metamorfoze

Trecand prin timp, il insemnam sub pas -

Asa il reprimeste universul.

Dar insusi timpul, cand prin el pasim,

Ne schimba tainic inima si mersul.

Nu batranetea,-n urma alergand,

Spre moarte pasul cearca sa ni-l poarte,

Ci doar maturitatea creste-n noi

Si ne maturizam pana la moarte.

Geografia timpului - Nicolae Labis

Passing through time, we mark it underneath our steps

This is the way the Universe accepts it back.

But Time itself, when stepping through it,

Misteriously changes our heart and pace.

Not old age, chasing from behind,

Our steps to death is struggling to carry,

But only ripeness grows within ourselves

And we keep ripening until our death.

The Geography of Time - Nicolae Labis

detalii/details...

pasarea-suflet

the soul-bird

pomul vietii

the tree of life

Octombrie 23

Gradina botanica, Bucuresti. Octombrie 23, 2005...

Tudor Gheorghe - Niciodata toamna

turcoaz

am pornit de la culoare- turcoaz. purtatoare a energiilor pozitive, piatra cu acelasi nume este frecvent folosita ca talisman protector, in cultura indienilor nord-americani. culoarea s-a imbinat de minune cu franjurii. la fel de frecvent intalniti, in aceeasi cultura.

it started with the colour - turquoise. carrier of positive energies, the stone with the same name is frequently used as a protective amulet in North American Indian culture. the colour matched beautifully with the fringe, just as frequently used, in the same culture.

in timp ce lucram franjurii, broderia se incapatana sa ramana in umbra. modele, semne si simboluri se derulau pe rand in fata ochilor, dar nimic nu parea potrivit.

while I was making the fringe, the embroidery remained unseen, hidden in the shadow. patterns, signs and symbols: one by one came to unreel before my eyes but none of them seemed appropriate.

vita-de-vie s-a creionat pe panza de la sine, galbenul strugurilor venind sa completeze si sa incalzeasca albastrul si turcoazul. in final, cocosul de Hurez a aparut ca un firesc, prezenta solara si totodata protectoare, precum culoarea de la care a pornit totul…

the vine painted itself on the fabric, the yellow of the grapes completing and warming up the light blue and the turquoise. in the end, the Hurez rooster took his place in the opposite corner spontaneously, solar and protective presence just as the colour from which everything started…

Rezistenta la integrare, intre neputinta si refuz

In contextul acutizarii crizei mondiale si al protestelor sociale cu care se confrunta multe tari europene, subiectul “Uniunea Europeana” este tot mai des adus in discutie. Va rezista ea, Uniunea, ori se va destrama?... Se mai pune problema acceptarii de noi membri in conditiile in care, iata, o tara-membra – Grecia, se prefigureaza a fi scoasa in curand in afara grupului? …

Zilele trecute, guvernatorul BNR Mugur Isarescu facea o afirmatie deosebit de interesanta, aceea ca acum vom vedea cel mai bine puterea Uniunii, caci in calitatea noastra de membri ai ei “vom creste ori ne vom prabusi odata cu aceasta”.

De acord: prabusirea Romaniei o resimtim din plin. Si, contrar adeptilor gandirii pozitive, inca de la momentul aderarii noastre, in 2007. Rezultatele cresterii insa, au fost mereu greu de remarcat…

In acceptiunea ei reala, nu teoretica, Uniunea Europeana reprezinta un construct artificial care, mai devreme sau mai tarziu, se va prabusi. Bazata pe interese politice si de dominatie, ea nu vizat niciodata o constructie eficienta, prin dezvoltarea echilibrata a tuturor tarilor componente. Uniunea Europeana nu a presupus niciodata insumarea celor mai inalte valori specifice fiecarui popor membru - cu atat mai putin o chintesenta a acestora - reprezentand mai degraba un sistem totalitar, in care tarile mai putin puternice si dezvoltate din punct de vedere economico-financiar au a-si adapta existenta sistemului de valori stapanitor. Ori in aceasta situatie vorbim, ca ne place sau nu, despre sclavie. Una impusa – prin crearea de false necesitati induse in mod manipulativ si, in acelasi timp, autoimpusa de propriile frici, amagiri, comoditati…

Cum s-a ajuns aici? Simplu: prin distrugerea progresiva a educatiei si inlocuirea ei cu o asa-zisa toleranta (sau nediscriminare), fara nici o legatura cu intelegea si respectarea unicitatii celuilalt. Prin taxarea tot mai vehementa a existentei simple, bazate pe principii naturale si autentice, drept primitivism si promovarea, chiar ridicarea la rang de axiome a valorilor consumerismului.

