Destramare

De patru luni de zile am inceput o noua carte. Am gasit-o chiar in mijlocul bibliotecii, cumva mereu la vedere si-n acelasi timp ascunsa, o carte pe langa care trec multi, dar prea putini aleg s-o (mai) imprumute. Poate pentru ca nimic nu te atrage s-o descoperi, poate pentru copertile innegrite de praf, poate pentru paginile ingalbenite si patate de niste degete murdare…

Cartea se numeste Northampton, iar unii o mai numesc si “inima Angliei”. O inima ce-mi pare mult prea obosita si satula sa mai bata pentru multa vreme!

Este o carte ce-si desfasoara actiunea intr-un loc ce seamana cu o mare gara, cu toate cele specifice acesteia – aglomeratie, zgomot, mizerie, mirosuri intepatoare de sine incinse si mancare fast-food; oameni vesnic grabiti, ce se intersecteaza vremelnic, niciodata suficient de mult pentru o scurta, dar reala intalnire.

Citesc cu greu, pagina dupa pagina, de multe ori inchizand-o dupa doar cateva… Imi gasesc linistea in scurtele momente de trecere prin curtea larga a unei biserici din centru. Acolo, in micul petec de natura, timpul prinde a curge altfel pentru cateva minute! In mod ciudat, simt ca ma regasesc cumva, in cele doua veverite ce-si traiesc viata printre copaci, cateva banci si vechile morminte.

In plus, de cateva saptamani, traiesc bucuria intalnirii zilnice cu doua mierle. Avem o intelegere tainica: eu le pun de mancare, ele canta. Ma rog, atunci cand mai ramane timp, acum fiind, cel mai probabil, ocupate sa-si hraneasca puii!

Si… lectura greoaie si obositoare continua. Ma simt mereu tentata sa verific data returnarii, inscrisa pe ultima coperta. Ca sa nu o fac, caut cate o reteta de “ceva simplu si bun”, la fel de bun ca cea pe care am incercat-o saptamana asta.

Prajitura cu nuca de cocos si lime

Ingrediente

• 125 g unt moale
• 225 g zahar brun de granulatie mica
• 2 oua
• coaja rasa de la o lime
• 3 linguri zeama de lime
• 150 ml smantana acra
• 170 g faina care creste singura
• 85 g fulgi de cocos

Glazura

• 1 albus de ou
• 200 g zahar pudra
• 85 g fulgi de cocos
• aprox. 2 linguri zeama de lime
• 1 lg fulgi de cocos prajiti pt decor (optional)

Preparare

Preincalziti cuptorul la 180˚C (foc mediu). Ungeti o tava cu unt (aprox. 30 x 18 cm) si tapetati-o cu hartie de copt. Bateti untul cu zaharul pana obtineti o crema pufoasa. Incorporati pe rand ouale. Adaugati coaja si zeama de lime, apoi smantana si amestecati bine.

Adaugati faina si nuca de cocos si amestecati cu o lingura pana obtineti o compozitie omogena. Puneti compozitia obtinuta in tava, nivelati suprafata si coaceti prajitura pentru 35-40 de minute. Cand este gata, scoateti-o din cuptor, lasati-o la racit in tava pentru 10 minute, apoi transferati-o pe un gratar sa se raceasca complet.

Pentru glazura, bateti albusul usor, cu o furculita. Adaugati zaharul pudra, nuca de cocos si suficienta zeama de lime pentru a obtine o pasta densa (cam 2 linguri). Intindeti glazura peste prajitura rece, presarati fulgii prajiti si lasati glazura sa se intareasca. Apoi, taiati prajitura dupa preferinte.

Prajitura poate fi facuta si cu lamaie sau portocala, in loc de lime. De asemenea, daca nu aveti faina care creste singura, folositi faina obisnuita, doar inlocuiti o lingura de faina cu o lingurita jumatate praf de copt plus o jumatate lingurita de sare.

Pofta buna!

PS Mi-e dor de-o carte buna si frumoasa, pe care sa-mi doresc sa o recitesc, imediat ce am ajuns la ultima pagina!

http://www.youtube.com/watch?v=10A_am4r_uc

Mierla

Minunea unei intalniri, pret de o clipa. Moment de ragaz, intre aici si mai departe...

