vesnicie

cuvintele sunt de prisos... astazi, Bicazul isi deapana singur povestea.

words are unavailing... today, Bicaz himself is reeling his story.

Barajul Izvorul Muntelui sau Lacul Bicaz / Lake Bicaz

Cheile Bicazului / Bicaz Canyon

metamorfoze

Trecand prin timp, il insemnam sub pas -

Asa il reprimeste universul.

Dar insusi timpul, cand prin el pasim,

Ne schimba tainic inima si mersul.

Nu batranetea,-n urma alergand,

Spre moarte pasul cearca sa ni-l poarte,

Ci doar maturitatea creste-n noi

Si ne maturizam pana la moarte.

Geografia timpului - Nicolae Labis

Passing through time, we mark it underneath our steps

This is the way the Universe accepts it back.

But Time itself, when stepping through it,

Misteriously changes our heart and pace.

Not old age, chasing from behind,

Our steps to death is struggling to carry,

But only ripeness grows within ourselves

And we keep ripening until our death.

The Geography of Time - Nicolae Labis

detalii/details...

pasarea-suflet

the soul-bird

pomul vietii

the tree of life

Octombrie 23

Gradina botanica, Bucuresti. Octombrie 23, 2005...

Tudor Gheorghe - Niciodata toamna

Oranges and Sunshine

… Li s-a promis ca vor avea parte de soare si de portocale proaspat culese la micul dejun, dar ar fi trebuit, de fapt, sa li se spuna ca munca ii va elibera… Caci daca de soare au avut parte din plin, in torida si arida Australie, de portocale n-au avut niciodata. Doar de soare, de munca, bataie si abuzuri psihice si sexuale.

Odata ajunsi in Australia, dezbracati de haine si fara nici un fel de bagaj (nici macar o jucarie!), impartiti in doua grupuri – baieti si fete – au primit un rand de haine si o pereche de pantofi. Toate vechi, si singurele pentru urmatorii 10 ani... Apoi au fost urcati in autobuze si trimisi catre diverse orfelinate. Unii, mai norocosi, au nimerit in locuri unde doar au muncit din greu pentru “a-si rascumpara pretul biletului de vapor si cheltuielile necesare intretinerii lor”, au fost umiliti si li s-a refuzat dreptul la educatie. Altii, precum baietii trimisi la Keaney College din Bindoon, aflat sub administrarea Congregatiei Fratilor Crestini, pe langa munca grea si inumana pentru un copil (in constructii), au fost molestati ani de-a randul de catre preotii care ar fi trebuit sa le poarte de grija…

Este povestea cutremuratoare a celor 7.000 de copii britanici deportati in mod legal in Australia de catre guvernul britanic, cu “binecuvantarea” unor organizatii bisericesti, intre anii 1940 si 1970. In acest interval de timp, au fost trimisi catre coloniile imperiului britanic peste 130.000 de copii. Copii preluati de stat din familiile destramate, ramase prea sarace in urma razboiului pentru a-si mai permite intretinerea lor. Insa familii care si-i doreau, care nu-i abandonasera! De aceea multi parinti au fost mintiti, declarandu-li-se false adoptii in cadrul altor familii britanice ori din strainatate. Iar copiilor, ca sa accepte imbarcarea catre “paradisul” ce-i astepta, li s-a spus ca parintii le sunt morti.

Motivul acestei deportari in masa? Simplu: economisirea banilor imperiului. Daca acasa, intretinerea unui copil intr-o institutie a statului costa 5 lire pe zi, in Australia costurile se ridicau la doar 10% din aceasta suma, adica aproximativ 10 shillings.

Ecranizare a cartii “Empty cradles”, Oranges & Sunshine spune povestea destinelor acestor copii, actuali adulti, poveste descoperita in anul 1987 de catre Margaret Humphreys, asistent social in Nottingham. Cu mult curaj si hotarare, aceasta a pornit o adevarata lupta impotriva sistemului, pentru a scoate la lumina monstruosul proces de relocare fortata.

Constientizand faptul ca este singura de partea acestor oameni si in pofida multiplelor obstacole si amenintari primite pe parcurs, Margaret Humphreys si-a asumat responsabilitatea de a-i ajuta sa-si gaseasca identitatea si rudele inca in viata, din Anglia.

