Doruri / Longing

Am cusut-o cu gandul hoinarind pe dealuri... Peste covoarele de iarba grasa si peste florile pajistilor alpine. Betie a simturilor si liniste binecuvantata picurand in urechi. Ca un balsam... 

Cu ea sub crestet, cerul  ar fi mai tare. Si mai albastru.

Ma pregatesc insa de mare... De Dobrogea mea draga si de verde. De drumurile-i dulci, strajuite de plopi tremuranzi, in bataia vantului uscat. Oare ce povesti voi mai afla acum? Si ce povete, oare, imi va sopti iar la plecare?... Pe curand, mama Dobroge! Pe curand... 

My thoughts were strolling over the hills while making it... Over the rich, abundant carpets of grass, over the flowers of the alpine pastures. Exhilaration of senses and blessed silence dripping in your ears. Like a balm... 

With it under my head, the sky would be more vivid. And bluer.

But I'm preparing for the sea... For my dear Dobrogea and for green. For her mellow roads, guarded by the ancient aspens dancing in the dewless blowing of the wind. What stories will she tell me this time? And what teachings will she offer me when we'll say goodbye again?... Till soon, Mother Dobrogea! Till soon... 

Tudor Gheorghe - Umbra plopilor

Semne din batrani / Ancient forecast

Cand se iveste luna, daca e galbina - e a vreme buna, iar daca e rosie - e a vant.
Cand paiangenul isi intinde panza - e semn a vreme buna si fara vant, iar cand "isi taraie panza" - o aduna - e semn de vreme rea si cu vant.
(Comoara satelor, Anul I, Ianuarie 1923)

In concluzie, inca o zi senina si fierbinte....

If the moon is yellow when it rises - the weather will be fair, and if she is red - it will be windy.
When the spider is reeling his web - it's a sign of good weather, without wind, and when he's bringing it together - then it's a sign of bad weather and wind.
(The Villages' treasure, First Year, January 1923)

Conclusively another sunny, hot day....

Intelesuri ascunse / Hidden meanings

Simboluri.
Unele, mai simple, ne vorbesc tuturor deopotriva.
Altele, mai complexe, isi soptesc tainele doar acelora pregatiti sa le primeasca intelepciunea.

Simbolul de mai jos l-am descoperit intr-un articol despre vechi arhetipuri geto-dace si, se pare, se afla sculptat pe poarta sanctuarului de la Sarmizegetusa. Nu i-am deslusit inca soapta, dar am simtit nevoia sa-l reproduc si sa-l dau mai departe...
Pana acum, este cea mai dificila broderie la care am lucrat. Nu datorita complexitatii punctelor de cusatura folosite sau a detaliilor migaloase, ci pentru simplul fapt ca n-am putut coase la ea decat in anumite zile sau momente ale zilei. Si astfel, nu de putine ori, a devenit obositor si dificil sa continuu. Nu am o explicatie pentru asta, insa acum ca e gata, am o mare bucurie ca am incheiat!

Symbols.

Some, simpler, speak to us equally.

Others, more complex, whisper their secrets only to those ready to receive their wisdom. 

I discovered the symbol above in an article I read about Dacian ancient archetypes and, apparently, it's carved on the gate of Sarmizegetusa sanctuary. I haven't managed to understand its whisper yet, but I felt the need to reproduce it and pass it on... 

So far, it's the most difficult embroidery I've made. Not because of the complexity of the stitches I used or the niggling details, but because I could only sew in some days or parts of the day. Thus, pretty often, became hard and weary to continue doing it. I have no explanation for this, but now that's ready, I feel a great joy I've finished it!

simbolul original / the original symbol

foto: http://iulianandrei.wordpress.com/2011/01/11/arhetipuri-simboluri-din-preistoria-noastra/

Maria lui Tănase

 Fiecare venim pe lume purtand o flacără în noi. La unii pâlpâie slab, nici caldă nici rece. În alții arde mocnit, și le ajunge o viață. Lungă, așezată, fără mari suișuri și coborâșuri. Și mai sunt cei "alesi”, "cei scoși din rand” în care arde vâlvătaie, mistuindu-i mereu prea devreme, pe altarul celor dinainte sortiți jertfei.  Jertfă necesară pentru ca cei dintâi să poată crește.
Un astfel de OM a fost Măria Tănase. Un amestec alchimic de frumusețe feminină, demnă de marile dive ale cinematografiei alb-negru, de talent, forță și patimă, de simplitate și autenticitate strâns împletite cu un bun gust și rafinament extraordinare. A trăit furtunos, îmbrățișând viața cu toate ale ei, o existența aflată permanent sub semnul lui "a iubi”. A ars și în dragoste și pe scenă, dăruindu-se total, participând cu întreaga ființă.

