu-se gratios, intr-un dans comun. Respir mirosul familiar de balta, usor sarat si umed. Amintirile se amesteca sub frunte, ochii se umezesc… Ce pagina dulce!

Cum spuneam la inceput, e o carte din care inca mai citesc. Nu stiu incotro ma va duce firul povestii, catre ce locuri si arome... Momentan are gust de lamaie, completat la fel de exotic precum diversitatea oamenilor pe care-i intalnesc in jur, de fructul pasiunii si cocos. Reteta o las pentru maine.

Acum, mai pun doar cateva pagini… Noapte buna!

Toamna se numara... portocalele

Plecand dintr-un loc in altul, nu o data mi-a fost greu sa ma adaptez la noile conditii de trai. O locuinta noua, alti oameni, noi provocari, drumuri necunoscute.

Dar, de fiecare data, a existat un moment anume in care am stiut ca incep sa ma simt din nou “acasa”. De pilda, prima noapte de adevarata odihna in noul pat.

De data asta, a fost atunci cand m-am simtit in largul meu in noua bucatarie. Cand am simtit ca a pregati masa este iar o placere, nu doar o necesitate. Cand mi-am incheiat doliul dupa “fructele si legumele din tara” si-am inceput sa caut noile gusturi pe care le pot oferi orasul si piata deschisa trei zile pe saptamana.

Am profitat de zmeura, de rosii cherry sau sparanghel, de branzeturi, condimente sau ierburi aromatice. Ceea ce altadata reprezentase o delicatesa, fie datorita costului, fie prin frecventa redusa cu care le puteam gasi in Fagaras, acum a putut fi degustat in voie. Unele mi-au placut. Pe altele le-am gasit nejustificate ca pret si existenta pe rafturi, comparativ cu putina placere gustativa oferita.

Treptat, am inceput sa-mi refac si arsenalul (minimal) de tigai si tavi de prajituri pe care l-am avut inainte. Ba chiar... l-as putea depasi foarte usor, daca m-as lasa dusa de val in fata nebuniilor pe care le-am vazut prin magazine! Iar ca sa intru in randul bucatarilor seriosi, mi-am luat un cantar. Si pentru ca e la indemana, mai nou, ma amuz cantarind aproape orice. Sper sa-l tina bateria!!

Buuun... ca sa nu mai lungesc povestea, in bucataria noua si cu ajutorul prietenului-cantar, am pregatit una dintre cele mai bune prajituri descoperite in ultima vreme. Iar daca rezistati sa pastrati o bucata la frigider peste noapte, sigur o sa va placa si mai mult!

Prajitura cu portocale si iaurt (reteta Good Food)

Ingrediente:

• 200 g faina care creste singura (sau simpla)
• 1 lingurita praf de copt
• 100 g migdale macinate
• 250 g iaurt
• 150 ml ulei
• 150 g zahar brun
• 2 oua batute ca pentru omleta
• coaja rasa de la o lamaie

Pentru sirop:

• 150 ml apa, 175 g zahar alb, zeama de la o portocala si o lingurita de coaja rasa, zeama de la o jumatate de lamaie, 5 teci de cardamom zdrobite (sau un varf de lingurita cardamom macinat), o lingura apa de flori de portocale

Preparare:

Pentru pregatirea siropului, se pun intr-o craticioara apa, zaharul, zeama de la citrice, coaja de portocala si cardamom-ul. Se amesteca si se fierbe la foc mic 10-12 minute, pana se ingroasa putin (se mai ingroasa si pe masura ce se raceste). Se ia de pe foc, se strecoara, se lasa la racit, apoi se adauga apa de flori de portocal (personal, cred ca se poate si fara, caci nu se simte aproape deloc in aroma finala).

Intr-un castron se pun ingredientele uscate si se amesteca. Se face o groapa in mijloc si se incorporeaza treptat iaurtul, uleiul si ouale. Se pune compozitia intr-o tava rotunda cu fundul detasabil si se coace in cuptorul preincalzit 40-50 min. pe 160˚C (cuptor cu gaz) sau 180˚C (cuptor electric). Timpul de coacere difera in functie de cuptor, asa ca e bine s-o verificati inainte sa opriti focul.

Cand este gata, se lasa la racit 10 minute, apoi se scoate pe o farfurie. Se inteapa pe alocuri cu o scobitoare si se toarna deasupra siropul. Se serveste rece, pudrata cu zahar, langa putina frisca sau iaurt.

Pofta buna!

Orase si gusturi. Targu Mures si Pina colada.

Spuneam ieri ca pentru mine orasele sunt precum cartile. Unele mai frumoase, altele mai murdare. Unele in plina crestere, altele de mult ingropate sub praful ruinelor. Unele pline de viata, altele mai triste.

N-am vazut foarte multe orase pana acum. Dar fiecare si-a lasat in mine propria amprenta si propriul gust. Dulce sau amar. Din cand in cand, imi las gandul sa hoinareasca in voie prin multitudinea de arome. Si aleg una...

Anul trecut, chiar la inceput, a trebuit sa merg in Targu Mures. Pentru sase luni. Bucurie, tristeti si greutati. Dezamagiri. Intrebari si nelinisti. Pasi mai departe. La inceput sovaind, mai apoi cu hotarare.

Nu e un loc in care sa ramai. Pentru mine. Dar e un loc in care te simti in siguranta. Pe strazi, la orice ora. Un loc in care oamenii inca pun mare pret pe natura. Curti ingrijite, cu multe flori si copaci.