Peste 130.000 de copii deportati, unii in varsta de numai 3 ani… Un adevarat genocid al inocentei dupa demascarea caruia, guvernele Marii Britanii si Australiei au avut nevoie de mai bine de 23 de ani ca sa-si poata cere scuze in mod public!

turcoaz

am pornit de la culoare- turcoaz. purtatoare a energiilor pozitive, piatra cu acelasi nume este frecvent folosita ca talisman protector, in cultura indienilor nord-americani. culoarea s-a imbinat de minune cu franjurii. la fel de frecvent intalniti, in aceeasi cultura.

it started with the colour - turquoise. carrier of positive energies, the stone with the same name is frequently used as a protective amulet in North American Indian culture. the colour matched beautifully with the fringe, just as frequently used, in the same culture.

in timp ce lucram franjurii, broderia se incapatana sa ramana in umbra. modele, semne si simboluri se derulau pe rand in fata ochilor, dar nimic nu parea potrivit.

while I was making the fringe, the embroidery remained unseen, hidden in the shadow. patterns, signs and symbols: one by one came to unreel before my eyes but none of them seemed appropriate.

vita-de-vie s-a creionat pe panza de la sine, galbenul strugurilor venind sa completeze si sa incalzeasca albastrul si turcoazul. in final, cocosul de Hurez a aparut ca un firesc, prezenta solara si totodata protectoare, precum culoarea de la care a pornit totul…

the vine painted itself on the fabric, the yellow of the grapes completing and warming up the light blue and the turquoise. in the end, the Hurez rooster took his place in the opposite corner spontaneously, solar and protective presence just as the colour from which everything started…

Rezistenta la integrare, intre neputinta si refuz

In contextul acutizarii crizei mondiale si al protestelor sociale cu care se confrunta multe tari europene, subiectul “Uniunea Europeana” este tot mai des adus in discutie. Va rezista ea, Uniunea, ori se va destrama?... Se mai pune problema acceptarii de noi membri in conditiile in care, iata, o tara-membra – Grecia, se prefigureaza a fi scoasa in curand in afara grupului? …

Zilele trecute, guvernatorul BNR Mugur Isarescu facea o afirmatie deosebit de interesanta, aceea ca acum vom vedea cel mai bine puterea Uniunii, caci in calitatea noastra de membri ai ei “vom creste ori ne vom prabusi odata cu aceasta”.

De acord: prabusirea Romaniei o resimtim din plin. Si, contrar adeptilor gandirii pozitive, inca de la momentul aderarii noastre, in 2007. Rezultatele cresterii insa, au fost mereu greu de remarcat…

In acceptiunea ei reala, nu teoretica, Uniunea Europeana reprezinta un construct artificial care, mai devreme sau mai tarziu, se va prabusi. Bazata pe interese politice si de dominatie, ea nu vizat niciodata o constructie eficienta, prin dezvoltarea echilibrata a tuturor tarilor componente. Uniunea Europeana nu a presupus niciodata insumarea celor mai inalte valori specifice fiecarui popor membru - cu atat mai putin o chintesenta a acestora - reprezentand mai degraba un sistem totalitar, in care tarile mai putin puternice si dezvoltate din punct de vedere economico-financiar au a-si adapta existenta sistemului de valori stapanitor. Ori in aceasta situatie vorbim, ca ne place sau nu, despre sclavie. Una impusa – prin crearea de false necesitati induse in mod manipulativ si, in acelasi timp, autoimpusa de propriile frici, amagiri, comoditati…

Cum s-a ajuns aici? Simplu: prin distrugerea progresiva a educatiei si inlocuirea ei cu o asa-zisa toleranta (sau nediscriminare), fara nici o legatura cu intelegea si respectarea unicitatii celuilalt. Prin taxarea tot mai vehementa a existentei simple, bazate pe principii naturale si autentice, drept primitivism si promovarea, chiar ridicarea la rang de axiome a valorilor consumerismului.