image via Wikipedia

 Născută în 1913 în mahalaua Cărămidarilor, al treilea copil al făgărășencei Ana Munteanu și al florarului oltean Ioan Coandă Tănase, Maria a crescut de mică în mijlocul doinelor cântate de muncitorii în grădina tatălui și-al bocetelor pe care se furișa să le asculte în cimitir. Înzestrată cu o personalitate puternică, total atipică pentru tiparele și tabuurile vremii, la 16 ani pleacă de-acasă și participă la Miss România. Nu trece testul costumelor de baie, însă un tânăr medic se-ndragosteste de ea, și-n urma poveștii de iubire rămâne însărcinată. Renunță la sarcină, însă decizia o lasă fără posibilitatea de-a mai avea copii vreodată, acesta fiind poate singurul mare regret al vieții sale. Tristețea și durerea și le transpune ulterior în interpretarea cântecelor, neîmplinirea maternității fiind, probabil, unul din motivele cancerului de sân, extins la plamani, ce i-a adus și sfârșitul, la numai 49 de ani.

A cucerit pe rând, România, Parisul, America. A trăit sofisticat, o viață ca în filme. Uneori lin, de cele mai multe ori zbuciumat (despre rolul sau de spion în al doilea război mondial pentru serviciile secrete americane și britanice în scopul scoaterii României din alianță cu Germania s-a speculat mult, dar s-a vorbit prea puțin cu adevarat), sufletul ei rămanand insa mereu, profund românesc. Întreaga viață a cules de prin satele țării cântece vechi, populare, și le-a cântat într-o manieră inconfundabilă, adâncă și sublimă. Iar românii au divinizat-o. Atât de mult încât în ciuda testamentului lăsat în urmă, în care marea artistă își dorea o înmormântare simplă și anonimă, jumătate de București a condus-o pe ultimul drum...

S-a stins acum 49 de ani, în 22 iunie, dar steaua ei continuă să strălucească. Ne-a dăruit necondiționat atât de mult, că niciodată nu i-am putea mulțumi pe deplin!... Poate măcar la anul, când vor fi trecut deja 100 de ani de la nașterea și 50 de ani de la moartea sa, îi vom putea spune recunoscători "Multumim, Mărie!” împlinindu-i unica cerința avuta către noi, săpându-i FÂNTÂNA într-o bucată de pământ însetat, așa cum a lăsat cu limbă de moarte.

Si poate că astfel, blestemul "celor ce iubesc si lasa" va fi, în sfârșit, ridicat...

We all come to this world with a flame carried inside. For some of us it dimly flickers, neither warm nor cold. In others, it burns quietly, just enough for a lifetime. Long, steady, without major ups and downs. And there’s also the “chosen ones” in which there’s an unceasing blaze, always consuming them before their time, on the altar of those fated to be sacrificed. A necessary sacrifice so that the first ones can grow.

Maria Tanase was such a PERSON. She was an alchemic fusion of feminine beauty, worthy of a great diva of black and white cinematography, of talent, strength and passion, of simplicity and authenticity closely woven with an extraordinary refinement and good taste. She lived her life blustering, embracing it with all her forces, a life under the mark of the verb “to love”. She gave herself completely in both relationships and on stage.

Born in 1913, in one of Bucharest’s suburbs, Caramidari, the third child of Ana Munteanu and florist Ioan Coanda Tanase, as a child Maria grew among Romanian folklore songs sung by his father’s workers in the garden and traditional funeral songs which she usually sneaked to the cemetery to listen to. Blessed with a strong personality, completely atypical for that time’s social inhibitions, she leaves home when 16 to attend Miss Romania contest. She fails the swimming suits test, but a young doctor falls in love with her and leaves her with child. She performs an abortion and sadly, the decision leaves her without the possibility of ever having a child, this being the only greatest regret of her life. The bitterness and pain sprung from this unfortunate event were powerfully expressed later on in her way of interpreting her songs.  And perhaps this unfulfillment of motherhood was one of the reasons who led to the breast cancer, spread to lungs, that killed her when only 49 years old.