Din spatele geamurilor inchise, am impartasit, pentru scurt timp, aceeasi tacere.

germinal

muzica si filme

dupa o zi calda, cu o dimineata stralucitoare (a se citi insorita), raspund cu drag si placere invitatiei Ginei si postez cateva fragmente din coloanele sonore ale filmelor ce mi-au placut de-a lungul timpului.

alegerea n-a fost usoara. multe nu mi le amintesc acum si, poate ca-i mai bine asa, altfel... as face lista imposibil de lunga!

dar iata ce-a iesit...

1. the hunt for red october

2. in the mood for love

3. out of africa

4. last of the mohicans

5. gladiator

6. rio bravo

7. the piano

8. alexander

9. the sound of music

10. fearless

Ai lor, ai nostri si ai altora. Japonia - o pilda pentru noi toti.

Ca multi dintre noi, probabil, in ultimele zile am stat cu privirile indreptate catre Japonia. O tara greu incercata, in care zilnic am fost martorii unor dovezi extraordinare de curaj, putere si solidaritate umana, intr-o lume in care acestea devin tot mai greu de gasit. Astfel am observat ca…

…In pofida dezastrului ce i-a lovit, printre ai lor sunt oameni ce lupta sa salveze si animalele abandonate, in graba oamenilor de a se pune la adapost de tsunami, ori ramase printre ruine, in urma distrugerilor. Ai nostri si ai altora, in goana disperata de-a fugi din fata “apocalipsei” abatute asupra Japoniei, isi abandoneaza propriile animale. Ai lor se lupta sa le gaseasca si acestora un loc si sa le ingrijeasca. Mai mult decat atat, pentru a facilita regasirea lor ulterioara, s-au gandit sa creeze si o baza de date in care sa inregistreze detaliile preluarii fiecarui animal salvat. In tara in care oamenii se ridica de jos, scuturandu-si demn vietile zguduite din temelii, pana si animalele vin sa ne invete sensul cuvantului solidaritate…

http://edition.cnn.com/2011/WORLD/asiapcf/03/17/japan.animal.rescue/index.html

Fara a se confrunta cu un necaz de o asemenea amploare, ai nostri militeaza violent pentru eutanasierea cainilor vagabonzi in masa, infierandu-i fara mila pe “iubitorii de javre”.

…Lasati pe drumuri de furia naturii ori evacuati din motive de securitate (vezi cele peste 600.000 de persoane evacuate din zona apropiata centralei de la Fukushima), ai lor infrunta frigul si absenta resurselor cu fruntea sus. Nu fura de la altii, nu se inghesuie in fata celorlalti, nu se bat, nu se omoara… Ai nostri se calca in picioare sa cumpere un kilogram de zahar, mai ieftin. Chiar daca nu le este neaparat si imediat necesar! Sau, plecati in pelerinaj sa atinga cine stie ce moaste, aproape ca isi scot ochii sa poata apuca o portie de sarmale, un pahar de vin sau o sticla de apa “sfintita” de preoti! Similar, ai altora se imbrancesc si se imping violent, sa fie primii in magazine, la promotii. Ori si mai interesant, raman perplecsi in fata unor scari rulante nefunctionale si, in loc sa le urce, se bulucesc catre lifturi. Si asta, ca sa ajunga la singurul etaj pe care-l are mall-ul...

…In taberele de refugiati, dispunand de hrana si energie limitate, unii dintre ei purtand in suflet durerea pierderii celor dragi, ai lor recicleaza plastic si doze de aluminiu. Ai altora rad si comenteaza idiot, fiind apreciati si, evident platiti pentru prostia de care dau dovada! (http://think.adevarul.ro/2011/03/japonezii-recicleaza-si-in-taberele-de-refugiati-americanii-fac-misto-de-ei/ ) Si ai nostri, si ai altora arunca mizeria pe strazi: ambalaje, caserole patate de mancare si doze de bere, in virtutea faptului ca tot e platit cineva sa le stranga. Maturatul strazilor este vazut drept o meserie rusinoasa. Din pacate, uneltele speciale si masinile cu perii folosite la curatenie, nu reusesc nici sa stranga in intregime gunoiul si nici sa confere un plus de respectabilitate celor care le folosesc…

…Confruntati cu posibilitatea unei catastrofe nucleare, cativa dintre ai lor au decis sa moara, lucrand incontinuu pentru remedierea avariilor si pentru salvarea vietilor a, poate, milioane de oameni. De pretutindeni. Pentru asta nu au cerut decat ca efortul sa le fie respectat, prin incetarea criticilor adresate lor si companiei angajatoare. Ai nostri si ai altora, la mii de kilometri distanta, departe de orice pericol iminent, asalteaza farmacii si supermarket-uri epuizand stocurile de iod si sare iodata. Sau isi exprima vehement nemultumirea ca guvernul japonez ascunde adevarata amploare a dezastrului de la Fukushima, fara sa-si fi trimis specialisti la fata locului.