Sa luam de pilda painea de casa: altadata hrana noastra de baza, atat organic cat si spiritual, respectata si pretuita pentru efortul necesar obtinerii ei, acum a devenit un “trend”, o moda. Gasim pe piata zeci de modele de masini de paine, menite a ne mijloci… reintoarcerea la traditie! Dar ce valoare mai pastreaza oare painea, cand timpul, efortul si dragostea mainilor ce-o framantau odinioara au fost inlocuite de-o masina ce niciodata nu va putea incorpora un program de hranire sufleteasca a familiei sau unul de-a o aduce laolalta?...

Ca oameni, nu ne putem ajusta sistemul valoric decat prin experienta nemijlocita cu noile valori de dobandit. Rezultatul acestei experiente este cantarit si trecut prin numeroase filtre preexistente inainte ca, intr-un final, respectivele valori sa fie adoptate sau nu…

Ca romani (dar nu numai) nu putem deveni peste noapte “cetateni europeni” decat in conditiile unei solide identitati nationale, care sa functioneze ca punte de legatura si baza de sustinere intru experimentarea de noi atribute identitare. Altfel, inducerea valorilor straine pe care le presupune aceasta… contopire europeana si fortarea renuntarii la cele individual-nationale, va avea ca urmare exacerbarea comportamentelor nationaliste aparute pe fondul sentimentului de aneantizare a propriei identitati. Lucru pe care, succesul tot mai mare al partidelor de extrema dreapta in tarile europene, il confirma pe deplin.

Daca la nivel personal vorbim despre crestere ca si individuatie, la nivel de grup social, de popor, am putea vorbi despre crestere ca si consolidare a caracterului national. Nu in sensul unui –ism, al unei radicalizari, al cultivarii de atitudini narcisico-refractare fata de toti cei diferiti de noi, ci in sensul recunoasterii tuturor atributelor stramosesti pe care natiunea actuala a fost construita, evaluarea lor, asumarea celor negative si promovarea celor pozitive, in primul rand prin educatie.

Doar cunoscand cu adevarat cine si ce suntem, vom sti care este aportul nostru la un organism mai mare, vom sti ce putem pune deoparte fara a ne pierde pe noi insine, la fel si ce nu putem accepta, ce nu foloseste cresterii ori ne faciliteaza prabusirea.

Asadar, in loc sa ne integram, avem a ne zbate pentru aducerea la suprafata a adevarului si istoriei nationale, pentru cunoasterea si respectarea ei , fara rusine si fara reprosuri. Avem, deci, a rezista…

Din sila de noi nu mai cresc nici Rovine,

Nici Rahove-nalte si nici Albe Iulii;

Bourii s-au stins prin paduri carpatine,

Pe cerul valah nu mai luneca ulii;

Iar muntilor…, parca si lor li-e rusine

Cand gem tot mai crunt sub omatul caciulii.

Nemernica ciurda, slugarnica plebe,

Pe toti ne ingroapa-n tarana lopata;

Hei! nu mai sunt Vidre ai nu mai sunt Tebe

Cu limba de foc sa cutremure gloata?

Nici stânca sa tune, nici glas sa ne-ntrebe:

No, gata? Iar noi sa raspundem: No, gata!

Prea moale e biciul si lantul prea slab e;

Mai tari s-ar cadea; mai grozave garbace,

Mai strasnice lanturi la gleznele roabe!

Sa scoale si somnul ce doarme-n baltoace,

Sa salte si ursul ce zace pe labe

Si lenea maciucii ce-n colt se rascoace.

Ia-ti muntii pe umar si pleaca in viata

Si fiece pas sapte poste sa-ti faca!

C-o mana robia de chica o-nhata,

Cu cealalta bezna de gat o insfaca

Si lasa tot cerul sa-ti curga pe fata

Si soarele tot peste sarica-ti daca.

Si canta, mai Neamule, canta fierbinte,

Un cantec de lupta ce toate dezleaga;

Sa iasa toti mortii afar` din morminte,

Sa tremure lumea de marea ta vlaga!

Si-n cantecul tau, care calca-nainte,

Sa cante cu tine ISTORIA-ntreaga!

