Poate cea mai fidela si mai sintetica radiografie a situatiei actuale a satului romanesc...
O scrisoare deschisa, adresata Comisarului european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, de catre Peter Hurley - irlandezul din Romania. Va multumesc, domnule Peter Hurley!
Maybe the most synthetic and authentic x-ray of the present Romanian village... An opened letter to the European Commissioner of Agriculture and Rural Development, by Peter Hurley - irlandezul din Romania. Thank you, Mr. Peter Hurley!
"Comisare,
Numele meu este Peter Hurley. Sunt din Irlanda. Trăiesc în România de peste 20 de ani. În ultimii sase ani am fost implicat în proiecte civice de promovare a României rurale, pentru care în 2011 am fost decorat cu Ordinul National pentru Merit. În 2012, am fost director de promovare în cadrul Unitătii de Sprijin a Retelei Nationale de Dezvoltare Rurală, fiind responsabil cu încurajarea cooperativelor agricole, turism rural si produse traditionale.
Stiu că multi ar dori să vă vorbească astăzi. De aceea, am condensat punctul meu de vedere la câteva minute si as dori să vă cer permisiunea să vi-l împărtăsesc.
************
Pentru a răspunde la întrebarea referitoare la rolul PNDR în lupta împotriva sărăciei din mediul rural - răspunsul este suficient de clar. Ca si în cazul versiunii consultative a Ghidului Solicitantului pentru Măsura 4.1 – „Investitii in exploatatii agricole”, resursele concentrate pe exploatatii mai mari de 8.000 unităti exclud marea majoritate a gospodăriilor agricole. Este dificil a vedea planul ca având impact semnificativ asupra sărăciei.
În decembrie 2008, am cinat cu un membru al Comisiei Parlamentare pentru Agricultură din Camera Deputatilor care mi-a spus: "În România sunt 120.000 de fermieri. Acestia reprezintă interesul nostru. Cele 4 milioane de gospodării tărănesti nu sunt problema noastră. Dacă doriti să vorbiti despre ele, luati legătura cu Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.
************
Totusi nu este firesc să lăsăm responsabilitatea exclusiv în sarcina administratiei românesti. Cred că trebuie să cercetăm mai profund.
Solutia costă bani, cred ca mult peste cele 8 miliarde de euro stabilite prin Pilonul 2 pentru Programul National de Dezvoltare Rurală al României pentru perioada 2014-2020.
În anii 1920, clasa tărănească de României era una dintre cele mai bogate din Europa. Am auzit că îsi trimitea copiii la scoală în Franta. In 1930 în România erau 7.500 de cooperative cu 1,5 milioane de actionari, în timp ce populatia totală a tării era de 10 milioane de persoane.
Această cultură înfloritoare a primit trei lovituri de gratie: 1949 - 1990 – 2007
Comunistii au considerat clasa tărănească cel mai mare dusman al lor. I-au numit pe tărani "micii capitalisti". Cu ani în urmă, l-am întrebat pe un "capitalist mic" de 80 de ani:
"Cum a fost când a venit colectivizarea?"
"Într-o zi, au venit în curtea mea si au luat totul. Au luat calul, vacile, toate animalele. Căruta, plugul, toate instrumentele noastre mari si mici. Au luat toate semintele si tot din magazie. Au luat chiar si mica râsnită pe care o foloseam pentru măcinarea porumbului. Au dus totul la ferma colectivă. Si din acea zi, dacă nu doream să murim de foame, a trebuit să lucrăm pentru ei."
"Si cum a fost în 1990, când ti-ai recăpătat terenurilor?"
"În 1990?", a spus el. "Mi-au dat înapoi terenul Dar nu mi-au dat nici un instrument pentru a-l lucra. A trebuit să încep iarasi de la zero. Numai că de data aceasta eram cu 45 de ani mai în vârstă si nu mai eram tânăr."
Am auzit despre colectivizarea fortată începută în 1949. Se vorbeste doar foarte putin despre de-colectivizarea fortată din 1990 si efectul său devastator asupra unei populatii rurale deja sărăcite. Milioane de săteni au fost catapultati înapoi la Epoca Fierului, luptând pentru existentă pe 3 sau 4 parcele de teren, situate la kilometri distanta, muncă istovitoare, fără umbră, câteva unelte manuale, poate un cal si o carută folosite în comun.