Sa luam de pilda painea de casa: altadata hrana noastra de baza, atat organic cat si spiritual, respectata si pretuita pentru efortul necesar obtinerii ei, acum a devenit un “trend”, o moda. Gasim pe piata zeci de modele de masini de paine, menite a ne mijloci… reintoarcerea la traditie! Dar ce valoare mai pastreaza oare painea, cand timpul, efortul si dragostea mainilor ce-o framantau odinioara au fost inlocuite de-o masina ce niciodata nu va putea incorpora un program de hranire sufleteasca a familiei sau unul de-a o aduce laolalta?...

Ca oameni, nu ne putem ajusta sistemul valoric decat prin experienta nemijlocita cu noile valori de dobandit. Rezultatul acestei experiente este cantarit si trecut prin numeroase filtre preexistente inainte ca, intr-un final, respectivele valori sa fie adoptate sau nu…

Ca romani (dar nu numai) nu putem deveni peste noapte “cetateni europeni” decat in conditiile unei solide identitati nationale, care sa functioneze ca punte de legatura si baza de sustinere intru experimentarea de noi atribute identitare. Altfel, inducerea valorilor straine pe care le presupune aceasta… contopire europeana si fortarea renuntarii la cele individual-nationale, va avea ca urmare exacerbarea comportamentelor nationaliste aparute pe fondul sentimentului de aneantizare a propriei identitati. Lucru pe care, succesul tot mai mare al partidelor de extrema dreapta in tarile europene, il confirma pe deplin.

Daca la nivel personal vorbim despre crestere ca si individuatie, la nivel de grup social, de popor, am putea vorbi despre crestere ca si consolidare a caracterului national. Nu in sensul unui –ism, al unei radicalizari, al cultivarii de atitudini narcisico-refractare fata de toti cei diferiti de noi, ci in sensul recunoasterii tuturor atributelor stramosesti pe care natiunea actuala a fost construita, evaluarea lor, asumarea celor negative si promovarea celor pozitive, in primul rand prin educatie.

Doar cunoscand cu adevarat cine si ce suntem, vom sti care este aportul nostru la un organism mai mare, vom sti ce putem pune deoparte fara a ne pierde pe noi insine, la fel si ce nu putem accepta, ce nu foloseste cresterii ori ne faciliteaza prabusirea.

Asadar, in loc sa ne integram, avem a ne zbate pentru aducerea la suprafata a adevarului si istoriei nationale, pentru cunoasterea si respectarea ei , fara rusine si fara reprosuri. Avem, deci, a rezista…

Din sila de noi nu mai cresc nici Rovine,

Nici Rahove-nalte si nici Albe Iulii;

Bourii s-au stins prin paduri carpatine,

Pe cerul valah nu mai luneca ulii;

Iar muntilor…, parca si lor li-e rusine

Cand gem tot mai crunt sub omatul caciulii.

Nemernica ciurda, slugarnica plebe,

Pe toti ne ingroapa-n tarana lopata;

Hei! nu mai sunt Vidre ai nu mai sunt Tebe

Cu limba de foc sa cutremure gloata?

Nici stânca sa tune, nici glas sa ne-ntrebe:

No, gata? Iar noi sa raspundem: No, gata!

Prea moale e biciul si lantul prea slab e;

Mai tari s-ar cadea; mai grozave garbace,

Mai strasnice lanturi la gleznele roabe!

Sa scoale si somnul ce doarme-n baltoace,

Sa salte si ursul ce zace pe labe

Si lenea maciucii ce-n colt se rascoace.

