Una din obsesiile mele culinare, ramasese pana anul acesta,
dulceata de gogonele... Stiu, gogonelele se mananca murate - deci sarate si acre. Cum adica sa le mananci in dulceata, asadar... dulci?!
Prima data am mancat dulceata de gogonele la o colega de lucru a mamei, ramasa si prietena a ei in timp. La Tanti Steluta.
Tanti Steluta era venita din Moldova. Femeie robusta si plina de energie, avea o famile numeroasa, si iarna fiind lunga, camara trebuia umpluta bine. Tin minte ca mi se parea uimitor faptul ca din aproape orice leguma sau fruct, putea sa faca ceva absolut delicios de mancare!
Ca si copil, pe-atunci mi se parea aspra si foarte stricta. Si, intr-un fel, chiar asa si era.
Cand am revazut-o ultima oara, acum vreo 4 ani cred, i-am privit cu drag blandetea intiparita pe chip si caldura ochilor caprui inchis. Isi pastrase energia, doar gesturile prinsesera acea lentoare a mainilor ce cunosc pe derost cum se fac lucrurile si cat dureaza pentru a fi gata la timp.
Si mi-am dat seama ca dintotdeauna am admirat-o pentru faptul ca, in felul ei, a stiut sa treaca prin orice cu fruntea sus si fara sa se planga. Ca o piatra slefuita in timp de valurile marii si adusa intr-o zi la mal. Iar ea, Tanti Steluta, tot aproape de malul marii statea.
Revenind la dulceata, nu cred ca aveam mai mult de 5-6 ani, cand am gustat-o, acea "prima data". Dar mirosul, aroma si gustul ei "exotice" mi-au ramas intiparite in memoria papilelor gustative si s-au insirat pe lantul "amintirilor din copilarie".
Stiu ca i-am zis mamei ca-mi place si ne-a facut si ea de cateva ori. Simpla, ori cu nuca.
Anul asta, cand m-am trezit intr-o zi mergand pe firul copilariei inapoi, am decis sa nu fie numai cu gandul si sa incerc sa fac si eu dulceata aceea auriu-verzuie si parfumata.
Si, iata ce-a iesit!
Reteta e simpla: am pus 1,5 kg de gogonele, 1 kg de zahar, zeama unei lamai, o jumatate de pastaie de vanilie si un pahar de apa.
Am scos cotorul gogonelelor, le-am crestat un "X" pe spate si le-am oparit cam 10-15 minute in apa clocotita. Le-am scos in apa rece, le-am curatat de pielite, apoi le-am taiat felii subtiri, ca pentru salata. Le-am curatat semintele si am pastrat zeama lasata. Intr-o cratita, am pus sa fiarba zaharul cu apa, zeama de la seminte si pastaia de vanilie taiata in doua (semintele de vanilie se vad in dulceata). Am lasat sa fiarba putin, cat sa se lege cat de cat siropul, apoi am pus feliile de gogonele, am adaugat zeama de lamaie si am fiert dulceata la foc mic... nu m-am uitat la ceas cat exact, dar cred ca spre 2 ore. Ca sa fiu sigura ca-i gata, am facut proba picaturii - nu, nu cea chinezeasca! :-), cea pe farfurie. Am pus apoi dulceata fierbinte in borcane, sterilizate 10 minute la cuptor.
Iar duminica, am facut cateva clatite. O parte cu miere si nuca, o parte cu dulceata de gogonele. Si, fara modestie, nu pot spune care au fost mai bune!
O toamna frumoasa!
Doamne,cat sunt fe frumoase! Nu vreau sa te supar cumva, dar eu asha simt tot- daca , intai , arata bine.
RăspundețiȘtergereTe cred ca sunt si foarte gustoase!!
Am primit de la cineva, care cineva a primit de la sora lui, un borcanel de dulceatza de gogonele. Este foarte placuta!
Draga mea, eu pregatesc gogonelele doar ca muraturi. Nu-mi prea ies dulcetzurile. Si daca n-au vrut prima oara, n-a mai existat si o a doua..
O seara frumoasa!
He, he! N-am de ce sa ma supar, si pentru mine felul in care arata mancarea, conteaza. Chiar daca am mancat si "chestii" nu tocmai aratoase, dar f bune la gust!
RăspundețiȘtergereSi eu sunt adepta ideii ca daca ceva nu iese din prima, ori ceva se intampla pe parcursul prepararii si se duce naibii reteta, nu-i intamplator si mai bine sa incerc altceva. Desi... se-ntampla uneori sa recidivez si a doua sau a treia oara... :))
Roxana, mie nu-mi place dulceata de gogonele dar soacra mea face una foarte buna! Scrie-mi daca vrei sa iti trimit!
RăspundețiȘtergereIrina, sunt sigura ca nu place tuturor, oricat de "exotica" mi s-ar parea mie! Spre ex. sora mea, desi isi aminteste ca i-a placut in copilarie, acum mi-a zis ca ar incerca sa faca, dar nu e sigura ca i-ar placea: nici ei si nici familiei.
RăspundețiȘtergereIn plus, conteaza mult si cum e facuta. Sunt sigura ca poate fi si mult mai buna decat a mea, si mult mai rea. :)
Ruxi, am o leapsha..clasaI .
RăspundețiȘtergereIa sa vezi!
O seara frumoasa!
Cu intarziere am citit comentariul tau Gina si, la fel, si postarea ta cu cele 19 intrebari. Scuze, dar am fost plecata 3 zile.
RăspundețiȘtergereInteresante intrebari, la fel si raspunsurile. :)
Cu riscul de-a dezamagi, din pacate, mie nu-mi plac lepsele de nici un fel!... Am vazut/citit unele chiar simpatice, insa... nu prea sunt genul meu.
Mi-e greu sa scriu cumva "la comanda" si as bate prea mult campii. :))
O duminica frumoasa!
Multumim de reteta. Eu am incercat anul asta aceeasi reteta dar cu rosii coapte. A iesit foarte delicioasa, asemanatoare la gust cu dulceata de trandafir. Multumim inca odata.
RăspundețiȘtergereLigia, eu iti multumesc pentru comentariu si pentru vizita.
RăspundețiȘtergereCe interesant: eu nu m-am gandit ca as putea face dulceata si din rosii coapte! Cea de gogonele insa, mi se pare ca aduce bine la gust cu cea de smochine.
Toate cele bune!