Radu Gyr – Cantec de lupta

Marlenka

Ati incercat vreodata sa vedeti, ascultand muzica unui anumit popor, ce va spunea ea despre acesta? Ati incercat vreodata sa simtiti ce va transmite dincolo de gust, o mancare sau un desert specific unei anumite tari? V-au facut vreodata muzica ori mancarea unor locuri, sa va doriti sa cunoasteti mai mult despre oamenii ce au stat la baza crearii lor?

Daca nu, incercati cu Armenia.

Inchideti ochii, ascultati-i muzica si… gustati, macar o data, Marlenka.

Ingrediente:

pentru foi:

• 450-500 g faina
• 3 lg zahar brun + 3 lg miere
• 85 g unt moale
• 3 oua
• un pachet praf de copt
• sare

pentru crema:

• o cutie lapte condensat (397 g)
• 2 lg miere
• 85 g unt moale
• 3 oua
• o cana de alune de padure macinate

Se amesteca faina cu zaharul, sarea si praful de copt. Separat se bat ouale usor cu furculita si se adauga mierea si untul moale, omogenizand amestecul. Se toarna peste faina si se framanta un aluat moale si elastic. Se imparte aluatul in trei si se intinde in foi subtiri, care se coc pe fundul tavii timp de 3-4 minute, in cuptorul preincalzit la 180˚C.

Pentru crema, intr-o cratita cu fundul mai gros, se pun laptele condensat cu mierea, untul si cele trei oua batute cu o furculita. Amestecul obtinut se omogenizeaza foarte bine si se fierbe pe foc mic pana se ingroasa ca o crema (aproximativ 8-10 minute). Se lasa la racit.

Cand crema este rece, se asambleaza prajitura alternand foile si crema, ultimul strat fiind de crema. Deasupra se presara alunele de padure macinate, se acopera si se da la rece peste noapte.

Pofta buna!

"Gutuile au ramas tot de aur"

Arama frunzelor s-a risipit,

Gutuile au ramas tot de aur.

Norii s-au destramat ca un plaur

Pe cerul alburiu, obosit.

Nu mai iei gaste salbatice

In catarea armei, nici cocori.

La noapte au sa rasara flori,

Luceferi zanateci, stele lunatice.

Cornul suna, rasuna-n padure,

Cerbii sunt departe pe stanci.

Fantanile negre, adanci,

Chipul vor sa ni-l fure.

Cat umbra pasii grei mi-i urmeaza.

Am sa colind intregul pamant.

Cu crengile frematand in vant

Vanjosul pom al vietii vegheaza.

Zaharia Stancu - Arama frunzelor

Candva...

Candva, demult, Omul si-a trait aparteneta la universul inconjurator deopotriva mineral, vegetal si animal. Ca urmare, natura l-a invatat unde si cum sa-si gaseasca tamaduirea, atat a trupului cat si a sufletului.

Candva, demult, omul a decis sa rupa legatura, pornind in cautarea unui “altceva” iluzoriu. Ca urmare, glasurile naturii au tacut, iar omul a uitat treptat invataturile sale. Temeri, superstitii, ignoranta, prejudecati… rand pe rand, s-au asternut peste cele uitate, indepartandu-l si mai mult de sine insusi.

Plante si animale, soapte si fosnete, vanturi si ploi, semne si incantatii ce altadata ii calauzeau pasii catre lumina constiintei stateau acum in umbra necunoscute, neauzite.

Natura intreaga, asteptand rabdatoare acea scanteie menita sa reechilibreze balanta Omului cu pamantul, cu cerurile si cu lumea...

Long time ago, the Man had lived his belonging to the Universe altogether mineral, vegetal and animal. Therefore, the Nature taught him where and how to discover the sources of healing his body and soul.

Long time ago, the man had decided to destroy that bond, in search of a chimeric “something else”. Therefore, the voices of the Nature had gone silent and the man slowly forgot her teachings. Fears, superstitions, ignorance, prejudices… one by one fell over what had been forgotten, estranging him more and more from himself.

Plants and animals, whispers and murmurs, winds and rains, runs and chanting that once had guided him towards the light of the consciousness stood now in the shadow unknown, unheard.

