Destramare

De patru luni de zile am inceput o noua carte. Am gasit-o chiar in mijlocul bibliotecii, cumva mereu la vedere si-n acelasi timp ascunsa, o carte pe langa care trec multi, dar prea putini aleg s-o (mai) imprumute. Poate pentru ca nimic nu te atrage s-o descoperi, poate pentru copertile innegrite de praf, poate pentru paginile ingalbenite si patate de niste degete murdare…

Cartea se numeste Northampton, iar unii o mai numesc si “inima Angliei”. O inima ce-mi pare mult prea obosita si satula sa mai bata pentru multa vreme!

Este o carte ce-si desfasoara actiunea intr-un loc ce seamana cu o mare gara, cu toate cele specifice acesteia – aglomeratie, zgomot, mizerie, mirosuri intepatoare de sine incinse si mancare fast-food; oameni vesnic grabiti, ce se intersecteaza vremelnic, niciodata suficient de mult pentru o scurta, dar reala intalnire.

Citesc cu greu, pagina dupa pagina, de multe ori inchizand-o dupa doar cateva… Imi gasesc linistea in scurtele momente de trecere prin curtea larga a unei biserici din centru. Acolo, in micul petec de natura, timpul prinde a curge altfel pentru cateva minute! In mod ciudat, simt ca ma regasesc cumva, in cele doua veverite ce-si traiesc viata printre copaci, cateva banci si vechile morminte.

In plus, de cateva saptamani, traiesc bucuria intalnirii zilnice cu doua mierle. Avem o intelegere tainica: eu le pun de mancare, ele canta. Ma rog, atunci cand mai ramane timp, acum fiind, cel mai probabil, ocupate sa-si hraneasca puii!

Si… lectura greoaie si obositoare continua. Ma simt mereu tentata sa verific data returnarii, inscrisa pe ultima coperta. Ca sa nu o fac, caut cate o reteta de “ceva simplu si bun”, la fel de bun ca cea pe care am incercat-o saptamana asta.

Prajitura cu nuca de cocos si lime

Ingrediente

• 125 g unt moale
• 225 g zahar brun de granulatie mica
• 2 oua
• coaja rasa de la o lime
• 3 linguri zeama de lime
• 150 ml smantana acra
• 170 g faina care creste singura
• 85 g fulgi de cocos

Glazura

• 1 albus de ou
• 200 g zahar pudra
• 85 g fulgi de cocos
• aprox. 2 linguri zeama de lime
• 1 lg fulgi de cocos prajiti pt decor (optional)

Preparare

Preincalziti cuptorul la 180˚C (foc mediu). Ungeti o tava cu unt (aprox. 30 x 18 cm) si tapetati-o cu hartie de copt. Bateti untul cu zaharul pana obtineti o crema pufoasa. Incorporati pe rand ouale. Adaugati coaja si zeama de lime, apoi smantana si amestecati bine.

Adaugati faina si nuca de cocos si amestecati cu o lingura pana obtineti o compozitie omogena. Puneti compozitia obtinuta in tava, nivelati suprafata si coaceti prajitura pentru 35-40 de minute. Cand este gata, scoateti-o din cuptor, lasati-o la racit in tava pentru 10 minute, apoi transferati-o pe un gratar sa se raceasca complet.

Pentru glazura, bateti albusul usor, cu o furculita. Adaugati zaharul pudra, nuca de cocos si suficienta zeama de lime pentru a obtine o pasta densa (cam 2 linguri). Intindeti glazura peste prajitura rece, presarati fulgii prajiti si lasati glazura sa se intareasca. Apoi, taiati prajitura dupa preferinte.

Prajitura poate fi facuta si cu lamaie sau portocala, in loc de lime. De asemenea, daca nu aveti faina care creste singura, folositi faina obisnuita, doar inlocuiti o lingura de faina cu o lingurita jumatate praf de copt plus o jumatate lingurita de sare.

Pofta buna!

PS Mi-e dor de-o carte buna si frumoasa, pe care sa-mi doresc sa o recitesc, imediat ce am ajuns la ultima pagina!

http://www.youtube.com/watch?v=10A_am4r_uc

Orase si gusturi. Watford si prajitura cu lamaie si fructul pasiunii II

... revin, cum am promis, cu reteta.

