astazi am primit o leapsa. de la
Gina. desi nu ma dau in vant dupa ele (ca sa nu zic ca nu-mi plac defel), de data asta mi-am zis "de ce nu?". sa ma joc putin! ca tot a fost o zi plina si obositoare. obositoare, dar frumoasa. si calda. din toate punctele de vedere.
asadar... revenind la leapsa: sa postez o fotografie haioasa si una de suflet.
hmm... grea treaba! haioase as gasi, zic eu... da' nu in format care sa poata fi postat rapid. necesita scanare. sau refotografiere. prea greu! sa caut totusi... si trebuie neaparat numai una? :)
uite, m-am oprit asupra unei fotografii a nepoatei mele, Tiziana. am facut-o pe cand avea vreo 5 anisori. abia facuse ochi - pe la 7 dimineata, in pijamale, zgaindu-si mutrita nostima catre noi, intreband intr-una cand mergem la plaja.
chimita
the blond "twin" of Michelangelo Buonarotti's David
si una care chiar mi s-a parut haioasa! o copie blonda dupa David al lui Michelangelo, in Heinrich-Böll-Platz, Köln. iata-l aici cum arata si din fata. :)
si-acum fotografia de suflet... majoritatea fotografiilor mele le consider a fi de suflet. pentru ca reprezinta tot atatea momente din viata mea. cu tot ce-a fost. amintiri de tot felul, trairi de tot felul, lectii de tot felul. invatate sau nu. repetate sau nu...
desigur, intre ceea ce am adunat pana acum, am fotografii si fotografii. cele din urma, desi nu stiu cat de reusite sunt (artistic vorbind), reprezinta fotografii de care ma simt mai mandra. dintre ele, voi incerca sa gasesc una cat mai reprezentativa. daca nu voi putea sa ma rezum la una singura, imi cer iertare anticipat! :)
magic
fotografia a fost facuta intr-o seara de vineri cred, la baza partiei din Predeal. o seara in care a nins ca-n povesti, asa cum nu de multe ori mi s-a intamplat sa prind in viata. am revenit in camera pe la 1 noaptea, cu hainele ude de-atata balaceala in zapada, tremurand ca un caine de frig, dar si de emotie. :)
uitare
o alee inundata de ploaie, in gradina botanica din bucuresti. mi s-a parut cumva nepamantean, si cu atat mai putin potrivit cu imaginea bucurestiului. si plin de pace.
oglinda in cer
Balvanyos - la Tinovul Mohos. locul asta, Balvanyos, inseamna enorm pentru mine. e un loc magic aproape, in care pur si simplu simti energiile pamantului curgand prin tine. de ceva vreme visez/imi doresc sa revin acolo...
peace of mind
...sau cersetorul din Düsseldorf. o vacanta de suflet si de scoala in acelasi timp, alaturi de un om extraordinar - dna Wilhelmine Popa. in timpul unei plimbari de dupa-amiaza, alaturi de alti cativa colegi, am intalnit acest om. nu l-am vazut initial. "ceva" m-a atras catre el si m-a facut sa-mi intorc privirile. avea atat de multa tandrete si duiosie in priviri si-n gesturi fata de cainele sau, ce dormea linistit, alaturi!
m-am oprit la timp. desi mi-e foarte greu sa fac o alegere... ultimele doua, au mai fost postate aici. insa reprezinta crampeie din doua perioade foarte faine ale vietii mele. si asta le face "foarte de suflet".
Gina, iti multumesc, a fost frumoasa reamintirea asta!
Buna dimineata, Ruxi!
RăspundețiȘtergereMi-am inceput ziua , care vine dupa o noapte pe jumatate alba, cu pozele si insemnarile tale. Nu stiu ce sa laud- imaginile calde sau vorbele tale, alunecand sincer?
Toate m-au impresionat - nepotica ta proaspata , locurile prin care ai trecut. Si cersetorul. In vara asta, La Milano, uite chiar o sa scriu intr-o zi, pentru ca sunt niste intamplari care imi tot stau in minte, am vazut un asemenea om. Nu in locul prin care trecea toata lumea. Undeva, retras. M-am jenat , ca-l pozez, dar am facut-o.
Ruxi, ma bucur ca ai zambit, dupa o zi incarcata.
Poate ca multora n-o sa le placa ce-ti spun, dar , din experienta, stiu ca este foarte greu sa ai in grija atata fiinte. Trebuie sa le gasesti stapani. Ai grija de tine! Nu trebuie sa devii subordonata lor..