(M-am întrebat întotdeauna, unde au fost în ultimii 25 de ani organizatiile umbrelă, responsabile pentru promovarea spiritului de cooperare al Europei? De ce au abandonat acestea micii producători din România?)
Si odată cu intrarea în UE în 2007, micii producători au fost pur si simplu distrusi. Au fost spulberati de complexul agro-industrial, care se întinde de la Portugalia până în Grecia. Cartofii sunt culesi în Germania (probabil de români), spălati în Italia si transportati în România. De la producător la consumator este un circuit închis. Acest complex a demarat acum 50 de ani, tot timpul subventionat de UE din toate punctele de vedere imaginabile: educational, ideologic, financiar, tehnologic, logistic, comercial.
Micul producător român nu este doar dezavantajat. A fost scos definitiv din modul său de trai fiind fortat să-si părăsească tara natală. A devenit un refugiat economic. Ceea ce au început comunistii, UE reuseste să finalizeze. Si poate mai presus de toate, ca urmare a acestei dizlocări, între 200.000 si 300.000 de copii români cresc fără unul sau ambii părinti pentru o parte sau întreaga lor copilărie.
Vă puteti imagina, Comisare, protestele publice dacă jumătate dintre elevii din clasele primare din Irlanda ar fi lipsiti de unul sau ambii părinti pentru întreaga lor perioadă de educatie ca urmare a participării la Uniunea Europeana? Si e doar o dimensiune a dificultătilor sociale suportate de către copii români astăzi.
Uniunea Europeană asistă - în spatiul rural românesc – la cea mai mare nedreptate socială din istoria sa. Este echivalentul în secolului 21 al "La dracu sau la Connacht!" (zona cea mai săracă a vestului Irlandei).
România este ultima civilizatie rurală autentică a Europei. Este o mostenire agricolă a cărei unicitate nu o vom mai revedea. Si totusi strategiile noastre nu par să fi avansat fată de politica de "laisssez-faire" din secolul al XIX-lea.
Piată deschisă produce avantaje pentru unii oameni în detrimentul altora. Acesti altii, din cauza pozitiei, educatiei lor, istoriei lor poate, se trezesc exclusi de la beneficiile pietei comune. Ei ar trebui să primească sprijin.
Aceasta nu este o idee nouă. Aristotel a vorbit despre justitie: oamenii inegali (diferiti) trebuie tratati inegal.
Dacă aceasta nu se potriveste situatiei săteanului român....
Acum pot auzi în acelasi timp si întrebarea contribuabilului european: de ce ar trebui să ne pese?
Eu cred ca putem identifica o multime de motive sociale si economice foarte solide pentru care ar trebui să ne pese tuturor de acestă problemă.
Dar care este cea mai importantă cauză pentru mine după 21 de ani de când sunt aici?
Acesti fermieri si strămosii lor au tinut prima linie a Europei de sute de ani. Si nu sunt doar români. Există 400.000 de mici fermieri maghiari aici. Si până în 1991 au existat si o jumătate de milion de săteni germani. Împreună au tinut sus drapelul astfel încât toti ceilalalti europenii să poată prospera si dormi bine. Ei au fost pacificatorii neplătiti si tăcuti ai Europei, timp de mai multe generatii. Zona tampon. Pentru a păstra pacea, de multe ori au trebuit să meargă la război. Si niciodată nu s-au eschivat de la responsabilitătile lor. Au plătit timp de 45 de ani, pretul fără milă sub comunism, abandonati de vest si având unghiile smulse în timpul programelor de reeducare. Si ce primesc în schimb? Locuri de muncă de livrare pizza în Scunthorpe si documentare pe Channel 4 numite "The Romanians are coming! (Vin românii)".
Are loc un cataclism în România, Comisare, iar epicentrul său se afla la sat.
După ce am trăit timp de 21 ani aici pot confirma multe lucruri. Unul dintre ele este că irlandezii si românii sunt exact la fel. Singura diferentă este aceea că Irlanda este o insulă. În 800 de ani am avut doar un singur vizitator. Românii mereu la mijloc, literalmente, au avut un alt vizitator în fiecare generatie.
Cel mai recent vizitator este Uniunea Europeană.