Prajitura cu lamaie si fructul pasiunii

Ingrediente:

• 120 g unt nesarat moale
• 60 g zahar pudra
• aroma de vanilie, zahar vanilinat
• 185 g faina
• o lingurita coaja de lamaie rasa

pentru umplutura:

• 90 g faina
• 1/2 lingurita praf de copt
• 65 g fulgi de cocos
• 3 oua la temperatura camerei
• 230 g zahar pudra sau alb, dar foarte fin
• 170 g pulpa de fructul pasiunii (eu am pus de la 3 fructe, au fost doar 100 g)
• 2 linguri zeama de lamaie
• o lingurita coaja de lamaie rasa

Preparare:

Se incalzeste cuptorul la 180˚C. Se unge cu unt o tava dreptunghiulara (18x27 cm) si se tapeteaza cu hartie de copt, lasand hartia mai lunga, peste laturile de 27 cm.

Se bate untul cu zaharul pudra pana devine cremos. Se adauga vanilia, coaja de lamaie si faina, amestecandu-se cu o lingura metalica. Aluatul obtinut se intinde uniform cu mainile in tava si se coace 15-20 de minute, pana capata o culoare usor aurie.

Intre timp, se pregateste umplutura. Se bat ouale usor, cu putina sare si cele 230 g de zahar. Se adauga pulpa fructelor, zeama si coaja de lamaie. Separat, se amesteca si se cern impreuna (nu este obligatoriu) faina, praful de copt si nuca de cocos. Se incorporeaza apoi in compozitia de oua si fructe. Se toarna uniform peste blatul copt si se mai tine in cuptor inca 20 de minute, pana devine ferma. Se lasa la racit in tava, apoi se taie patrate si se serveste cu zahar pudra pe deasupra.

Pofta buna!

P.S. reteta este din "cakes & slices", Murdoch Books

Orase si gusturi. Watford si prajitura cu lamaie si fructul pasiunii

pentru Irina…

Astazi citesc din Watford. O carte-oras pe care am deschis-o prima data acum trei luni. Inca o mai citesc. Are pagini ce nu mi-au placut. Insa odata, demult, mi-am promis sa nu mai sar peste ele. Asa ca le-am citit, pe rand, pana voi ajunge la final. Si voi citi deznodamantul.

Inceputul? Mi-l amintesc acum, ca fiind putin temator. Nu foarte promitator. Un amestec de culoare, oameni si arome, extrem de diferite. Foarte inghesuit. De parca o mana stangace, de pictor incepator, a decis in nehotararea sa, sa puna totul la gramada. Ca apoi, fiecare sa-si aleaga ce-i place…

Strazi inguste si aglomerate, cladiri de caramida rosie aliniate de-a lungul lor, precum soldatii asteptand noi ordine. Multe, cu uniformele ferfenitite si murdare de-atatea lupte cu timpul, ploile, mizeria si nepasarea. In ciuda gandurilor spre care te trimite imaginea lor, ulterior traiesc siguranta strazilor. Si ma bucur.

Dau paginile pe rand si descopar treptat, mici minuni. Prima, imensul parc din centrul orasului – Cassiobury Park. Si, in continuarea lui, ceva din padurea de acasa. Mai animata, dar ca acasa. Privesc cu emotie catre copacii seculari ce strajuiesc aleile – castani, stejari, cedri libanezi, chiar salcii – si oftez cu inima stransa. De ce la noi nu s-a putut?...

Ma indragostesc pe loc de veveritele gri si codate, ce te privesc iscoditor de pe aproape fiecare creanga. Sunt sigura ca daca le-as spune ceva si nu le-ar placea, mi-ar arunca in cap o ghinda. Ma joc, incercand sa le surprind printre frunze, dar le descopar in fata mea, pe carare. N-au pic de teama!

Citesc ca sunt si multe vulpi. Nu le-am zarit inca. Pana acum, au reusit sa ma pacaleasca de fiecare data. Seara de seara, privesc dincolo de ferestre, scrutand adanc intunericul dintre case, doar-doar… Ma visez un fel de “ micul print”, povestind cu vulpea mea rosie si fermecata.