Ia-ti muntii pe umar si pleaca in viata

Si fiece pas sapte poste sa-ti faca!

C-o mana robia de chica o-nhata,

Cu cealalta bezna de gat o insfaca

Si lasa tot cerul sa-ti curga pe fata

Si soarele tot peste sarica-ti daca.

Si canta, mai Neamule, canta fierbinte,

Un cantec de lupta ce toate dezleaga;

Sa iasa toti mortii afar` din morminte,

Sa tremure lumea de marea ta vlaga!

Si-n cantecul tau, care calca-nainte,

Sa cante cu tine ISTORIA-ntreaga!

Radu Gyr – Cantec de lupta

Marlenka

Ati incercat vreodata sa vedeti, ascultand muzica unui anumit popor, ce va spunea ea despre acesta? Ati incercat vreodata sa simtiti ce va transmite dincolo de gust, o mancare sau un desert specific unei anumite tari? V-au facut vreodata muzica ori mancarea unor locuri, sa va doriti sa cunoasteti mai mult despre oamenii ce au stat la baza crearii lor?

Daca nu, incercati cu Armenia.

Inchideti ochii, ascultati-i muzica si… gustati, macar o data, Marlenka.

Ingrediente:

pentru foi:

• 450-500 g faina
• 3 lg zahar brun + 3 lg miere
• 85 g unt moale
• 3 oua
• un pachet praf de copt
• sare

pentru crema:

• o cutie lapte condensat (397 g)
• 2 lg miere
• 85 g unt moale
• 3 oua
• o cana de alune de padure macinate

Se amesteca faina cu zaharul, sarea si praful de copt. Separat se bat ouale usor cu furculita si se adauga mierea si untul moale, omogenizand amestecul. Se toarna peste faina si se framanta un aluat moale si elastic. Se imparte aluatul in trei si se intinde in foi subtiri, care se coc pe fundul tavii timp de 3-4 minute, in cuptorul preincalzit la 180˚C.

Pentru crema, intr-o cratita cu fundul mai gros, se pun laptele condensat cu mierea, untul si cele trei oua batute cu o furculita. Amestecul obtinut se omogenizeaza foarte bine si se fierbe pe foc mic pana se ingroasa ca o crema (aproximativ 8-10 minute). Se lasa la racit.

Cand crema este rece, se asambleaza prajitura alternand foile si crema, ultimul strat fiind de crema. Deasupra se presara alunele de padure macinate, se acopera si se da la rece peste noapte.

Pofta buna!

"Gutuile au ramas tot de aur"

Arama frunzelor s-a risipit,

Gutuile au ramas tot de aur.

Norii s-au destramat ca un plaur

Pe cerul alburiu, obosit.

Nu mai iei gaste salbatice

In catarea armei, nici cocori.

La noapte au sa rasara flori,

Luceferi zanateci, stele lunatice.

Cornul suna, rasuna-n padure,

Cerbii sunt departe pe stanci.

Fantanile negre, adanci,

Chipul vor sa ni-l fure.

Cat umbra pasii grei mi-i urmeaza.

Am sa colind intregul pamant.

Cu crengile frematand in vant

Vanjosul pom al vietii vegheaza.

Zaharia Stancu - Arama frunzelor

Candva...

Candva, demult, Omul si-a trait aparteneta la universul inconjurator deopotriva mineral, vegetal si animal. Ca urmare, natura l-a invatat unde si cum sa-si gaseasca tamaduirea, atat a trupului cat si a sufletului.

Candva, demult, omul a decis sa rupa legatura, pornind in cautarea unui “altceva” iluzoriu. Ca urmare, glasurile naturii au tacut, iar omul a uitat treptat invataturile sale. Temeri, superstitii, ignoranta, prejudecati… rand pe rand, s-au asternut peste cele uitate, indepartandu-l si mai mult de sine insusi.

Plante si animale, soapte si fosnete, vanturi si ploi, semne si incantatii ce altadata ii calauzeau pasii catre lumina constiintei stateau acum in umbra necunoscute, neauzite.

Natura intreaga, asteptand rabdatoare acea scanteie menita sa reechilibreze balanta Omului cu pamantul, cu cerurile si cu lumea...