She gradually conquered Romania, Paris, America. She lived a sophisticated life, like a movie, sometimes smoothly, most of the times stormy (they speculated a lot about her spying role for the British and American secret services in order to get Romania out of her alliance with Germany during WW2), but her soul always remained profoundly Romanian. Her whole life she collected Romanian folklore from villages all over the country and sung them in a unique, deep and sublime manner. And the Romanians deified her. So much that in spite of her testament, stating the wish of a simple, anonymous funeral, half of Bucharest walked with her on her last road…

She burnt down 49 years ago, on 22^nd of June, but her star is still glowing strongly.  She unconditionally offered us an immense legacy insomuch that we will never be able to thank her enough!... And maybe next year, when 100 years since her birth and 50 since her death would have passed, we will be able to gratefully tell her “Thank you, Maria!” and answer the sole request she had for us, made on her dying bed: to dig a WELL on a thirsty piece of land in her name. 

And thus, the curse on “those who betray love” may finally be lifted… 

... "Those who betray love" (or "Curse")

Oua incondeiate / Written eggs

Legat de practica religioasa a sarbatorilor de primavara, obiceiul si in acelasi timp arta incondeierii oualor este un fenomen stravechi pe teritoriul tarii noastre, fiind insa intalnit si la alte popoare din Europa de Est. Preluat de crestinism, dar cu un continut si o semnificatie diferite, incondeiatul oualor constituia pentru lumea antica un simbol al primaverii, al reinnoirii si reinvierii naturii.

Epoca de cand dateaza obiceiul de a inrosi oua este greu de stabilit. Oua rosii de piatra s-au gasit in morminte din vremuri foarte indepartate. Chinezii intrebuintau ouale rosii cu 2000 de ani inainte de Christos, iar obiceiul era o mostenire din timpuri si mai vechi.  Religiile tuturor popoarelor au introdus oul rosu in ceremoniile cultului lor. Egiptenii aveau un obicei special la echinoctiul de primavara, cand ofereau oua zeului creator. Persii aveau acelasi obicei la sarbatoarea Anului Nou, obicei despre care povesteste un calator chiar si pentru anul 1704, care spune ca de Anul Nou (20 Mai), persii se felicitau daruindu-si oua in diferite culori. Oul avea mare insemnatate si la romani, care faceau jertfe speciale cu oua colorate (cf. Ovidiu, Juvenal si Pliniu) la sarbatorirea echinoctiului de primavara.

Incondeierea oualor s-a executat acasa, intotdeauna de catre femei, ornamentica oualor fiind extrem de variata, de la motive geometrice, la motive ce reprezinta omul, universul si natura inconjuratoare. Cel mai frecvent intalnit este cel solar, reprezentat printr-o serie de motive concentrice, cu numeroase raze. Insa inepuizabila imaginatie creatoare a marilor maestri in acesta arta creeaza o adevarata betie de motive, izvorate din gandurile lor, din viata sau natura precum: bradul, vita de vie, spicul, frunza stejarului, dar si stilizari zoomorfe – pestele, paianjenul, radasca, albina – ori reprezentand uneltele de munca – sapa, grebla, fierul plugului. Dintre motivele religioase, cel mai frecvent intalnit este cel al crucii.   

De asemenea, in vechime, culorile folosite la vopsirea ulterioara a oualor erau obtinute din surse naturale: coji de ceapa rosie si pudra de sfecla pentru rosu, coji de ceapa sau coaja de mar salbatic pentru galben, cucuta pentru verde, coaja de arin pentru negru.

Tehnica incondeierii se realizeaza cu ceara de albine topita, pe ouale intregi spalate (sau pe oua golite de continut), cu ajutorul unui instrument numit chişiţã - un bat de lemn ce are atasata cu sarma la unul dintre capete, o mica palnie din alama. Dupa “scrierea ”oualor, acestea se vopsesc. In final, ceara se inlatura de pe oua prin stergere cu o carpa infierbantata ori prin apropierea acestora de o sursa de caldura, apoi se ung cu grasime pentru a le da stralucire.  

bibliografie:  http://www.scribd.com/doc/77386809/ORNAMENTICA-OU%C4%82LOR-INCONDEIATE-DIN-JUDE%C8%9AUL-OLT

***

Part of the spring celebrations religious practices, the custom of written eggs is an ancient phenomenon within our country, but it is also known in other countries from Eastern Europe. Adopted by the Christianity, but with different content and significance, the custom of written eggs was a symbol of springtime, of nature’s renewal and rebirth for the entire ancient world.