M-am indragostit de padurea orasului, intr-o dupa-amiaza magica de aprilie. De caprioare si de mistretul grasun ce se plimba impasibil, cu siguranta stapanului pe domeniul sau. Padurea cu spiridusii ei - puii de cartita plecati sa-si scrie viitorul pe sub frunze uscate mirosind inca umed, a iarna. In Mures am simtit din nou cum miroase luna mai. Si florile. Ghiocei si zambile. Mai tarziu liliac, iasomie si caprifoi. Apoi meri si ciresi infloriti.

Si daca e sa incerc sa cuprind Targu Muresul intr-o singura imagine, atunci ar fi aceasta. O seara tarzie de vara pe-o strada ingusta si linistita. Felinarele isi imprastie lumina bland si difuz. E cald, dar aerul e parfumat. Regina noptii din ghiveciul de deasupra mesei rotunde, din fier forjat, isi daruie discret parfumul, ca-ntr-o poveste cu o mie si una de nopti. In fata am un pahar de pina colada, fara alcool. E prima data cand beau. Sorb incet si mi se pare ca n-am gustat nimic mai bun pana acum. Aroma ma ameteste putin. Si-o stranie senzatie de liniste si plenitudine se scurge incet in mine, odata cu ea. Pina colada.

De dorul gustului… ori al trairii de atunci, am incercat sa-l readuc in prezent si am facut un chec pina colada. N-am regretat. Daca va plac in egala masura cocosul si ananasul, iata si cum se face:

Ingrediente :

2 oua, 200 g fulgi de cocos, 200 g zahar, 200 g faina, 1.5 lingurite praf de copt, 4 linguri generoase de ananas bucati (nu rondele) din compot, 100 ml iaurt/chefir, 50 g unt topit si 4 lg compot de ananas

Preparare:

Intr-o strecuratoare, se pune ananasul la scurs. Zaharul si fulgii de cocos se pun in blender/robot si se macina marunt. Se opresc 150 g si se pun deoparte. Restul de 250 g se freaca impreuna cu ouale si un praf de sare pana se obtine o compozitie omogena, albicioasa si destul de pufoasa. Se adauga chefirul si untul topit, apoi faina in care s-a amestecat praful de copt. Se iau bucatile de ananas si se strang usor in prosoape de hartie ca sa se absoarba bine lichidul. Se incorporeaza apoi in compozitie. Se pune intr-o tava de chec tapetata cu faina sau cu hartie de copt si se coace in cuptorul preincalzit, la 180° pentru aprox. 45-50 de minute. Cand e gata, se scoate pe gratar sa se raceasca, iar la sfarsit se acopera cu glazura facuta din restul de zahar si cocos (150 g) cu cele 4 linguri de compot.

Pofta buna !

p.s. Iar daca ajungeti vreodata prin Mures, gasiti o pina colada fantastica la ceainaria Kashmir, vis-a-vis de Universitatea Petru Maior. De savurat neaparat cu cineva drag, la masa afara, seara tarziu!

nostalgii de toamna

dimineata a venit rece. cu bruma pe firele de iarba, si cu parbrize inghetate. un rasarit de soare superb. aerul tare si limpede, lasa sa se vada printre blocurile de vis-a-vis muntii acoperiti de prima zapada.

aparent, iarna a venit mai repede. de ce spun, aparent? pentru ca desi ieri dimineata prima ninsoare din an ne-a facut botezul, astazi soarele straluceste hotarat. a cuprins in bratele-i calde Natura si o dezmiarda cu duiosie dupa trei nopti de frig.

imi vin in minte brandusele ce impanzeau padurea de pe Dealul Persanilor, sambata trecuta. covor fragil si delicat, movuliu-pal. cresteau curajoase inclusiv pe marginea drumului. in pamantul tare si sterp, printre mizerii aruncate din masini. ni se daruiau privirii neconditionat, fara sa ceara nimic in schimb.

refuz sa cred ca toamna s-a dus deja. stiu ele mai bine de ce au inflorit a doua oara! "branduse inflorite in octombrie, sunt semn de toamna lunga", spuneau batranii. astept deci, ca toamna sa se reintoarca.

toamna cu miros de ploaie si de soare, de frunze ruginii, de gutui si... placinta cu dovleac - preferata mea, inca din copilarie.

Ingrediente:

- 400 g faina, un praf de sare, un ou, 2 linguri de ulei, o lingura de otet (de mere si miere am pus eu) si aprox. 200 ml apa calduta

- un kg de dovleac, 8 linguri de zahar (± in functie de cat de dulce e dovleacul), scortisoara dupa placul inimii si, cui ii place, nuca taiata marunt

Preparare:

Din faina, ou, ulei, otet, sare si apa se framanta un aluat elastic, pana ce se desprinde usor de pe maini. Cam... 5 minute dureaza asta. Cand e gata, se face o bila, se unge cu ulei si se pune intr-un castron acoperit cu un prosop de bucatarie sa se odihneasca dupa atata framantat. :) In jur de 30 de minute. Daca nu va grabiti, lasati-l chiar mai mult. Foile ies mai elastice si se intind usor si subtiri, fara sa se rupa.

Cat timp se odihneste aluatul, se curata dovleacul si se da pe razatoarea mare. Apoi se adauga zaharul si se amesteca.

Din aluatul obtinut se intind doua foi subtiri. Pe fiecare se intinde uniform jumatate din cantitatea de dovleac si se presara scortisoara (cum spuneam, dupa placul inimii), lasand 2-3 cm liber pe margini. Tot aici, se adauga si nuca. Se strang capetele, se ruleaza. Se unge pe deasupra cu galbenus de ou si se coace la foc potrivit (180-200 grade) cam 40 de minute, pana ce devine aurie deasupra.

Pofta buna!