O zi frumoasa!
Buna dimineata, Gina! Ma bucur ca ti-au placut si multumesc pentru laude. :)
RăspundețiȘtergereEu nu prea fac fotografii oamenilor. Pe de o parte, prefer natura, pe de alta parte mi se pare ca le invadez intimitatea pozandu-i fara stirea si permisiunea lor. Asa sunt eu, mai ciudata...
Legat de catelusi, poate ca nici ceea ce zic eu acum n-o sa placa. Privind in urma, nu-mi regret gestul. Nici o secunda. Nu i-as fi putut lasa acolo. Si vazandu-i cum cresc, imi pare tot mai rau ca n-am o casa a mea, cu o curte mare, sa-i tin pe toti.
Cu toate astea, daca ar fi sa mi se mai intample iar o poveste din asta, cinstit iti spun ca nu stiu daca as mai proceda la fel... As incerca sa gasesc si alte solutii.
Zi faina si tie!
Salutari caduroase si o saptamana faina Burticilor! Si voua, desigur :) Bravo tie si felicitari ca esti impacata cu gestul de a le fi salvat viata, chiar daca acum ai mainile pline de treaba. Nu poate fi usor. Pe de alta parte, nu ai mai fi putut pune capul pe perna daca i-ai fi lasat acolo. O sa se aranjeze lucrurile cumva si o sa ii dai unor oameni buni, cu suflet, care s aaiba grija de ei cum ai si tu acum. Bafta!
RăspundețiȘtergereS
Am mai tra un ochi!
RăspundețiȘtergereO seara frumoasa!
Salut, Simo! O saptamana frumoasa si buna iti dorim si noi. Cu totii! :)
RăspundețiȘtergereDe obicei, nu obisnuiesc sa ma intorc si sa ma framant pt o decizie luata anterior. Ma framant cu si pentru ceea ce vine pe drumul de dupa ce-am pus-o in aplicare. Catelusii sunt scumpi tare. Crescand, au alte nevoi, si desi au trecut unele lucruri dificile, au venit altele legate de cresterea lor. Dar, orice insotire a unui suflet pe drumul lui e dificila. Si frumoasa totodata! :)
Burticile au descoperit ca se pot scarpina singure si, de ieri, constat o tentativa de-a se juca. Asteptam deci, sa se arate la orizont oamenii buni sa-i ia acasa, ca ei nu stau pe loc. ;-)
Gina, ma bucur de vizita! :)
RăspundețiȘtergereo seara frumoasa si tie!
Buna dimineata tuturor Burticilor! Va pup calduros si va doresc o zi "scarpinatoare" :) Burticile sunt autonome acum? Adica se plimba, mananca etc singurele? :)
RăspundețiȘtergerePupici
s
Multumim, multumim! Chiar daca, deocamdata, de joaca le arde, nu de scarpinat. Cat stau treji, se harjonesc intr-una!:))
RăspundețiȘtergereSimo, sunt relativ autonomi. In sensul ca merg, dar inca tremura pe picioare. De mancat singurei... mai avem putin de asteptat. Unii mai mari lipaie bireronul, insa cand am incercat sa le dau din farfurie, n-au avut la fel de mult avant. Iar cand sunt infometati tare, nu e de stat dupa ei, caci chitaie de-mi pun in cap tot blocul. Mai ales pe la 4-5 dimineata! Trebuie deci sa le "inchizi" guritele cat mai repede cu lapte. :)
Cred insa ca mai bine de jumatate din perioada grea s-a dus. Mai urmeaza acum doar greul de a le gasi stapani.
Crezi ca reusesti sa ii dai usor ? Vrei sa pun o poza pe blog, cine stie poate are cineva suflet?
RăspundețiȘtergereIrina, deocamdata exista doritor pentru doi dintre ei. Care sper sa nu se razgandeasca pana mai cres putintel! Pt restul insa... deocamdata nu s-a mai oferit nimeni.
RăspundețiȘtergereMultumesc mult de ajutor! Daca vrei, incerc sa le fac o poza de grup mai clara si sa ti-o trimit pe mail. Cine stie? Poate ca, cu cat o vede mai multa lume cu atat mai bine!
Eu zic sa facem un lant! Le propunem tuturor fetelor sa posteze poza ta! Le trimitem un mesaj, mi se pare ca Ina are adresele tuturor fetelor! Adaugi si explicatia numelor si, cine stie? Vrei?
RăspundețiȘtergere