Cel imediat înainte era Uniunea Sovietică.
Si adevărul dureros este că toti acesti vizitatorii iau mult mai mult decât aduc.
Povestirea mea finală este referitoare la bancherul pe care l-am întâlnit în 1997, când au început să intre pe piata româneasca:
„Exista 6 milioane de case si apartamente în România. Iar toate proprietătile sunt 100%, fără a fi ipotecate. Nicăieri altundeva nu există asa ceva. Aceasta reprezinta un „stoc de locuinte” în valoare de 300 miliarde de euro pe care noi le vom transforma în datorii, care să producă profit."
De 15 ani, cel mai mare import în România a fost euro.
Comisare, România este o tară fascinantă si complexă. Într-un mod ciudat, destinul său pare a fi testarea fermitătii si verticalitătii tuturor celor care se nasc sau se aventurează pe aici, indiferent că sunt oameni sau imperii. În cazul în care mesajul nostru este "Bine ati venit la UE, lăsati demnitatea la usă!", e greu de crezut că acesta nu va avea un efect de bumerang.
Fac apel la dvs pentru ca trebuie să existe un mecanism pe care să il puteti declansa, care ar precipita o evaluare independentă a ceea ce eu numesc "nedreptatea din mediul rural al Romaniei" (Rural Romania’s Raw Deal), o evaluare care ar putea permite Comisiei să si asume responsabilitătile reale în România, pentru securitatea pe termen lung a tuturor cetătenilor UE. Românii nu sunt doar o piată. Sunt cei care mentin pacea. Nu pare sa existe nici o limită pentru ceea ce cheltuim pe arme si protectie bancară. Deci, o data am putea, vă rog, să punem un pret pe pace?
"Commissioner,
My name is Peter Hurley. I am from Ireland. I’ve been living in Romania for over 20 years. The last six years I’ve been active in civic projects promoting rural Romania, for which in 2011 I was awarded the National Order for Merit. In 2012, I was director of promotion within the Support Unit of the National Rural Development Network, responsible for the encouragement of agricultural cooperatives, rural tourism and traditional products.
I know a lot of people wish to speak today. I’ve condensed my point of view into 9 minutes. And I would like to ask permission to share it.
************
To answer the question: the role of the PNDR in combating rural poverty – the answer is quite clear.
As per the latest version of the Applicants Guide for Measure 4.1, resources are concentrated on exploitations greater than 8.000 units, which excludes the vast majority of farming households.
It’s difficult to see the Program having much impact on poverty.
************
In December 2008, I had dinner with a member of the Parliamentary Commission for Agriculture within the Chamber of Deputies. He told me: “There are 120.000 farmers in Romania. These are our interest. The 4 million peasant households? They are not our problem. If you want to know about them, talk to the Ministry of Labour and Social Protection.”
************
But it’s not fair to lay the sole responsibility at the foot of the Romanian administration. And I think we need to dig further into the story.
The solutions to this problem cost money, far beyond the 8bn Euros budgeted under Pillar 2 of Romania’s National Rural Development Program.
In the 1920’s the peasant class of Romania was one of the richest in Europe. I’ve heard they sent their children for schooling in France. In 1930 there were 7.500 cooperative enterprises in Romania with 1.5 million shareholders from a total population of 10 million people.
This thriving culture received three knock-out blows.
1949 – 1990 - 2007
The Communists called them “the little capitalists”. A couple of years ago, I asked an 80-year old “little capitalist”:
“How was it when the collectivization came?”
“One day, they came into my yard, and they took everything. They took the horse, the cows, the animals. The cart, the plough, all our big and small tools. They took all our seeds and all our stores. They even took the small handmill that we used for grinding corn. They took everything to the collective farm. And from that day forward, if we didn’t want to starve, we had to work for them.”
“And how was it in 1990, when you got your land back?”
“In 1990!?” he said.“They gave me back my land. But they didn’t give me any tools to work it with. I had to start all over again from zero. Only this time I was 45 years older and no longer a young man.”
We’ve heard about the forced collectivisation of 1949. But very little is said about the forced de-collectivisation of 1990 and its devastating effect on an already impoverished rural population. Millions of villagers were catapulted back to the Iron Age and left to scratch a living from 3 or 4 plots of land, kilometers apart, backbreaking work, no shade, a few hand tools, maybe a shared horse and cart.