Long time ago, the Man had lived his belonging to the Universe altogether mineral, vegetal and animal. Therefore, the Nature taught him where and how to discover the sources of healing his body and soul.

Long time ago, the man had decided to destroy that bond, in search of a chimeric “something else”. Therefore, the voices of the Nature had gone silent and the man slowly forgot her teachings. Fears, superstitions, ignorance, prejudices… one by one fell over what had been forgotten, estranging him more and more from himself.

Plants and animals, whispers and murmurs, winds and rains, runs and chanting that once had guided him towards the light of the consciousness stood now in the shadow unknown, unheard.

Nature herself, patiently waiting for that sparkle meant to bring back the broken balance of the Man with the earth, the sky and the world…

Orase si gusturi. Watford si prajitura cu lamaie si fructul pasiunii II

... revin, cum am promis, cu reteta.

Prajitura cu lamaie si fructul pasiunii

Ingrediente:

• 120 g unt nesarat moale
• 60 g zahar pudra
• aroma de vanilie, zahar vanilinat
• 185 g faina
• o lingurita coaja de lamaie rasa

pentru umplutura:

• 90 g faina
• 1/2 lingurita praf de copt
• 65 g fulgi de cocos
• 3 oua la temperatura camerei
• 230 g zahar pudra sau alb, dar foarte fin
• 170 g pulpa de fructul pasiunii (eu am pus de la 3 fructe, au fost doar 100 g)
• 2 linguri zeama de lamaie
• o lingurita coaja de lamaie rasa

Preparare:

Se incalzeste cuptorul la 180˚C. Se unge cu unt o tava dreptunghiulara (18x27 cm) si se tapeteaza cu hartie de copt, lasand hartia mai lunga, peste laturile de 27 cm.

Se bate untul cu zaharul pudra pana devine cremos. Se adauga vanilia, coaja de lamaie si faina, amestecandu-se cu o lingura metalica. Aluatul obtinut se intinde uniform cu mainile in tava si se coace 15-20 de minute, pana capata o culoare usor aurie.

Intre timp, se pregateste umplutura. Se bat ouale usor, cu putina sare si cele 230 g de zahar. Se adauga pulpa fructelor, zeama si coaja de lamaie. Separat, se amesteca si se cern impreuna (nu este obligatoriu) faina, praful de copt si nuca de cocos. Se incorporeaza apoi in compozitia de oua si fructe. Se toarna uniform peste blatul copt si se mai tine in cuptor inca 20 de minute, pana devine ferma. Se lasa la racit in tava, apoi se taie patrate si se serveste cu zahar pudra pe deasupra.

Pofta buna!

P.S. reteta este din "cakes & slices", Murdoch Books

Orase si gusturi. Watford si prajitura cu lamaie si fructul pasiunii

pentru Irina…

Astazi citesc din Watford. O carte-oras pe care am deschis-o prima data acum trei luni. Inca o mai citesc. Are pagini ce nu mi-au placut. Insa odata, demult, mi-am promis sa nu mai sar peste ele. Asa ca le-am citit, pe rand, pana voi ajunge la final. Si voi citi deznodamantul.

Inceputul? Mi-l amintesc acum, ca fiind putin temator. Nu foarte promitator. Un amestec de culoare, oameni si arome, extrem de diferite. Foarte inghesuit. De parca o mana stangace, de pictor incepator, a decis in nehotararea sa, sa puna totul la gramada. Ca apoi, fiecare sa-si aleaga ce-i place…

Strazi inguste si aglomerate, cladiri de caramida rosie aliniate de-a lungul lor, precum soldatii asteptand noi ordine. Multe, cu uniformele ferfenitite si murdare de-atatea lupte cu timpul, ploile, mizeria si nepasarea. In ciuda gandurilor spre care te trimite imaginea lor, ulterior traiesc siguranta strazilor. Si ma bucur.

Dau paginile pe rand si descopar treptat, mici minuni. Prima, imensul parc din centrul orasului – Cassiobury Park. Si, in continuarea lui, ceva din padurea de acasa. Mai animata, dar ca acasa. Privesc cu emotie catre copacii seculari ce strajuiesc aleile – castani, stejari, cedri libanezi, chiar salcii – si oftez cu inima stransa. De ce la noi nu s-a putut?...