It’s difficult to say when the habit of dying eggs with red colour appeared first. Red stone eggs had been found buried in very old tombs. The Chinese utilized red eggs 2000 years before Christ and the custom was a legacy from even older times. All religions introduced the egg into their cult’s ceremonies. The Egyptians had a special tradition during the spring equinox when they offered eggs to their god-creator.  The Persians had the same tradition when celebrating New Year (the 20th of May) - tradition registered even in 1704 according to one traveller’s testimony – the time when they congratulated each other and shared gifts of coloured eggs. The egg was very important for Romans as well, who used to bring special offerings with coloured eggs when celebrating spring equinox, according to poets Ovidiu, Juvenal and Pliniu.

The “writing” of the eggs is a home activity, done almost exclusively by women, using a large variety of ornaments from geometrical motifs to others representing man, the Universe and the surrounding nature. The most common motif is the solar one represented by a series of concentric drawings with a large number of rays. But the fertile, endless imagination of the greatest artisans of this tradition had created a true exhilaration of motifs sprung from their thoughts, their daily life and nature such as: the fir, the vine, the oak leaf, the wheat ear, as well as abstract zoological motifs – the fish, the bee, the spider – or representing the daily tools – the hoe, the rake, the plough. Among religious motifs, the cross is the most frequent.

Furthermore, in ancient times the colouring of the eggs was done with natural, plant-obtained colours: red onion layers and beetroot powder for red, yellow onion layers or wild apple bark for yellow, hemlock for green and alder bark for black.

The technique of egg writing is done with melted pure bee wax on whole, washed eggs (or egg shells), using an instrument called chisita – a wooden stick with an attached small cone made of copper at one end. After the writing, the eggs are being coloured. In the end, the bee wax is removed by wiping using a heated piece of cloth, than the eggs are oiled with natural grease for shining. 

bibliography (only in Romanian): http://www.scribd.com/doc/77386809/ORNAMENTICA-OU%C4%82LOR-INCONDEIATE-DIN-JUDE%C8%9AUL-OLT

and a pattern inspired by my constant obsession - Cucuteni Culture... 

Ei bine, anul asta am primit in dar o chisita, dar si “virusul” incondeiatului. Impreuna e mai frumos si mai cu spor, dar si de unul singur e bine. Eu am folosit oua goale, ce pot fi agatate cu panglici in casa ori afara, in gradina, pentru belsug si prosperitate.
Iti multumesc, Szusszanás, pentru asa o mare bucurie! Postarea asta iti este dedicata! 

*** 

Well, this year I received a chisita as a gift, along with the “virus” of egg writing. It’s better to do it together, but it’s also fun to do it on your own. I used egg shells, which can be hung with ribbons as ornaments inside the house or outside, in the garden, for abundance and prosperity.
Thank you, Szusszanás, for such a great joy! This post is dedicated to you!

Omagiu Culturii Cucuteni / Small tribute to Cucuteni Culture

A fost o vreme cand mi-am dorit sa studiez folclorul romanesc si tot ce tine de traditiile noastre populare. Cand a venit insa vremea sa-mi aleg drumul mai departe, am decis altceva. Imi pare rau? Nu stiu… Dar din cand in cand, nostalgia unui “ceva” ce, poate, ar fi fost mai pe masura sufletului meu, revine precum chemarea mierlei in prag de primavara. 

Imi plac tesaturile si broderiile romanesti, in spatele carora intuiesc munca si dragostea de frumos a mii de perechi de maini, miscandu-se odata cu timpul si viata insasi. Ma fascineaza traditiile, versurile si cantecele ce-au insotit Taranul Roman in trecerea sa peste aceste pamanturi mult-incercate. Admir ingeniozitatea cu care si-a creat unelte menite a-i usura activitatea de zi cu zi, la fel podoabele si obiectele ritualice. Ador ceramica traditionala in care mesteri priceputi si-au inchis talentul si secretul povestilor pictate manual, in rotirea tainica a rotii de olar. 

