10/02/2009

o prietenie mai putin obisnuita

De mai bine de-o luna, intr-un colt de geam, a poposit pe tacute, un nou prieten. E micut si destul de nostim, cu picioarele subtiri si firave, ce par imbracate in jambiere galben cu negru. Si-a intins o panza pe masura – mare minune si maiestrie – pe care, cu neobosita ravna si-o reface seara de seara, inainte sa se aseze in centru, in asteptare...
Pana ce vantul nu i-a prins in ea fire de praf, nici n-am bagat-o de seama. E ancorata bine, cu un fir oblic, ce merge pana aproape de jumatatea geamului.
Acum doua zile, pe inserat, cand soarele era la asfintit iar coltul sau de geam in penumbra, l-am vazut iesind si incepandu-si, fara graba, munca. L-am urmarit pret de aproape zece minute, mergand cateva secunde in cerc, apoi, cu piciorusele din spate facand niste miscari repezi, parand sa lege noduri. A lucrat si-a lucrat intr-una, invartindu-se in cerc, repetand miscarile cu aceeasi cadenta, masurand parca timpul, ca un metronom.
Cand am revenit la geam dupa cateva ore, statea linistit in centru, leganandu-se odata cu panza, in bataia vantului caldut de toamna tarzie.

Nu stiu daca are noroc in fiecare seara. Stiu ca odata, pe la sfarsit de august, cand puietul de cosasi plecase in lumea larga, decis sa poposeasca cateva zile si prin casele cu geamuri deschise, s-au prins in panza lui trei.

Mi-s dragi cosasii, dar pe camp, nu in casa. E drept, mi-a parut rau pentru ei, dar m-am bucurat pentru prietenul meu, micul paianjen. A fost ca un dar pentru amandoi: eu n-am mai urmarit cosasii mici, verzi si "saritori" prin casa (cu ganduri... nu tocmai pozitive pentru ei!), iar el a primit hrana pentru cine stie cata vreme!

Acum, e din nou "la datorie", agatat in mica si fragila-i panza.

Buna seara, prietene! :-)

2 comentarii:

  1. Aoleu, draga Ruxi!
    Ce om bun potzi fi! Chiar lashi paianjenul in preajma? Nu-tzi este frica? Shtii ca intzepaturile lor sunt nu doar dureroase.
    Ma intreb cum reusheshti..
    Cat despre poveste in sine, felicitari pentru forma! Daca n-ash cunoashte fiintza careia i-ai facut portretul , adica daca ar fi sa exclud frica, as zice- asta este literatura. Adevarata literatura!
    O seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Si mie mi-e frica de paianjeni, Gina, de cei mari insa. Noul meu prieten este micut insa, si cred ca a fost "dragoste la prima vedere". Nu stiu cum, nu stiu de ce, m-a induiosat de cand l-am vazut prima oara si nu l-am perceput nici o secunda ca pe un potential pericol.
    Iti multumesc frumos pentru complimente! Desi n-am considerat niciodata ca as avea cine stie ce talent intr-ale scrisului, aprecierea ta ma onoreaza.
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere