speranta

sambata a nins.

cu fulgi mari si desi, ca-n iernile de alta data. ca acasa… orasul si-a imbracat vestmant alb de sarbatoare, copacii si-au agatat cercei de gheata cu boabe mici de vasc rosu. am iesit in strada aiurea si pretutindeni, adulmecand cu narile larg deschise, ca un manz in prima lui iarna.

am mers incet si apasat, scartaind sub bocanci zapada proaspat ninsa. cu fiecare pas, mi-am stins in albul fara pata, dorul, tristetea… m-am privit: zambeam, cu inima deschisa. in linistea deplina, ca de sarbatoare, un macaleandru isi ciripea hotarat bucuria. n-as fi putut cere mai mult!

incet, seara si-a coborat lenes o pleoapa. apoi si pe cealalta. sub imbratisarea sigura a noptii, doua vulpi fermecate alunecau furis printre case. doua cozi stufoase, un mers usor schiopatat. fara sa stim, fara s-o cerem, iarna ne-a adus azi mai aproape. poate si maine, cine stie?...

in casa era cald si mirosea a paine. am copt in ea, laolalta, tihna zilei si iernile copilariei.

sambata a nins. sambata a venit Craciunul…

lumini si umbre

e iarna.

pe strazile umede, ceata coboara incet. frigul patrunde parsiv in odaie, prin colturi de geam putrezite. in spatele ferestrei, orasul dormiteaza lenes, deschizand din cand in cand, cate un ochi de felinar. nu te uita adanc in el, vei uita drumul inapoi catre casa!

printre masini, zaresc strecurandu-se o vulpe. umbra tacuta, nestiuta, cautand… gerul, zapada i-au furat linistea. nu mai este doar o pagina de carte. ne-am intalnit recent, pret de cateva clipe. s-a oprit in drum, ne-am privit curios, a mirare, apoi a fugit. stiu acum ca nu o pot imblanzi. vulpea mea rosie si fermecata va fi mereu salbatica! am citit in ochii-i mici, de chihlimbar.

e iarna.

ieri, peste case, pescarusii zburau in cercuri. pareau sa indeplineasca o ceremonie sacra. martor tacut, am asistat cu recunostinta la marea inmormantare cereasca. chemati de niciunde, se hraneau din trupul toamnei, prea curand plecate dintre noi…

ascult cum suiera vantul, rascolind visele. sunt o corabie in larg, alunecand printre valuri ce tremura nervos, a inceput de furtuna. puntea trozneste adanc, din inima-i batrana de lemn de mare, si-ncepe sa fredoneze incet, un cantec uitat de vremi. balansul ma imbata. plutesc… inaintez… pana la capat! al noptii, al durerii, al minunilor si al lumii…

e iarna.