Nature herself, patiently waiting for that sparkle meant to bring back the broken balance of the Man with the earth, the sky and the world…

cercuri

spice galbene

cantandu-si cresterea in cercuri

vara, la sfarsit.

golden grains

singing their growth in circles

summer, at the end.

Rosia Montana - Pamantul Fagaduintei...

“Ce ţară stă cu averea îngropată în pământ fără să o pună în valoare?" se intreba inteligent saptamana trecuta presedintele Basescu, puternic sustinut de cele cateva voci ale corului ce inca il mai acompaniaza.

Raspunsul este o tara care a stiut sa stea pe aceste averi si, in acelasi timp, sa traiasca prosper altfel decat distrugand natura din jur si, treptat, intreaga planeta.

O tara care, in “prostia” ei, se considera responsabila si pentru generatiile viitoare.

O tara in care binele comun inseamna cu adevarat un drept, nu doar un moft tratat cu plictis si toleranta de catre cei ce o conduc, in goana lor dupa castiguri mari si rapide.

O tara pentru care vecinii si relatia cu acestia reprezinta un interes major, constienta fiind ca-n conditii de izolare orice organism este condamnat la pieire.

A pleca de la premisa ca resursele supra si subterane trebuie exploatate cu orice pret, doar pentru ca se afla acolo, fara discernamant si ignorand cu buna stiinta posibilele consecinte ireversibile este fara doar si poate rezultatul unei gandiri bolnave. In fond, in calitatea noastra de coparticipanti la viata acestei planete reprezentam, la randul nostru, o resursa. Si-atunci nu ar fi la fel de "util" sa ne intrebam si “Ce fraier ar sta cu o asemenea resursa la dispozitie fara sa o exploateze, pardon! valorifice?... “

Pretentia ca putem dispune dupa bunul plac de resursele planetei, inclusiv cele umane, este cel putin patologica si dovedeste lipsa reperelor elementare necesare evaluarii intre bine si rau.

A prezenta proiectul Rosia Montana drept o solutie pentru scoaterea tarii din criza, in esenta a sustine ideea ca distrugerea reprezinta o baza viabila pentru (re)constructie, este o dovada de ipocrizie si lacomie si, la un alt nivel, o afirmare fatisa a unor intentii criminale. Otravirea lenta a unei persoane, soldata in final cu decesul victimei, este crima cu premeditare si se pedepseste conform legilor in vigoare. De ce n-ar fi valabil acelasi lucru si pentru otravirea lenta a unui grup de indivizi, prin poluarea cu buna stiinta a aerului si-a apelor subterane cu cianuri si metale grele?

Refuzul de a lua in considerare alternativele existente pentru dezvoltarea social-economica a zonei, ba chiar impiedicarea punerii in aplicare a acestora, in mod indirect, prin reprezentantii politici numiti in teritoriu, reprezinta un act de sabotare a interesului national. Si-ar trebui pedepsit in consecinta.

Cine va raspunde pentru un dezastru ecologic in zona? Cum si prin ce mijloace se va putea reface ecosistemul in urma deversarii cianurilor din iazul de decantare ori a infiltrarii acestora in panza freatica? Ce va insemna o plata echitabila pentru vietile care s-ar distruge, pentru condamnarea la inexistenta a catorva generatii?

Sunt intrebari la care nici guvernantii, nici RMGC si nici sustinatorii lor nu au oferit inca raspunsuri. Sunt scenarii imposibile, chiar paranoice vor spune scepticii si prostii. Nu sunt! Sunt evenimente probabile si la fel de serioase precum au fost Cernobilul, dezastrul ecologic produs de British Petroleum in Golful Mexic in aprilie anul trecut, deversarile de cianuri din Ungaria in octombrie 2010, sau cele din Baia Mare in 2000.

Lista “accidentelor” de acest fel este lunga si, din nefericire, in continuare deschisa… Iar urmarile lor le resimtim pana astazi.

Exista pe planeta asta si tari mai civilizate decat Romania. Tari in care, cel putin teoretic, politicienii lor nu primesc spaga, nu urmaresc sa se imbogateasca peste noapte, nu-si vand resursele pe doi arginti gauriti, sunt bine educati si stapanesc corect arta conversatiei, a oratoriei si-a diplomatiei, iar cetateanul de rand conteaza si, mai ales, este respectat. O astfel de tara este Canada. Undeva, in inima ei, se gaseste o provincie numita Alberta, in care niste oameni de bine, preocupati de bunastarea si progresul tarii, au luat hotararea de a demara cel mai mare proiect industrial din lume: exploatarea petrolului din surse neconventionale precum sisturile bituminoase si nisipurile de gudron.

Rezultatele sunt devastatoare, iar ce refuzam in continuare sa intelegem este ca pretul il vom plati noi toti, dar mai ales copiii nostri!...

Imaginile ii apartin fotografului Jiri Rezac si fac obiectul unei campanii de informare si atentionare asupra efectelor pe termen lung a exploatarilor de orice fel. Reportajul complet il puteti urmari aici.

Mai jos, un scurt interviu cu acesta, la momentul lansarii campaniei, si traducerea.

“Mineritul nu este niciodata frumos. Indiferent de tipul de exploatare - aur, cupru sau carbune - este intotdeauna urat si de fiecare data sfasie natura. Dar la ce scala si magnitudine se intampla asta, este ceva ce eu nu am mai vazut pana acum. Alberta este un loc intins, aproape cat suprafata Frantei: zbori timp de doua ore catre nord si inca te afli deasupra Albertei. Incepi apoi sa survolezi nisipurile de gudron si poti zbura ore privind catre situri de exploatare diferite… si te gandesti: Dumnezeule, locul asta se termina vreodata?!

Iar ce trebuie sa ai in vedere, e faptul ca ceea ce vezi astazi, reprezinta 3, poate 5% din ceea ce urmeaza sa fie acolo, daca aceste exploatari vor merge mai departe!”

Dobrogei, cu recunostinta.

Daca spunand Dobrogea, poti sa vezi si dincolo de statiuni si de plaja, esti pe drumul cel bun. Calatoria ce ti se asterne in fata iti poate cere rabdare, iti poate cere intelegere, iti poate cere perseverenta… dar ceea ce-ti va oferi pe parcurs, va fi de nepretuit!

Batrana Dobroge te va lua de mana si te va invata legatura cu stramosii: daci, romani, greci, bizantini, genovezi, turci, tatari, lipoveni... Cetati demult apuse si monumente stravechi iti vor povesti, pe rand, despre ei.

Enisala, cetatea genoveza

ruinele Cetatii Histria...

Monumentul de la Adamclisi

Batrana Dobroge va sta in liniste langa tine si-ti va oferi alinare. In adirea uscata a vantului, in fosnetul plopilor, in soaptele valurilor, in dansul spicelor pe campuri, in cantecul ciocarliilor.

Batrana Dobroge te va aseza la masa si te va hrani. Din aurul graului copt in pamantul crapat de seceta, din generozitatea apelor batranului Danubius, din plenitudinea florilor ce-si rad bucuria catre cel care le-a dat nume – Soarele.

Batrana Dobroge va merge alaturi de tine si te va invata simplitatea. Din cuiburile de berze, din curtile ingrijite, din jocurile de copii, din barcile trase pe mal la asfintit, din mersul gastelor spre balta.

...undeva, pe drum, in apropierea Cetatii Capidava

Lunca Dunarii, la apus de soare

Batrana Dobroge iti va da drumul si te va invata eliberarea. In imbratisarea albastra a cerului cu marea si lacurile… Babadag, Razelm, Sinoe - temple solemne, ocrotind odihna vechilor porturi adanc scufundate.

pe malul lacului Sinoe, la poalele cetatii Histria

in fundal, ca o linie, canalul ce face legatura intre Lacurile Babadag si Razelm

Lacul Babadag, de sus, de la Enisala Podisul Babadag, iar la orizont, Lacul Razelm

Astfel, vei putea sa pleci mai departe, stiind ca dragostea si generozitatea ei iti stau la temelie. Si ca oricand vei reveni, Batrana Dobroge va fi acolo: sa te invete, sa te aline, sa te hraneasca si-apoi sa te elibereze…