Si mai mult insa, ma fascineaza cultura neolitica de pe teritoriul Romaniei, in fapt cea mai veche civilizatie din Europa: Cultura Cucuteni.

Cultura Cucuteni poarta numele localitatii in care, in anul 1884, s-au descoperit primele vestigii. Mai veche cu cateva sute de ani decat civilizatiile sumeriana si egipteana, Cultura Cucuteni se intindea pe o suprafata de 350.000 km², pe teritoriul actual al Romaniei, Republicii Moldova si Ucraina, caracterizandu-se printr-o ceramica de foarte buna calitate, bogat si variat pictata, cu motive in forma de spirala, meandre sau cercuri, culorile predilecte aplicate inainte de ardere fiind albul, rosul si negrul-ciocolatiu.

Ceramica de Cucuteni este unica in Europa, singurele asemanari gasite pana in prezent fiind intre ceramica Cucuteni si o ceramica neolitica din China, cea din China insa aparand cu aproape un mileniu mai tarziu.

Cu opera extraordinara a acestor Mari Anonimi in minte, am incercat sa-mi confectionez propriile cusaturi de tip Cucuteni. Am cumparat in, am cusut, am desenat si brodat si… iata rezultatul: 

***

Some time ago, I wanted to study Romanian folklore as well as everything related to our folk traditions. But when the time to choose a way for my future came, I decided for something else. Am I sorry? I don’t know…  But from time to time, the nostalgia of “something” which might have been closer to my soul comes back to me, like a blackbird’s call at the first signs of springtime.

I like Romanian old homespun and embroideries, in which I can only scent the hard work and love for beauty of thousands of pairs of hands, moving together with time and life itself. I’m fascinated by old traditions, poetry and songs that accompanied the Romanian Peasant during his passing over these hard-debated lands. I admire his resourcefulness in creating tools meant to facilitate the daily chorus, or jewellery and ceremonial objects. I adore traditional pottery in which exceptional artisans locked their talent and the secret of their hand-painted stories, in the magical swirls of the potter’s wheel.

And more than that, I’m fascinated by the Neolithic culture that once was on the territory of modern-day Romania, in fact the oldest civilisation of Europe: Cucuteni Culture.  

The Cucuteni Culture bears the name of the place in which the first archaeological remnants had been found, in 1884. With a few hundred years older than the Sumerian and Egyptian civilisations, the Cucuteni Culture encompassed an area of more than 350.000 km², from the Carpathian Mountains to the Dniester and Dnieper regions in modern-day Romania, the Republic of Moldavia and Ukraine and it’s renowned for its great quality pottery, richly and variously painted with motifs like swirls, windings and circles in white, red or chocolate-black, the main colours applied before burning.

The Cucuteni Pottery is unique in Europe, the only resemblance found so far between the Cucuteni pottery and other Neolithic pottery being in China. However, the Chinese one only sprung almost a millennium later. 

With the extraordinary creation of this Great Anonymous in my mind, I have tried to do my own Cucuteni-like homespun. So I bought linen, I sewed, I drew a pattern and embroidered it and... here's the result:

turcoaz

am pornit de la culoare- turcoaz. purtatoare a energiilor pozitive, piatra cu acelasi nume este frecvent folosita ca talisman protector, in cultura indienilor nord-americani. culoarea s-a imbinat de minune cu franjurii. la fel de frecvent intalniti, in aceeasi cultura.

it started with the colour - turquoise. carrier of positive energies, the stone with the same name is frequently used as a protective amulet in North American Indian culture. the colour matched beautifully with the fringe, just as frequently used, in the same culture.

in timp ce lucram franjurii, broderia se incapatana sa ramana in umbra. modele, semne si simboluri se derulau pe rand in fata ochilor, dar nimic nu parea potrivit.

while I was making the fringe, the embroidery remained unseen, hidden in the shadow. patterns, signs and symbols: one by one came to unreel before my eyes but none of them seemed appropriate.

vita-de-vie s-a creionat pe panza de la sine, galbenul strugurilor venind sa completeze si sa incalzeasca albastrul si turcoazul. in final, cocosul de Hurez a aparut ca un firesc, prezenta solara si totodata protectoare, precum culoarea de la care a pornit totul…

the vine painted itself on the fabric, the yellow of the grapes completing and warming up the light blue and the turquoise. in the end, the Hurez rooster took his place in the opposite corner spontaneously, solar and protective presence just as the colour from which everything started…