Ma indragostesc pe loc de veveritele gri si codate, ce te privesc iscoditor de pe aproape fiecare creanga. Sunt sigura ca daca le-as spune ceva si nu le-ar placea, mi-ar arunca in cap o ghinda. Ma joc, incercand sa le surprind printre frunze, dar le descopar in fata mea, pe carare. N-au pic de teama!

Citesc ca sunt si multe vulpi. Nu le-am zarit inca. Pana acum, au reusit sa ma pacaleasca de fiecare data. Seara de seara, privesc dincolo de ferestre, scrutand adanc intunericul dintre case, doar-doar… Ma visez un fel de “ micul print”, povestind cu vulpea mea rosie si fermecata.

Apoi, intr-o dupa-amiaza de miere aurie, descopar zona rezidentiala a orasului. Case ingrijite, cu gradini mari, superbe, drumuri serpuind curat in panta. Un alt parc, deja acoperit de frunze ruginii, de castan. Liniste, bunastare, asezare…

Grand Union Canal. O alta minune, curgand molcom la vale. Barci, de diferite marimi si culori, sunt ancorate pe maluri. Oameni decisi sa traiasca simplu, locuiesc in ele. Unii cu adevarat simplu si curat, altii ceva mai promiscuu. Fiecare, in felul sau, se impotriveste unei ordini sociale ce nu i se potriveste. Ii privesc pe rand. Pe unii ii admir, pe altii simt ca-i invidiez… si trec mai departe.

Cu doua pungi de paine, incerc fara succes, sa hranesc pasaretul ce se apropie precum torpilele de mal, odata ce te-ai oprit in loc. Lebede, rate, gaste, cormorani si alte pasari, necunoscute mie. Toate frumoase, miscandu-se gratios, intr-un dans comun. Respir mirosul familiar de balta, usor sarat si umed. Amintirile se amesteca sub frunte, ochii se umezesc… Ce pagina dulce!

Cum spuneam la inceput, e o carte din care inca mai citesc. Nu stiu incotro ma va duce firul povestii, catre ce locuri si arome... Momentan are gust de lamaie, completat la fel de exotic precum diversitatea oamenilor pe care-i intalnesc in jur, de fructul pasiunii si cocos. Reteta o las pentru maine.

Acum, mai pun doar cateva pagini… Noapte buna!

mi-e toamna si dor...

Ciprian Porumbescu - Balada

Toamna se numara... portocalele

Plecand dintr-un loc in altul, nu o data mi-a fost greu sa ma adaptez la noile conditii de trai. O locuinta noua, alti oameni, noi provocari, drumuri necunoscute.

Dar, de fiecare data, a existat un moment anume in care am stiut ca incep sa ma simt din nou “acasa”. De pilda, prima noapte de adevarata odihna in noul pat.

De data asta, a fost atunci cand m-am simtit in largul meu in noua bucatarie. Cand am simtit ca a pregati masa este iar o placere, nu doar o necesitate. Cand mi-am incheiat doliul dupa “fructele si legumele din tara” si-am inceput sa caut noile gusturi pe care le pot oferi orasul si piata deschisa trei zile pe saptamana.

Am profitat de zmeura, de rosii cherry sau sparanghel, de branzeturi, condimente sau ierburi aromatice. Ceea ce altadata reprezentase o delicatesa, fie datorita costului, fie prin frecventa redusa cu care le puteam gasi in Fagaras, acum a putut fi degustat in voie. Unele mi-au placut. Pe altele le-am gasit nejustificate ca pret si existenta pe rafturi, comparativ cu putina placere gustativa oferita.

Treptat, am inceput sa-mi refac si arsenalul (minimal) de tigai si tavi de prajituri pe care l-am avut inainte. Ba chiar... l-as putea depasi foarte usor, daca m-as lasa dusa de val in fata nebuniilor pe care le-am vazut prin magazine! Iar ca sa intru in randul bucatarilor seriosi, mi-am luat un cantar. Si pentru ca e la indemana, mai nou, ma amuz cantarind aproape orice. Sper sa-l tina bateria!!