…In tara in care peste 20% din populatie este trecuta de 65 de ani, pentru a nu fi o povara, multi batrani de-ai lor aleg sa traiasca si sa se descurce singuri. Ba chiar ajung la performanta de a se salva din calea tsunami-ului, pe bicicleta, la 83 de ani! http://edition.cnn.com/video/#/video/world/2011/03/16/pkg.nhk.emotions.searches.cnn

Nu cred ca sunt bogati: le-am privit cu atentie hainele, si fetele, si trupurile incovoiate de munca. Dar nu se plang si nu asteapta sa vada ce le va da guvernul. Multi au pierdut totul si nu au habar cum, cu ce si de unde o vor lua de la capat. Cu toate astea, nu si-au pierdut zambetul. Sunt recunoscatori ca au ramas in viata, se sprijina si se incurajeaza reciproc!

Pentru ai altora, mai mult sau mai putin necesare, wheeler-ele au devenit a doua pereche de picioare. Te-mpiedici de ele pretutindeni, frecvent conduse cu viteza, prin cele mai stramte locuri cu putinta. Batranii altora isi traiesc zilele si, in numar coplesitor dementa, prin azile de batrani si spitale, in care frumusetea si demnitatea varstei inaintate le sunt date artificial, in saloane de infrumusetare special create pentru ei. Batranii nostri, majoritatea inraiti si degradati de lipsuri (dar nu numai), traiesc intr-o mizerie ce pare sa le fi cuprins si ultima celula a trupurilor resemnate.

…Odata trecut momentul critic, ai lor se reintorc la casele distruse, iau totul de la zero. Autoritatile refac drumuri in 4 zile, oamenii curata cu lopetile namolul adus de ape, sa poata elibera soselele pe care vor duce la gunoi resturile vietilor pierdute. Abia apoi vor putea incepe reconstructia! Intre cei ce se reintorc, cativa cauta printre ruine un semn ca cei dragi s-au putut salva. Ca n-au murit! Printre ei, seful pompierilor voluntari din localitate, plecat imediat dupa cutremur sa ajute la consolidarea unui zid impotriva tsunami-ului, descopera ca si-a pierdut intreaga familie: sotia, familia fiului si cei patru nepoti. Daramat, in stare de soc, omul nu stie ce sa spuna, e incapabil sa reactioneze. Cameramanul insa, nu-i acorda nici minimul respect de a-si trai drama in intimitate. Obiectivul apropie si focalizeaza pe lacrimile si mainile ce i se frang a neputinta, in dreptul gurii. http://edition.cnn.com/video/#/video/world/2011/03/16/pkg.nhk.emotions.searches.cnn

De mult au uitat, si ai nostri si ai altora, ce inseamna respectul pentru durerea si suferinta celuilalt! De cand se exhiba public toate asa-zisele necazuri si probleme, s-a ajuns sa se intre cu bocancii in viata celorlalti, in numele deschiderii, prieteniei si intrajutorarii. Este nevoie de imagini tot mai dure, ca sa trezeasca un strop de simtire in noi, este nevoie de hohote de plans si urlete, ca sa putem vedea agonia din sufletul celor ce ne stau in fata…

Recent, am vazut filmul The Road. Imi place sa cred ca el reprezinta un scenariu posibil, dar putin probabil, in cazul unei catastrofe mondiale. In ceea ce-i priveste pe japonezi, avand in fata ochilor filmul ultimelor zile, ma simt tentata sa spun ca putin probabilul ar fi chiar imposibil!

Sa fie, oare, supravietuirea in sine mai importanta decat masura in care putem ramane oameni pana la capat?! In aceste zile ni se arata ca nu…