(I’ve always wondered, the umbrella organizations, responsible for fostering the cooperative spirit of Europe - where have they been for 25 years. Why did they abandon Romania’s small producers?)
And with EU entry in 2007, the small producers have been simply wiped out. They’ve been bulldozed by the agro-industrial complex that stretches from Portugal to Greece. Potatoes are picked in Germany – probably by Romanians, washed in Italy and trucked into Romania. From producer to consumer, it’s a closed shop. This complex enjoys a 50-year,EU-funded, headstart from every point of view: educational, ideological, financial, technological, logistical, commercial.
The Romanian small producer he isn’t just at a disadvantage. He’s been put permanently out of livelihood, and forced out of his homeland. He’s become an economic refugee. What the communists started, the EU is finishing. And to top it all off, as a result of this displacement, between 200.000 and 300.000 Romanian children are growing up without one or both of their parents at home, for some or all of their childhood.
Can you imagine Commissioner, the public outcry if half the primary schoolchildren in Ireland were without one or both parents for their entire education as a result of our participation in the Common Market? That’s just one dimension of the social hardship being endured by Romanian children today.
The European Union is assisting – in the Romanian rural space - the greatest social injustice in its history. It’s the 21st century equivalent of “To hell or to Connacht”.
Romania is Europe’s last authentic rural civilization. It’s an agricultural heritage the likes of which we’ll never see again. And yet our strategies seem to have evolved no further than the “laisssez-faire” politics of the nineteenth century.
The open market provides advantages for some people to the detriment of others. Those others, because of their location, their education, their history perhaps, find themselves excluded from the benefits of the Common Market. And they should receive support.
This isn’t a new idea. Aristotle said about justice: unequal people should be treated unequally.
If that doesn’t sound like the Romanian villager, I don’t know what does.
Now I can hear the European taxpayer asking, why should we care?
Well, I’m sure that - off the top of our heads - we can think of a dozen solid social and economic reasons why we should allcare about this.
But what’s the most important reason for me after 21 years here?
These farmers and their forefathers have been holding Europe’s frontline for hundreds of years. And they’re not just Romanians. There are 400.000 Hungarian small farmers here and until 1991 half a million German villagers too. Together they kept the flag flying so that all other Europeans could prosper and sleep well. They’ve been the EU’s unpaid and silentpeacekeepers for generations. The buffer zone. To keep peace, they often had to go to war, and they never shirked their responsibilities. They paid a merciless 45-year price under communism, abandoned by the west to have their fingernails pulled in reeducation programmes. And as you can see, they’re still paying for it today. And what do they get in return? Pizza delivery jobs in Scunthorpe and Channel 4 documentaries called “The Romanians are coming”.
There is a cataclysm taking place in Romania, Commissioner, and its epicenter is in the village.
After 21 years living here I can confirm many things. One of them is that the Irish and the Romanians are exactly the same. The only difference is that Ireland’s an island. In 800 years we had just one visitor. The Romanians always in the middle, quite literally, had another visitor every generation.
The latest visitor is the European Union.
The one just before that was the Soviet Union.
And the painful truth is that all these visitors take away a lot more than they bring.
My final story is about the European banker I met in 1997, just as they were starting to enter the Romanian market:
“There are 6 million homes here. And the level of outright home ownership is 100%. There’s nowhere else in the world like this. That’s 300 billion Euros of housing stock that we’re going to transfer into debt, and make money on.”
For 15 years, Romania’s biggest import has been the Euro…
Commissioner, Romania is a fascinating and complex country. In a strange way, its destiny seems to be to test the resolve and the verticality of all those who venture here, be they men or empires. If our values are built around “Welcome to the EU, leave your dignity at the door!”, it’s hard to be believe that won’t have a boomerang effect.
I’m appealing to you, there must be some mechanism that you can trigger which would precipitate an independent evaluation of what I’m calling “Rural Romania’s raw deal”, an evaluation that might enable the Commission to embrace its true responsibilities in Romania, for the long term security of all EU citizens. The Romanians are not just a market. They are peacekeepers. There seems to be no limit to what we spend on weapons and banking bailouts. So, can we please put a price on peace?