Buuun... ca sa nu mai lungesc povestea, in bucataria noua si cu ajutorul prietenului-cantar, am pregatit una dintre cele mai bune prajituri descoperite in ultima vreme. Iar daca rezistati sa pastrati o bucata la frigider peste noapte, sigur o sa va placa si mai mult!

Prajitura cu portocale si iaurt (reteta Good Food)

Ingrediente:

• 200 g faina care creste singura (sau simpla)
• 1 lingurita praf de copt
• 100 g migdale macinate
• 250 g iaurt
• 150 ml ulei
• 150 g zahar brun
• 2 oua batute ca pentru omleta
• coaja rasa de la o lamaie

Pentru sirop:

• 150 ml apa, 175 g zahar alb, zeama de la o portocala si o lingurita de coaja rasa, zeama de la o jumatate de lamaie, 5 teci de cardamom zdrobite (sau un varf de lingurita cardamom macinat), o lingura apa de flori de portocale

Preparare:

Pentru pregatirea siropului, se pun intr-o craticioara apa, zaharul, zeama de la citrice, coaja de portocala si cardamom-ul. Se amesteca si se fierbe la foc mic 10-12 minute, pana se ingroasa putin (se mai ingroasa si pe masura ce se raceste). Se ia de pe foc, se strecoara, se lasa la racit, apoi se adauga apa de flori de portocal (personal, cred ca se poate si fara, caci nu se simte aproape deloc in aroma finala).

Intr-un castron se pun ingredientele uscate si se amesteca. Se face o groapa in mijloc si se incorporeaza treptat iaurtul, uleiul si ouale. Se pune compozitia intr-o tava rotunda cu fundul detasabil si se coace in cuptorul preincalzit 40-50 min. pe 160˚C (cuptor cu gaz) sau 180˚C (cuptor electric). Timpul de coacere difera in functie de cuptor, asa ca e bine s-o verificati inainte sa opriti focul.

Cand este gata, se lasa la racit 10 minute, apoi se scoate pe o farfurie. Se inteapa pe alocuri cu o scobitoare si se toarna deasupra siropul. Se serveste rece, pudrata cu zahar, langa putina frisca sau iaurt.

Pofta buna!

noiembrie

A venit si noiembrie... Incet? Repede? Nu stiu. De-o vreme parca timpul trece mai repede decat odinioara. Se zbuciuma, e nehotarat. Nu mai permite trairea bucuriei celor patru anotimpuri pline. Azi e iarna, maine primavara ori de-a dreptul vara... Cand, de fapt, privind in calendar, vedem ca-i doar septembrie-octombrie.

Ceva din zilele astea mi-a amintit de copilarie. Acasa, la Marea mea draga! Sa fie vremea umeda si rece? Sa fie norii cenusii, risipiti pe cer, ce fac loc spre seara apusului de soare dulce si auriu care te face sa speri ca poate maine... ?

Sa fie vantul inghetat ce sufla cu putere, muscand ascutit din pielea inrosita de ger a obrazului? Poate... cate putin din toate astea.

Mi-am amintit de copilarie. Cand mergeam la scoala nu pentru ca "o sa-mi foloseasca in viitor", ci pentru ca-mi placea in fiecare zi. Mi-am amintit cum m-am suparat si am plans intr-o dimineata, pentru ca tata mi-a zis sa raman acasa, afara ningand viscolit. Mi-am amintit ca citeam, dormeam sau ma jucam, atunci cand imi venea s-o fac. Fara grija dictarilor sau a extemporalelor de-a doua zi, fara planuri de viitor, fara asteptari ca ceea ce fac sa duca undeva... Pur si simplu!

Cu nostalgia asta in suflet si privind cu drag la catelandrii ce dorm linistiti, cu burticile in sus, tresarind din cand in cand impunsi de coltul vreunui vis, mi-a venit sa bucataresc niste biscuiti. Noiembrie cu aroma de unt si nuca...

