m-am trezit in noaptea asta cu un sentiment ciudat... ciudat si de neinteles. aproape ca o presimtire. de parca ceva important era pe cale sa se intample, de parca ceva urma sa se schimbe esential.
traiam, in acelasi timp, cu simtamantul straniu ca noaptea avea sa nu se mai sfarseasca niciodata... imi parea ca dorm deja de zile intregi, ca din cand in cand ma mai trezesc sa ascult respiratia Lumii, sa verific cumva daca s-a facut lumina, si ca nimic nu statea in puterea mea sa pot schimba acea stare de fapt. sa fac ceva, sa vina zorile.
si ceva, venit de undeva departe, si totusi din mine, parea sa-mi spuna fara voce: asculta... priveste intunericul... fii constienta... fara teama! am incercat.
am auzit vantul suierand puternic, patrunzand prin toate colturile si zgaltaind din cand in cand usa camerei, desi geamurile erau inchise... parea sa strige "treziti-va, am un mesaj important pentru voi!". am auzit ploaia, mici picaturi izbite cu furie in geamuri de vantul-mesager. am auzit ciorile strigand, un vaiet comun prelung si ascutit si le-am vazut cu ochii mintii invartindu-se in cercuri haotice, ca de fiecare data inainte de-o schimbare majora a vremii... mi-am auzit respiratia si bataile inimii. tematoare si in acelasi timp in asteptare, cumva nerabdatoare.
am auzit si voci afara. ratiunea imi spunea astfel, ca-i timpul ca soarele sa rasara. si totusi, simtamantul de noapte fara de sfarsit nu disparea.
am privit intunericul din jur. mici strafulgerari de lumina brazdau la intervale mari de timp, peretii camerei. probabil fulgere. sau faruri de masini. am inchis ochii si-am privit in intunericul din mine. cu atentie la ce se ridica de acolo. teama, liniste, curiozitate, gol?... si-asa am adormit din nou...
se spune ca intunericul cel mai negru, aduce dupa el lumina cea mai stralucitoare.
dupa o astfel de noapte, rasaritul Soarelui a venit superb! lumini si umbre, ceturi sfasiate si nori de ploaie destramati de vant. o dimineata unica, ce poate aduce cu ea orice. fara planuri, fara certitudini, fara iluzii de control.
Retin foarte putine vise. Odata, m-am aculat si am relatat tot visul. De teama sa nu-l uit pana dimineata. Ce tin minte este ca , de multe ori, aveam de urcat, greu, foarte greu.. sau aveam de sustinut cate un examen la un obiect necunoscut. Greu.
RăspundețiȘtergereVisul tau , cred, ca este , pe jumnatate, real. S-a schimbat total vremea. Sau ma gandesc la ziua de astazi, asa , in general.
N-am inteles bucuria unora dintre cei mari. I-au dat jos pe unii. Mi se pare ca va fi din ce in ce mai greu- leul scade simtitor, oamenii sunt dati afara..o vesnica lupta intre negru si alb. Daca griul poate fi considerat alb.
O seara buna iti doresc!
Gina, n-a fost un vis, eram treaza, complet lucida. A fost o senzatie de "straniu", un simtamant cumva de... imponderabilitate, pe care nu-mi amintesc sa-l mai fi trait pana acum. Si a durat destul de mult pana ce am adormit la loc.
RăspundețiȘtergereVisele au venit si ele, spre dimineata, destul de intortocheate si fara legatura cu ceea ce-am scris mai sus. Iar intre timp, le-am si uitat. :-)
O seara buna iti doresc si eu!
Frumoasa postare si minunate poze!
RăspundețiȘtergereanielle, iti multumesc frumos!
RăspundețiȘtergereau fost o noapte si o dimineata minunate. si cred ca una fara cealalta, nu se putea...
Superbe pozele, pacat ca nu le-ai incarcat in varianta mai mare :)
RăspundețiȘtergereMerci pt vizita si felicitari! :)
Edith, iti multumesc frumos pentru aprecieri! Din pacate, avand la dispozitie (deocamdata) un internet destul de prost - are viteza ff mica si pentru trafic, de upload/download nu mai vorbesc! - la rezolutie mai mare mi-e imposibil sa le incarc.
RăspundețiȘtergereVizite la tine fac destul de des, iar retete am tot incercat. Nu de fiecare data apuc sa las si comentarii insa. ;-)