Apoi, intr-o dupa-amiaza de miere aurie, descopar zona rezidentiala a orasului. Case ingrijite, cu gradini mari, superbe, drumuri serpuind curat in panta. Un alt parc, deja acoperit de frunze ruginii, de castan. Liniste, bunastare, asezare…

Grand Union Canal. O alta minune, curgand molcom la vale. Barci, de diferite marimi si culori, sunt ancorate pe maluri. Oameni decisi sa traiasca simplu, locuiesc in ele. Unii cu adevarat simplu si curat, altii ceva mai promiscuu. Fiecare, in felul sau, se impotriveste unei ordini sociale ce nu i se potriveste. Ii privesc pe rand. Pe unii ii admir, pe altii simt ca-i invidiez… si trec mai departe.

Cu doua pungi de paine, incerc fara succes, sa hranesc pasaretul ce se apropie precum torpilele de mal, odata ce te-ai oprit in loc. Lebede, rate, gaste, cormorani si alte pasari, necunoscute mie. Toate frumoase, miscandu-se gratios, intr-un dans comun. Respir mirosul familiar de balta, usor sarat si umed. Amintirile se amesteca sub frunte, ochii se umezesc… Ce pagina dulce!

Cum spuneam la inceput, e o carte din care inca mai citesc. Nu stiu incotro ma va duce firul povestii, catre ce locuri si arome... Momentan are gust de lamaie, completat la fel de exotic precum diversitatea oamenilor pe care-i intalnesc in jur, de fructul pasiunii si cocos. Reteta o las pentru maine.

Acum, mai pun doar cateva pagini… Noapte buna!

Orase si gusturi. Targu Mures si Pina colada.

Spuneam ieri ca pentru mine orasele sunt precum cartile. Unele mai frumoase, altele mai murdare. Unele in plina crestere, altele de mult ingropate sub praful ruinelor. Unele pline de viata, altele mai triste.

N-am vazut foarte multe orase pana acum. Dar fiecare si-a lasat in mine propria amprenta si propriul gust. Dulce sau amar. Din cand in cand, imi las gandul sa hoinareasca in voie prin multitudinea de arome. Si aleg una...

Anul trecut, chiar la inceput, a trebuit sa merg in Targu Mures. Pentru sase luni. Bucurie, tristeti si greutati. Dezamagiri. Intrebari si nelinisti. Pasi mai departe. La inceput sovaind, mai apoi cu hotarare.

Nu e un loc in care sa ramai. Pentru mine. Dar e un loc in care te simti in siguranta. Pe strazi, la orice ora. Un loc in care oamenii inca pun mare pret pe natura. Curti ingrijite, cu multe flori si copaci.

M-am indragostit de padurea orasului, intr-o dupa-amiaza magica de aprilie. De caprioare si de mistretul grasun ce se plimba impasibil, cu siguranta stapanului pe domeniul sau. Padurea cu spiridusii ei - puii de cartita plecati sa-si scrie viitorul pe sub frunze uscate mirosind inca umed, a iarna. In Mures am simtit din nou cum miroase luna mai. Si florile. Ghiocei si zambile. Mai tarziu liliac, iasomie si caprifoi. Apoi meri si ciresi infloriti.

Si daca e sa incerc sa cuprind Targu Muresul intr-o singura imagine, atunci ar fi aceasta. O seara tarzie de vara pe-o strada ingusta si linistita. Felinarele isi imprastie lumina bland si difuz. E cald, dar aerul e parfumat. Regina noptii din ghiveciul de deasupra mesei rotunde, din fier forjat, isi daruie discret parfumul, ca-ntr-o poveste cu o mie si una de nopti. In fata am un pahar de pina colada, fara alcool. E prima data cand beau. Sorb incet si mi se pare ca n-am gustat nimic mai bun pana acum. Aroma ma ameteste putin. Si-o stranie senzatie de liniste si plenitudine se scurge incet in mine, odata cu ea. Pina colada.