Ce-am folosit : 250 g faina, 150 g unt moale, o lingurita de praf de copt, 2 galbenusuri (eu am pus un ou intreg), un praf de sare, 2 linguri de zahar vanilat (de la Irina am invatat sa aromatizez zaharul in borcan cu 2 pastai de vanilie), 3 linguri cu varf de zahar si 2 linguri de miere. Fara graba, am framantat aluatul. Si pentru ca aveam la indemana un pumn generos de nuca macinata (ramasa de la un sos de paste facut zilele trecute), am impartit aluatul in doua si intr-una din bucati am incorporat si nuca. L-am pus la rece 30 de minute. L-am scos, l-am intins in foaie subtire de 3 mm, apoi m-am jucat putin, modeland si taind aluatul in mici stelute.

In timpul asta, cuptorul incalzea bucataria si visele canine :), pregatindu-se sa primeasca spre copt biscuitii. Nu prea tare, cam pe 180 de grade. Am uns stelutele cu ou batut, am presarat zahar brun pe deasupra si am copt fiecare tava in jur de 10-12 minute. Cu grija, ca se ard repede.

I-am mancat noaptea, in pauzele de hranit micutii. I-am savurat mai pe-ndelete dimineata, la cafea, in timp ce cateva raze de soare imi incalzeau prin geam, obrazul si mainile. O clipa de tihna binevenita!

nostalgii de toamna

dimineata a venit rece. cu bruma pe firele de iarba, si cu parbrize inghetate. un rasarit de soare superb. aerul tare si limpede, lasa sa se vada printre blocurile de vis-a-vis muntii acoperiti de prima zapada.

aparent, iarna a venit mai repede. de ce spun, aparent? pentru ca desi ieri dimineata prima ninsoare din an ne-a facut botezul, astazi soarele straluceste hotarat. a cuprins in bratele-i calde Natura si o dezmiarda cu duiosie dupa trei nopti de frig.

imi vin in minte brandusele ce impanzeau padurea de pe Dealul Persanilor, sambata trecuta. covor fragil si delicat, movuliu-pal. cresteau curajoase inclusiv pe marginea drumului. in pamantul tare si sterp, printre mizerii aruncate din masini. ni se daruiau privirii neconditionat, fara sa ceara nimic in schimb.

refuz sa cred ca toamna s-a dus deja. stiu ele mai bine de ce au inflorit a doua oara! "branduse inflorite in octombrie, sunt semn de toamna lunga", spuneau batranii. astept deci, ca toamna sa se reintoarca.

toamna cu miros de ploaie si de soare, de frunze ruginii, de gutui si... placinta cu dovleac - preferata mea, inca din copilarie.

Ingrediente:

- 400 g faina, un praf de sare, un ou, 2 linguri de ulei, o lingura de otet (de mere si miere am pus eu) si aprox. 200 ml apa calduta

- un kg de dovleac, 8 linguri de zahar (± in functie de cat de dulce e dovleacul), scortisoara dupa placul inimii si, cui ii place, nuca taiata marunt

Preparare:

Din faina, ou, ulei, otet, sare si apa se framanta un aluat elastic, pana ce se desprinde usor de pe maini. Cam... 5 minute dureaza asta. Cand e gata, se face o bila, se unge cu ulei si se pune intr-un castron acoperit cu un prosop de bucatarie sa se odihneasca dupa atata framantat. :) In jur de 30 de minute. Daca nu va grabiti, lasati-l chiar mai mult. Foile ies mai elastice si se intind usor si subtiri, fara sa se rupa.

Cat timp se odihneste aluatul, se curata dovleacul si se da pe razatoarea mare. Apoi se adauga zaharul si se amesteca.

Din aluatul obtinut se intind doua foi subtiri. Pe fiecare se intinde uniform jumatate din cantitatea de dovleac si se presara scortisoara (cum spuneam, dupa placul inimii), lasand 2-3 cm liber pe margini. Tot aici, se adauga si nuca. Se strang capetele, se ruleaza. Se unge pe deasupra cu galbenus de ou si se coace la foc potrivit (180-200 grade) cam 40 de minute, pana ce devine aurie deasupra.

Pofta buna!