mi-am spălat din călcâi dimineață
și ultimul strop de răgaz
să pot pleca, din nou, mai departe
pe coama celui din urmă talaz.
mi-e frică de vânt și de mine
de clipe lăsate în timp, înapoi,
stropite de ploi fără nume
busole cândva… pierdute-n noroi.
cu tâmpla pe-un semn de-ntrebare,
tresar într-un azi cenușiu
mă-mbat cu iluzii că, poate,
nici azi și nici mâine,
nicicând nu va fi prea târziu…