De dorul gustului… ori al trairii de atunci, am incercat sa-l readuc in prezent si am facut un chec pina colada. N-am regretat. Daca va plac in egala masura cocosul si ananasul, iata si cum se face:

Ingrediente :

2 oua, 200 g fulgi de cocos, 200 g zahar, 200 g faina, 1.5 lingurite praf de copt, 4 linguri generoase de ananas bucati (nu rondele) din compot, 100 ml iaurt/chefir, 50 g unt topit si 4 lg compot de ananas

Preparare:

Intr-o strecuratoare, se pune ananasul la scurs. Zaharul si fulgii de cocos se pun in blender/robot si se macina marunt. Se opresc 150 g si se pun deoparte. Restul de 250 g se freaca impreuna cu ouale si un praf de sare pana se obtine o compozitie omogena, albicioasa si destul de pufoasa. Se adauga chefirul si untul topit, apoi faina in care s-a amestecat praful de copt. Se iau bucatile de ananas si se strang usor in prosoape de hartie ca sa se absoarba bine lichidul. Se incorporeaza apoi in compozitie. Se pune intr-o tava de chec tapetata cu faina sau cu hartie de copt si se coace in cuptorul preincalzit, la 180° pentru aprox. 45-50 de minute. Cand e gata, se scoate pe gratar sa se raceasca, iar la sfarsit se acopera cu glazura facuta din restul de zahar si cocos (150 g) cu cele 4 linguri de compot.

Pofta buna !

p.s. Iar daca ajungeti vreodata prin Mures, gasiti o pina colada fantastica la ceainaria Kashmir, vis-a-vis de Universitatea Petru Maior. De savurat neaparat cu cineva drag, la masa afara, seara tarziu!

Orase si carti

Pentru mine orasele sunt precum cartile. Unele vechi, prafuite si aproape sterse de timp, lasandu-ti impresia unui mort viu. La prima atingere se spulbera. E bine sa le privesti doar si sa treci mai departe.

Altele stralucitor de albe, precum paginile proaspat iesite de sub tipar. Cu miros curat de cerneala si file lipite pe-alocuri, te imbie sa le deschizi si sa te afunzi in lectura.

Unele te prind de la primii pasi. Te trezesti traind cu tot sufletul acolo, hoinarind si ratacindu-te printre paginile strazilor inguste. Printre case si verdeata. Uneori, si printre oameni. O umbra furisa te urmeaza aproape nestiuta. Si intr-un colt insorit de geam ii zaresti figura: e sentimentul de “acasa”. Fara sa faci nimic, orasul te primeste cu sufletul deschis. Atat de usor ai putea fi o parte din el! Si atat de mult ti-ar placea asta! Insa trebuie sa te intorci. Ori sa pleci mai departe...

Altele nu te primesc inca de la inceput. Le simti inchistate si imbacsite. Incarcate greoi de lucruri inutile. Le-ar placea sa te atraga inlauntrul lor. Nu au cu ce. Figurile de stil bombastice si, in acelasi timp cleioase, nu au nimic frumos. Le privesti de la distanta, le pui deoparte si-ti promiti sa nu mai revii. Ar fi o pierdere de timp.

Unele sunt ca o poezie. Curgand in ritmul molcom de otel topit al unei ape. Cu umbre verzi de catifea, prin iarba in care tocmai te-ai intins lenes, sa respiri cerul. Soare batand in pleoape. Sus, aproape nevazuta, o pasare in zbor. Albastru.

Altele sunt adevarate carti de basme. Te poarta pe meleaguri fantastice, tesand in jurul tau o lume ireala. Si, cu fiecare val ce cade, descoperi ca Seherezada te-a prins in mrejele unei noi povesti.

Sau chiar un roman politist. Cu strazi in panta, fugind rapid pe dupa colturi de casa. Se ascund, chemandu-te sa le prinzi din urma. Sa descoperi. Ce pasi le strabat si catre ce destinatii. Adevarat detectiv, cu inima batand nebuneste, te afunzi in necunoscut. In labirintul ce contine promisiunea dezlegarii tuturor enigmelor. Si, daca urmezi fiecare indiciu, brusc orizontul ti se deschide larg! Din turn vechi de cetate. Ori catre nesfarsita mare.

Unele sunt de tinut aproape, pe noptiera, si de citit la lumina lampii. Numai asa isi pot canta frumusetea. Sub linistea lunii.

Altele, dimpotriva. Sunt de citit ziua, pe-o banca in parc, cu viata clocotind imprejur.

In final, fiecare lasa in urma propria adiere de parfum. Ce ti se potriveste sau nu. Si chiar daca in timp le uiti povestea, parfumul acela revine din cand in cand in nari, chemandu-te departe.

Nu am vazut prea multe orase. Si nici n-am citit foarte multe carti.

Intr-o zi insa, as vrea sa ajung sa vizitez cat mai multe carti si sa citesc cat mai multe orase...