Rezistenta la integrare, intre neputinta si refuz

In contextul acutizarii crizei mondiale si al protestelor sociale cu care se confrunta multe tari europene, subiectul “Uniunea Europeana” este tot mai des adus in discutie. Va rezista ea, Uniunea, ori se va destrama?... Se mai pune problema acceptarii de noi membri in conditiile in care, iata, o tara-membra – Grecia, se prefigureaza a fi scoasa in curand in afara grupului? …

Zilele trecute, guvernatorul BNR Mugur Isarescu facea o afirmatie deosebit de interesanta, aceea ca acum vom vedea cel mai bine puterea Uniunii, caci in calitatea noastra de membri ai ei “vom creste ori ne vom prabusi odata cu aceasta”.

De acord: prabusirea Romaniei o resimtim din plin. Si, contrar adeptilor gandirii pozitive, inca de la momentul aderarii noastre, in 2007. Rezultatele cresterii insa, au fost mereu greu de remarcat…

In acceptiunea ei reala, nu teoretica, Uniunea Europeana reprezinta un construct artificial care, mai devreme sau mai tarziu, se va prabusi. Bazata pe interese politice si de dominatie, ea nu vizat niciodata o constructie eficienta, prin dezvoltarea echilibrata a tuturor tarilor componente. Uniunea Europeana nu a presupus niciodata insumarea celor mai inalte valori specifice fiecarui popor membru - cu atat mai putin o chintesenta a acestora - reprezentand mai degraba un sistem totalitar, in care tarile mai putin puternice si dezvoltate din punct de vedere economico-financiar au a-si adapta existenta sistemului de valori stapanitor. Ori in aceasta situatie vorbim, ca ne place sau nu, despre sclavie. Una impusa – prin crearea de false necesitati induse in mod manipulativ si, in acelasi timp, autoimpusa de propriile frici, amagiri, comoditati…

Cum s-a ajuns aici? Simplu: prin distrugerea progresiva a educatiei si inlocuirea ei cu o asa-zisa toleranta (sau nediscriminare), fara nici o legatura cu intelegea si respectarea unicitatii celuilalt. Prin taxarea tot mai vehementa a existentei simple, bazate pe principii naturale si autentice, drept primitivism si promovarea, chiar ridicarea la rang de axiome a valorilor consumerismului.

Sa luam de pilda painea de casa: altadata hrana noastra de baza, atat organic cat si spiritual, respectata si pretuita pentru efortul necesar obtinerii ei, acum a devenit un “trend”, o moda. Gasim pe piata zeci de modele de masini de paine, menite a ne mijloci… reintoarcerea la traditie! Dar ce valoare mai pastreaza oare painea, cand timpul, efortul si dragostea mainilor ce-o framantau odinioara au fost inlocuite de-o masina ce niciodata nu va putea incorpora un program de hranire sufleteasca a familiei sau unul de-a o aduce laolalta?...

Ca oameni, nu ne putem ajusta sistemul valoric decat prin experienta nemijlocita cu noile valori de dobandit. Rezultatul acestei experiente este cantarit si trecut prin numeroase filtre preexistente inainte ca, intr-un final, respectivele valori sa fie adoptate sau nu…

Ca romani (dar nu numai) nu putem deveni peste noapte “cetateni europeni” decat in conditiile unei solide identitati nationale, care sa functioneze ca punte de legatura si baza de sustinere intru experimentarea de noi atribute identitare. Altfel, inducerea valorilor straine pe care le presupune aceasta… contopire europeana si fortarea renuntarii la cele individual-nationale, va avea ca urmare exacerbarea comportamentelor nationaliste aparute pe fondul sentimentului de aneantizare a propriei identitati. Lucru pe care, succesul tot mai mare al partidelor de extrema dreapta in tarile europene, il confirma pe deplin.

Daca la nivel personal vorbim despre crestere ca si individuatie, la nivel de grup social, de popor, am putea vorbi despre crestere ca si consolidare a caracterului national. Nu in sensul unui –ism, al unei radicalizari, al cultivarii de atitudini narcisico-refractare fata de toti cei diferiti de noi, ci in sensul recunoasterii tuturor atributelor stramosesti pe care natiunea actuala a fost construita, evaluarea lor, asumarea celor negative si promovarea celor pozitive, in primul rand prin educatie.

Doar cunoscand cu adevarat cine si ce suntem, vom sti care este aportul nostru la un organism mai mare, vom sti ce putem pune deoparte fara a ne pierde pe noi insine, la fel si ce nu putem accepta, ce nu foloseste cresterii ori ne faciliteaza prabusirea.

Asadar, in loc sa ne integram, avem a ne zbate pentru aducerea la suprafata a adevarului si istoriei nationale, pentru cunoasterea si respectarea ei , fara rusine si fara reprosuri. Avem, deci, a rezista…

Din sila de noi nu mai cresc nici Rovine,

Nici Rahove-nalte si nici Albe Iulii;

Bourii s-au stins prin paduri carpatine,

Pe cerul valah nu mai luneca ulii;

Iar muntilor…, parca si lor li-e rusine

Cand gem tot mai crunt sub omatul caciulii.

Nemernica ciurda, slugarnica plebe,

Pe toti ne ingroapa-n tarana lopata;

Hei! nu mai sunt Vidre ai nu mai sunt Tebe

Cu limba de foc sa cutremure gloata?

Nici stânca sa tune, nici glas sa ne-ntrebe:

No, gata? Iar noi sa raspundem: No, gata!

Prea moale e biciul si lantul prea slab e;

Mai tari s-ar cadea; mai grozave garbace,

Mai strasnice lanturi la gleznele roabe!

Sa scoale si somnul ce doarme-n baltoace,

Sa salte si ursul ce zace pe labe

Si lenea maciucii ce-n colt se rascoace.

Ia-ti muntii pe umar si pleaca in viata

Si fiece pas sapte poste sa-ti faca!

C-o mana robia de chica o-nhata,

Cu cealalta bezna de gat o insfaca

Si lasa tot cerul sa-ti curga pe fata

Si soarele tot peste sarica-ti daca.

Si canta, mai Neamule, canta fierbinte,

Un cantec de lupta ce toate dezleaga;

Sa iasa toti mortii afar` din morminte,

Sa tremure lumea de marea ta vlaga!

Si-n cantecul tau, care calca-nainte,

Sa cante cu tine ISTORIA-ntreaga!

Radu Gyr – Cantec de lupta